De unde vine celebra expresie „Banii nu au miros”. Totul a pornit de la o discuţie memorabilă dintre împăratul roman Vespasian şi fiul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Împăratul Vespasian  FOTO: Wikipedia
Împăratul Vespasian  FOTO: Wikipedia

Expresia celebră, care vine din timpul Imperiului Roman, este folosită în general pentru a-i lua în râs pe cei care vor să se căpătuiască cu orice chip.

„Pecunia non olet” este o expresie latinească care provine din perioada împăratului Vespasian. Ea se traduce „banii nu au miros” şi, potrivit istoricului roman Gaius Suetoniu, se spune că a fost folosită de împărat într-o discuţie pe care a avut-o cu fiul său pe tema unei taxe care a făcut vâlvă în epocă.

Vespasian i-a succedat la conducere dezastruosului şi frivolului Nero şi a avut grijă ca sub conducerea sa să restabililească securitatea statului, prin reorganizarea finanţelor şi armatei. De numele său se leagă importante reforme, dar în istorie a rămas cunoscut mai ales prin impunerea taxei asupra colectării urinei din toaletele publice şi din canalizarea Romei, mai ales că statul avea nevoie de finanţe să se redreseze după falimentarul Nero.

În acele vremuri, cei săraci nu foloseau sistemul de canalizare al oraşului, depozitând urina în oale pe care ulterior le deşertau în haznale. Vespasian a dispus construirea peste tot în Roma de urinatorii publice, rezolvând atât o problemă de igienă, dar şi una de buget, pentru că în acest fel se colectau foarte mulţi bani la stat.

FOTO: Vespasiene

vespasian

Totodată, şi întreprinzătorii care foloseau urina în diferite scopuri, precum tăbăcirea blănurilor şi pieilor de oaie sau chiar la spălarea rufelor, erau obligaţi să plătească taxă pentru urina achiziţionată. Taxa a stârnit revolta senatorilor, care îl ridiculizau pe Vespasian că scoate bani din ceva atât de murdar. Acelaşi lucru i l-a repoşat împăratului şi fiul său, Titus, motiv pentru care Vespasian i-a dat o monedă de aur să o miroasă şi să spună ce a simţit. Fireşte, răspunsul fiului a fost cel aşteptat, adică moneda nu mirosea, deşi provenea din taxa pe urină. ”Pecunia non olet”, adică ”Banii nu au miros”, i-a replicat Vespasian fiului său.

Şi astăzi, numele împăratului roman este legat de toaletele publice, în ţări latine precum Franţa, Italia şi chiar România, la noi în ţară toaletele publice fiind cunoscute şi sub numele de vespasiene. Expresia „Banii nu au miros” este folosită în zilele noastre pentru a-i lua în râs pe cei care vor să se căpătuiască cu orice chip, dar nu numai. Pentru istoricul focşănean Florinel Agafiţei, personajul actual care joacă rolul lui Vespasian este Silviu Prigoană, cunoscut pentru că s-a îmbogăţit de pe urma vidanjării haznalelor.

”Din zona haznalelor se fac bani frumoşi. Pentru mine, expresia <<Banii nu au miros>> este egală cu Silviu Prigoană. Punct.  Totuşi, dacă vrem să interpretăm metaforic, împins de jos în sus, haznaua asta se duce până în zona cea mai înaltă a puterii. Pute pe toată linia. Sunt, cu siguranţă, şi oameni care fac bani cinstiţi, dar ideea generală este că banii nu au miros. Banii fac legea până la un anumit punct şi sunt destui oameni care dacă le pui o valiză cu bani în mână le dispar imediat principiile. Din cauza lor s-au umplut puşcăriile, deci banii au un miros foarte puternic, pentru că mulţi au căzut în capcana lor. Dacă extrapolăm, mirosind o bancnotă de hârtie observăm că are miros, pentru că a trecut prin atâtea mâini, cinstite şi necinstite”, spune Florinel Agafiţei.

Mai citiţi:

De unde vine expresia „la Paştele cailor” - explicaţia specialiştilor

De unde vine expresia „a umba teleleu Tănase“. Numele propriu se regăseşte într-o mulţime de ziceri româneşti

De unde vine expresia „dar din dar se face rai“. Care a fost adevărata zicală, modificată în timp de religiozitatea românilor
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite