De unde vine expresia „Eminenţa cenuşie“. Misiunile diplomatice secrete ale prelatului care a generat construcţia stilistică celebră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francois Le Clerc du Tremblay
Francois Le Clerc du Tremblay

Expresia celebră are o vechime de peste patru secole, fiind generată de o întâmplare petrecută în timpul regelui Ludovic al XIII-lea al Franţei.

Cel care a primit pentru prima dată porecla de eminenţă cenuşie a fost călugărul capucin Francois Le Clerc du Tremblay (1577-1638), cunoscut mai ales sub numele de Père Joseph. 

Acesta a fost colaboratorul cel mai apropiat şi confidentul cardinalului Richelieu, un fel de umbră a acestuia, pe care l-a cunoscut în perioada în care era sfinţit ca episcop. 

Richelieu l-a folosit pe Père Iosif  în numeroase misiuni diplomatice secrete, de aici şi porecla de eminenţă cenuşie.
Dacă termenul  de eminenţă se referă la unu prelat, adjectivul “cenuşie” dobândeşte în acest context o conotaţie legată de ceva ce se manifestă “din umbră”, discret, tăcut, anonim.

“Pe vremea regelui Ludovic al XIII-lea, când Richelieu a condus destinele Franţei, părintele Joseph a fost însărcinat cu numeroase misiuni diplomatice secrete. Între altele, a dirijat din umbră negocierile păcii de la Ratisbona (1629), operaţiile de arestare a reginei-mame a Franţei, campaniile contra Spaniei, revolta din Portugalia. Ajunsese astfel, pitit în culisele palatului, omul cel mai temut din întreg regatul. La moartea lui Père Joseps, Richelieu a exclamat: <<Mi-am pierdut braţul drept!>>“, potrivit lui I. Berg, autorul dicţionarului de cuvinte, expresii, citate celebre.

De atunci, prin această expresie se înţelege omul din umbră, omul care n-are de obicei nicio funcţie oficială, dar care e de fapt mâna dreaptă a titularului, persoana cea mai influentă în sectorul unde activează tăcut şi anonim.Un tabloul celebru de Gèrome îi redă figura caracteristică lui Père Joseph .

Despre faimosul călugăr Rasputin s-a spus că era eminenţa cenuşie a ţarinei Alexandra-Fedorovna, ultima împărăteasă a Rusiei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite