Două clădiri emblematice, administrate de Muzeul Vrancea, vor fi modernizate cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Alaci se află în prim proces de consolidare  FOTO: Ştefan Borcea
Casa Alaci se află în prim proces de consolidare  FOTO: Ştefan Borcea

Muzeul va mai primi în patrimoniu şi clădirea fostului Tribunal Putna, finalizată şi aceasta până la finalul acestui an, tot cu fonduri europene.

Două dintre imobilele de patrimoniu din Focşani, „Casa Tatovici”, care găzduieşte Secţia de Ştiinţe ale Naturii, şi „Casa Alaci”, unde funcţionează Secţia de Istorie şi Arhitectură a Muzeului Vrancei, sunt în plin proces de consolidare şi restaurare.

Acest lucru este posibil prin două proiecte cu fonduri europene, în cadrul programului Operaţional Regional 2014-2020. Prima investiţie are un buget de 8,742 milioane de lei, iar a doua, 4,157 milioane de lei. Beneficiarul direct al celor două clădiri, casele Tatovici şi Alaci, este Muzeul Vrancei, care va mai primi în patrimoniu şi clădirea fostului Tribunal Putna, finalizată şi aceasta până la finalul acestui an, tot cu fonduri europene,

Refacerea Casei Tatovici a venit în urma unui proiect privind îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Pe lângă consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentului istoric, clădirea va fi dotată la cele mai ridicate standarde, proiectul beneficiind inclusiv de digitalizare.

Constructorul are la dispoziţie un an şi jumătate să finalizeze lucrarea, respectiv până pe 18 august 2023. Este vorba despre o asociere italiană formată din Research Consorzio Stabile Societate Consortile ARL şi Groma Societa di Ingegneria – Societa a Responsabilita Limitata Semplificata.

Imobilul a fost construit de magistratul focşănean Constantin Tatovici, ca locuinţă, cu stiluri arhitecturale care au circulat pe teritoriul ţării în epoca respectivă. Tratarea arhitecturală a faţadelor şi decoraţia interioară o situează în rândul construcţiilor de stil eclectic.

„Clădirea este construită pe subsol şi parter supraînălţat. În anul 1929, în urma falimentului financiar, imobilul a intrat în proprietatea statului. În 1950, acesta a fost preluat de Direcţia Sanitară a judeţului Vrancea. Mai târziu, a fost amenajat acvariul, la subsolul clădirii, iar la parter s-au organizat expoziţiile  Minunata lume a păsărilor şi Vânat şi trofee de vânătoare. În urma seismelor, clădirea a suferit mai multe lucrări de reparaţii care nu au afectat însă aspectul clădirii”, potrivit Aurorei Emilia Apostu, muzeograf.

Casa Tatovici FOTO: Ştefan Borcea

case tatovici

Şi „Casa Alaci”, imobil care adăposteşte Secţia de Istorie şi Arhitectură a Muzeului Vrancei, are parte de finanţare externă tot prin Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Valoarea totală a contractului este de 4,157 milioane de lei. Acest proiect de consolidare şi restaurare îşi propune să redea acestui imobil, care este unul dintre cele mai vechi şi mai reprezentative pentru municipiul Focşani, prestanţa de început de secol XX.

În cadrul proiectului vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât şi în exterior. Fântâna care se află pe amplasamentul investiţiei, adusă aici în anul 1980 din alt loc, şi care face parte din construcţiile ce au marcat prima alimentare cu apă a oraşului Focşani, va fi restaurată şi i se va reda funcţiunea iniţială, aceea de “cişmea”.
De asemenea, vor fi reabilitate şi spaţiile verzi, mobilierul urban, aleile, spaţiile carosabile şi pietonale din jurul monumentului şi vor fi amplasate corpuri de iluminat de epocă pentru zonele pietonale. De asemenea, va fi reconstituită împrejmuirea de epocă a clădirii.

Lucrările sunt executate de Asocierea NS Consart 96 SRL, SC Dedal Bahamat SRL, SC SPA Inovations SRL. Termenul de finalizare a lucrării este 14 septembrie 2022.

Casa „Alaci” a fost construită la finele secolului al XIX-lea de către familia de târgoveţi armeni Alaci.

„Construcţia acestei case monument a fost realizată între anii 1894-1895 de către Ghiţă Missir, un negustor armean, şi este vândută în anul 1920 lui Anton Alaci, de asemenea armean, de profesie farmacist, apoi avocat şi primar de Panciu. Anton Alaci s-a mutat în Focşani, ocupând funcţia de Prefect de Vrancea, şi a decedat în 1940, casă rămânând urmaşilor săi. În anul 1944 casa este rechiziţionată de armata sovietică, iar în 1946 devine sediul PCR al Raionului Putna. Din anul 1951, clădirea intră în proprietatea Muzeului Judeţean, deschizând-se în acest spaţiu o expoziţie permanentă ce reuneşte evoluţia societăţii umane, din cele mai îndepărtate epoci până în prima jumătate a secolului XX”, declară managerul de proiect, Luminiţa Oanele.

Realizată în stil ecletic, cu decoraţii baroce, clădirea prezintă o personalitate proprie care reflectă interesul pentru cerinţele apusene, la modă în acele vremuri. Casa a fost construită pe un singur nivel, cu parter mult înălţat pe beci, pe temelie din piatră şi pereţii din zidărie de cărămidă. Una din încăperi păstrează şi azi o sobă din cahle bogat ornate cu motive florale.
Clădirea a fost naţionalizată în anul 1950, iar un an mai târziu a intrat în patrimoniul Muzeului Judeţean Vrancea. Aceasta adăposteşte depozitele de arheologie şi istorie. După seismele din 1977 şi 1986, a suferit lucrări de reparaţii, nefiind deloc afectat aspectul original.

Beneficiarul direct al celor două clădiri, casele Tatovici şi Alaci, este Muzeul Vrancei, care va mai primi în patrimoniu şi clădirea fostului Tribunal Putna, finalizată şi aceasta până la finalul acestui an, tot cu fonduri europene.

Vă mai recomandăm:

Cum a ajuns râvnită de toată lumea o clădire de patrimoniu de care cinci ani nu s-a interesat nimeni. Culisele unei tranzacţii la Focşani FOTO

Impozite majorate cu 300% pentru proprietarii unor case-monument din Focşani. Somaţia Primăriei, ignorată

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite