Deputatul PSD Mihai Sturzu, aterizare forţată pe un izlaz din Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul şi totodată componentul formaţiei HI-Q se afla la manşa unui avion de mici dimensiuni şi a luat decizia de a ateriza după ce a sesizat zgomote la motor.

Evenimentul s-a întâmplat vineri, în timp ce deputatul Sturzu efectua un zbor privat.

În timpul zborului,  pilotul Mihai Sturzu a sesizat trepidaţii la motorul avionului şi a luat decizia, pentru siguranţa sa şi a celorlalte persoane care îl însoţeau, în număr de patru,  de a ateriza forţat pe izlazul comunei vrâncene Boloteşti.

După verificări, avionul şi-a reluat zborul fără alte incidente. 

Avionul de mici dimensiuni, un Cessna 172, cu indicativul HA-VOD-F172-0163, cu 4 persoane la bord, efectua un zbor privat pe ruta Clinceni-Iaşi.

Din fericire, Mihai Sturzu, copilotul şi cei doi colegi de la partid au scăpat nevătămaţi, iar aeronava nu a fost avariată. 

Potrivit Click, cei patru au ajuns cu o maşină la Iaşi, iar de acolo tinerii PSD-işti au plecat la Chişinău, unde au participat la semnarea protocolului de colaborare între TSD România şi TD Republica Moldova.

În anul 2013, Mihai Sturzu, component al trupei HI-Q, şi-a luat brevetul de pilot.

Săptămâna trecută, Mihai Sturzu a rămas fără permis de conducere pentru 60 de zile, după ce a fost prins cu viteză la volan.

Mai puteţi citi:

Mihai Sturzu: „Doar dictaturile au parlamente unicamerale”


 

Mihai Sturzu: „Doar dictaturile au parlamente unicamerale”

Citeste mai mult: adev.ro/modp8s

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite