Exclusiv/Şeful ISJ Vrancea, bănuit de jonglerii cu bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O reclamaţie depusă la minister de Neculai Popescu, fostul contabil şef al IŞJ Vrancea, a adus corpul de control al ministrului Funeriu la Focşani. Iordache Bostan crede că raportul final îi va fi favorabil.

După ce luna trecută a fost trimis în judecată într-un dosar privind fraudarea Bacalaureatului din anul 2008, inspectorul general Iordache Bostan este din nou ţinta unor acuzaţii grave în activitatea sa de şef al învăţământului vrâncean.

De data aceasta, împotriva sa a fost depusă o sesizare care a ajuns pe masa ministrului Educaţiei, semnată de fostul contabil şef al IŞJ Vrancea, Neculai Popescu, pensionar de câteva luni, care-l incriminează pe Bostan de presupuse fapte pe lângă lege.

Corpul de Control al ministrului face verificări

Acuzaţiile privesc acordarea în 2008 de salarii de merit şoferului şi femeii de serviciu, oferirea unei gradaţii de merit unei persoane care nu ar fi meritat acest lucru oari de destituirea abuzivă a unor directori cu care a întreţinut dispute personale.

Cea mai gravă acuzaţie este însă legată de faptul că IŞJ Vrancea, prin centrul bugetar de la Vidra, ar fi plătit de două ori pentru un studiu de fezabilitate care privea o investiţie în comuna Paltin, investiţie care nu s-a mai realizat întrucât s-a dorit schimbarea destinaţiei banilor spre o altă lucrare.

Acesta este motivul pentru care corpul de control al ministrului s-a aflat timp de două zile în Vrancea, pentru verificarea aspectelor semnalate.


Este o sesizare a fostului contabil, iar mai multe o să aflaţi la finalizarea raportului", s-a limitat să ne spună Daniel Tomoni, de la compartimentul relaţii publice al Ministerului Educaţiei.

Bostan zice că-i curat

Inspectorul general Iordache Bostan s-a ferit ieri să vorbească despre cazul „Paltin", limitându-se doar la a ne spune că va scăpa basma curată.

„Anticipez că niciuna dintre acuzaţii nu va fi confirmată", ne-a spus Bostan. Şi mai secretoasă, contabila centrului bugetar şcolar de la Vidra, Cornelia Cherciu, „coautoare" la semnarea dublei finanţări a studiului de fezabilitate, ne-a închis telefonul în nas.

„Nu am nimic de declarat", a sunat replica Corneliei Cherciu.

În schimb, şeful firmei care a realizat studiul de fezabilitate pentru grădiniţa din comuna Paltin spune că şi-a luat legal banii pe proiect, respectiv 50.000 de lei.

„Studiul făcut de noi era pentru o grădiniţă, dar nu avem nicio vină că ulterior a venit ministerul şi a schimbat destinaţia banilor pentru investiţie", ne-a declarat Liviu Rusu, managerul firmei Edificia Proiect.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite