Firma deputatului asfaltator Victor Roman peticeşte gropile Focşaniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SC Roman Impex Bacău a obţinut un contract în valoare de un milion de lei pentru lucrări de plombare în municipiul Focşani.

Săptămâna viitoare, Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice Focşani, unitate aflată în subordinea Primăriei, vrea să demareze acţiunea de peticire a străzilor din municipiu.

Lucrările vor fi executate de SC Roman Impex Bacău, firmă care aparţine deputatului PSD de Vrancea Victor Roman, care a câştigat licitaţia organizată în acest sens.

Lucrarea a fost scoasă la licitaţie pentru 1,2 milioane de lei şi a fost adjudecată la un milion de lei, inclusiv TVA. Roman Impex nu a lucrat până acum în Focşani, deşi societatea este abonată la contracte pe bani publici, în special în partea de nord a judeţului şi în judeţul Bacău, unde deputatul Roman mai deţine şi alte firme.

„Probabil începând de luni, 23 martie, o să se înceapă lucrările. Vor fi plombate toate străzile din oraş, cu excepţia celor pe care vrea să le modernizeze Primăria. O să se înceapă cu capătul străzii Longinescu, apoi vom face porţiunea de la ieşirea din Focşani spre Crîngul Petreşti, până la Cimitirul Evreiesc, pe urmă se va intra pe străzi. Dacă vor fi mai multe echipe, apreciez că într-o lună şi jumătate totul va fi gata”, ne-a spus Laurenţiu Mocanu, directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice Focşani.

De anul viitor, Primăria Focşani intenţionează să modifice legislaţia pentru lucrările de reparaţie curentă a drumurilor, astfel încât să nu se mai organizeze anual proceduri de licitaţii, ci să se semneze un contract multianual pe cinci ani.

Vă mai recomandăm:

„Baronul drumurilor“ în judeţul lui Oprişan: Victor Roman a pus monopol pe lucrările de asfaltare din Vrancea

"Tentaculele“ lui Roman sunt întinse şi în afara judeţului, graţie lucrărilor obţinute exclusiv din fonduri publice. Prin societăţile sale Roman Impex SRL şi Eco Rino SRL, anul trecut Victor Roman a derulat contracte cu statul în sumă de aproape nouă milioane de euro.

Firmele deputatului de Vrancea Victor Roman atrag ca un magnet fondurile europene

Firma Roman Impex Prest, aparţinând deputatului PSD de Vrancea Victor Roman, va încasa peste 3 milioane de euro din două contrate aflate în derulare de Primăria Panciu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite