Decesul unui monstru politic

În ultima lună a anului de graţie 2012, fiind cu gândul la bunătăţile de pe masa de Crăciun (o dată pe an atât de îmbelşugată!) şi la fericirea din viaţa de apoi promisă de echipele de campanie electorală ale USL, românii, într-o majoritate zdrobitoare, care ar fi stârnit invidia lumii civilizate asistând la o aşa solidaritate naţională, au votat într-o proporţie covârşitoare în favoare alianţei socialisto-liberale la alegerile parlamentare.

În popor, despre omul care face o greşeală ireparabilă se spune că i-a luat Dumnezeu minţile. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, pentru că, în mărinimia şi bunătatea Lui, Dumnezeu nu vrea răul nimănui.

Numai omul îşi face rău cu mâna proprie şi el însuşi trage toate ponoasele. Acum, românii cu dragoste atât de mare faţă de candidaţii socialisto-liberali, pe care i-au copleşit cu atâtea dovezi de iubire la scrutinul din 12 decembrie 2012, culeg ceea ce au votat. Li se răsplăteşte dragostea cu un divorţ al PSD de PNL şi viceversa.

În toată această despărţire zgomotoasă, cu cântece din tobe şi trompete, există şi un motiv de bucurie: acela că asistăm la decesul monstrului politic numit USL. O balenă politică tot mai flămândă şi mereu mai nesătulă, care constituia un pericol de moarte pentru viitorul democraţiei noastre născută cu atâtea malformaţii congenitale în zilele lui decembrie 1989 şi mai ales în timpul alegerilor din Duminica  Orbului – 20 mai 1990.

Aşa cum arată azi toate partidele noastre politice, înţesate de hahalere, hoţi, oportunişti şi oameni fără nici un dram de caracter şi demnitate, mai ales în structurile de conducere, este greu de crezut că la următoarele alegeri generale, anticipate sau la termen vom avea mai mulţi români cu ochii deschişi şi cu mintea la purtător, care să voteze şi pentru binele ţării lor, nu numai al acelora pe numele cărora pun ştampila. 

Zilele trecute am citit cu nostalgie articolul „De ce România e pe locul 90  iar Suedia pe locul 5 în topul celor mai fericite ţări” din lume, în care se scria că „suedezii sunt extrem de implicaţi şi de atenţi la activitatea depusă de cei cărora le dau votul”, motiv pentru care parlamentarii „nu au privilegii, nu se bucură de imunitate juridică” (locuiesc în garsoniere ale statului, de 40 mp, cu bucătării comune, fără femei de serviciu, nu în hoteluri de cinci stele puse la dispoziţia aleşilor noştri de Zgonea şi Antonescu pe banii contribuabilului român) şi că acolo, în liniştita ţară scandinavă, „corupţia la nivelul liderilor lipseşte” aproape cu desăvârşire ori este pedepsită chiar şi pentru comiterea unor fapte mărunte.

Aşa cum a păţit, cu ani în urmă, Mona Salin, vicepremier din partea Partidului Social Democrat, care a făcut imprudenţa să-şi cumpere o ciocolată şi câteva obiecte personale folosind cardul de credit guvernamental, nu pe cel personal, încheindu-şi, astfel, cariera politică.

Într-o ţară ca Suedia, un Victor Ponta plagiator ar fi avut acelaşi deces politic instantaneu. Dar noi nu suntem fericiţi, ca suedezii, să vedem că după faptă vine şi răsplata. La noi, oamenii cu funcţii de conducere în partidele lor, ori în instituţii ale statului, cum sunt Dragnea, Oprişan, Mazăre, câţiva intangibili de la PNL şi PD-L sau mai mulţi nomenclaturişti de la UDMR, precum şi puzderia de primari incompatibili, cu dosare penale, sunt vedete, conduc în sondajele de popularitate şi zburdă în voie pe câmpii. Ba fac paradă că sunt „băgaţi în seamă” de DNA, ANI, de procurori.

„N-aş fi om politic dacă n-aş avea dosar penal”, se lăuda, cu trufie, premierul român Victor-Viorel Ponta când a aflat că şi el ar cam trebui să dea cu subsemnatul.

Trimiterea la exemplele din Suedia nu a fost întâmplătoare, pentru că am văzut la ei acasă cum se comportă oamenii de rând şi liderii lor politici. Şi am mai văzut cât de modeşti şi dedicaţi binelui public sunt aleşii comunităţilor suedeze care chiar îşi pun concetăţenii pe primul loc în preocupările lor, nu numai în lozinci, aşa cum trâmbiţează de ani de zile, acompaniat de un cor de aplaudaci, „brandul” Vrancei - oprişanul. Dar noi, românii, suntem la ani lumină distanţă în ceea ce priveşte competenţa, buna credinţă şi moralitatea în politică faţă de Suedia şi alte ţări cu oameni fericiţi.

Prin urmare, decesul mamutului politic numit USL, cu mult înainte de aşteptările celor care l-au moşit şi aşteptau ca el să crească spre înălţimi ameţitoare, nu este nici pe departe o surpriză. Cauzele ruperii acestei alianţe contra naturii (la nemţi se poate, la noi nu) trebuie căutate în gena omului politic român lipsit de caracter, principii şi scrupule, ticălos, laş, orgolios, ipocrit, oportunist şi trădător din fire.

Personal, aşa cum încă din 1985 am anticipat căderea regimurilor politice dictatoriale în Europa Centrală şi de Est, tot aşa am fost convins că alianţa politică USL se va îmbolnăvi de indigestie la puţină vreme după o masă mai copioasă din partea peştelui mai mare – PSD. Şi aşa s-a întâmplat.

Sâmbăta trecută, întâlnindu-l întâmplător pe unul dintre liderii liberalilor, acesta avea să-mi spună că „da, marţi (24 februarie 2014 – n.a.) alianţa se va rupe, pentru că Ponta e presat de PSD să aibă candidat propriu la preşedinţie şi nu-l vor susţine pe Crin”. „Târziu aţi deschis ochii”, am continuat eu scurtul dialog cu el, aducându-i aminte de o altă cauză esenţială: Guvernul Ponta II diferă esenţial de Guvernul Ponta I prin structură, atribuţiile deţinătorilor de portofolii şi alocaţii bugetare.

Marţi dimineaţa, în ziua rupturii, insul cu care dialogasem sâmbătă era invitatul unui post central de televiziune şi înşira printre motivele ruperii USL-ului şi pe acelea menţionate de sussemnatul.