De unde vine expresia „în ceasul al unsprezecelea“, „mutată“ în timp cu o oră mai târziu

Cu trecerea timpului, expresia, devenită proverbială, a avansat, devenind cunoscută astăzi ca „al doisprezecelea ceas".

Evanghelia după Matei consemnează o expresie pe care o folosim foarte des şi astăzi, chiar dacă se poate spune că azi a avansat în timp.

Este vorba despre expresia "În ceasul al unsprezecelea", care provine din parabola cu muncitorii angajaţi să culeagă via stăpânului. Ceasul al unsprezecelea a devenit proverbial şi înseamnă “ultima şansă”.

„Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă, şi le-a zis: «De ce staţi aici toată ziua fără lucru?» Ei i-au răspuns: «Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.» «Duceţi-vă şi voi în via mea», le-a zis el, «şi veţi primi ce va fi cu dreptul.» Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: «Cheamă pe lucrători, şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Cei din ceasul al unsprezecelea au venit, şi au luat fiecare câte un dinar.»”, scrie în Noul Testament.

Practic, expresia atrage atenţia că nimic nu-i încă prea târziu, nici chiar în ceasul al 11-lea, adică intervenind în ultimele momente se mai poate obţine un rezultat. În timp, a avansat şi ora expresiei, reflectând astfel ritmul tot mai accelerat al vieţii.

Astăzi, pentru acelaşi avertisment, se spune de obicei "în ceasul al doisprezecelea", semnalând în felul acesta că e ora de vârf, că sunt într-adevăr ultimele secunde când s-ar mai putea face ceva.

Autorul "Jurnalului Fericirii", părintele, scriitorul, criticul literar Nicolae Aurelian Steinhardt oferă o explicaţie proprie acestei expresii.

“Pilda lucrătorilor tocmiţi la vie este şi mai edificatoare. Nu degeaba au cârtit lucrătorii din ceasul întâi văzând că primesc tot un dinar, ca şi cei din ceasul al unsprezecelea. Munca se cade a fi retribuită potrivit cantităţii şi calităţii ei. De vor fi fost cei din ceasul al unsprezecelea mai iscusiţi şi mai harnici, tot rămâne discrepanţa strigătoare la cer, raportul fiind de unu la doisprezece. Şi deopotrivă este să  lucrezi în ceas în răcoarea serii ori să trudeşti douăsprezece ore trecând prin arşiţa şi năduful zilei?”, scrie N. Steinhardt.