Despre „statul-prost manager”, privatizare şi responsabilitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari.

Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării!

Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul,  şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun.

Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria.

Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane).

În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!).

Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate.

Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea.

Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor.

Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr!

Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”.

Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate.

Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii.

Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa.

El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat  - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt  privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate.

În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite