Dramele cumplite dezvăluite printre rânduri în scrisorile către cei de acasă ale deţinuţilor politic
0Mărturii impresionante ale suferinţei au fost găsite în documentele de arhivă. Victimele aveau voie să corespondeze cu familiile doar prin intermediul unor cărţi poştale minuscule, de patru ori pe an. Mesajele, deşi concentrate, sunt de un dramatism impresionant.
Acum 30 de ani s-a emis Decretul Lege nr.118/1990, un act normativ care stabilea pentru prima dată în România posibilitatea ca persoanele care au suferit cumplit în timpul dictaturii comuniste să beneficieze, în primul rând ei, dacă nu urmaşii lor, de o mică recompensă care să le aducă puţină alinare pentru anii grei prin care au trecut.
În acel moment în Vrancea comisia numită special pentru aplicarea acestui act normativ a stabilit că aproximativ 1.700 de vrânceni au suportat chinuri de neimaginat în închisorile comuniste, în domiciliu forţat şi la muncă silnică cu care au fost condamnaţi pentru că s-au opus procesului de colectivizare.
Asemenea monstruozităţi vor reprezenta o pată de neiertat pe umerii clasei conducătoare comuniste, mai ales că deţinuţii politici au plătit cu sânge nevinovat, fiind torturaţi şi duşi la muncă silnică.
Iată cum apar câteva exemple din viaţa unui persecutat politic în plină pedeapsă de reeducare, aşa cum rezultă din dosarele de arhivă.
Dumitru Oancea, decedat la momentul emiterii decretului lege prin care soţia solicită pensie de urmaş, a fost arestat la data de 15 mai 1948, apoi trimis la punctul de lucru Canalul Dunăre Marea Neagră, punctul de lucru Valea Neagră, Ocnele Mari, Aiud etc. În dosarul său apar informaţii din cărţile poştale expediate din prin locurile unde s-a aflat.
“Dragă tată şi mamă. 1 octombrie 1948. Tot ce vă pot spune e că sunt sănătos -singura mulţumire ce o pot avea aici. Vă mulţumesc pentru oboseala că mi-aţi adus pachetul, iar pe 15 octombrie vă rog să vii din nou tot matale tata că poate o să scăpăm (de fapt a scăpat peste 6 ani cu încă un bonus de 4 ani din 1958 până în 1962) şi să-mi aduci nişte caş de oi dacă se va găsi sau brânză, puţin zahăr, magiun, pesmeţi de pâine, 20 de pachete Naţionale, nişte DDT (substanţa pentru păduchi) şi puţin rachiu chicuş (foarte tare) că nici nu le mai ştiu gustul de când nu le am mai văzut”.
Altă mărturie a suferinţei începea aşa: “Draga Mina (soţia). Am primit cele ce mi-ai trimis precum şi scrisoarea. Eu sunt bine sănătos şi aştept ziua eliberării (scria asta la 8 februarie 1949). Te rog să nu-mi mai scrii numai din obligaţie şi dacă tot faci asta de plăcere te rog să-mi scrii cât mai multe despre copii şi altele de pe lângă gospodărie, dacă încă nu v-au dat afară din casă”, ştiut fiind că odată cu arestarea s-a dispus şi confiscarea bunurilor.
Beneficii pentru urmaşi
„Aşa sunt cam toate cele câteva zeci de cărţi poştale, cu două lucruri esenţiale în cuprinsul lor. Pe de o parte roagă să i se trimită cele 3 kg de alimente la care avea dreptul într-o tură în detenţie, la un sfert de an, iar pe de altă parte încearcă să afle cât mai multe despre toate lucrurile din casă şi despre toţi membrii familiei, asta în condiţiile în care, tot o singură dată, la un sfert de an, avea dreptul să trimită şi să primească o singură carte poştală, cu un format bine ştiut şi minuscul, astfel încât să nu poată scrie prea multe”, potrivit istoricului vrâncean Florin Dîrdală.
La Arhivele Naţionale Vrancea sunt păstrate circa 1.700 de dosare ale persoanelor persecutate politic în cei mai grei ani ai comunismului. Este important de ştiut că urmaşii lor pot beneficia de câteva noi avantaje faţă de cele stipulate în textul vechi al decretului lege 118/1990.
Potrivit actului normativ promulgat în luna iulie de preşedintele României, , "copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei".
Vă mai recomandam:
Se încarcă comentariile...
