Focşani

articolul anterior articolul urmator

Florin Cîţu s-a împăcat cu PNL Vrancea şi promite investiţii. „Vom reduce decalajul de dezvoltare”

0
25 Jan 2022 13:09:37
Autor: Borcea Stefan
Florin Cîţu a participat la şedinţa Colegiului Director Judeţean PNL FOTO PNL Vrancea
Florin Cîţu a participat la şedinţa Colegiului Director Judeţean PNL FOTO PNL Vrancea

Organizaţia liberalilor din Vrancea s-a aflat de partea lui Ludovic Orban la congresul PNL din toamna anului trecut, iar doi deputaţi au plecat la Forţa Dreptei.

La patru luni de la congresul PNL, când Florin Cîţu a ieşit victorios în disputa cu Ludovic Orban, liderul PNL face un pas pentru a-şi asigura sprijinul şi din partea unei filiale care i-a fost ostilă în anul care s-a încheiat.

Organizaţia PNL Vrancea a avut printre cele mai bune rezultate din ţară la cele patru rânduri de alegeri din 2019 şi 2020, dar a jucat activ de partea lui Ludovic Orban, lucru care i-a adus în ultimele luni o izolare. Mai mult, din acelaşi motiv, filiala a pierdut în Vrancea funcţiile de prefect şi de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Florin Cîţu a venit însă luni seara în Vrancea, ocolind manifestările dedicate Unirii Principatelor Române, unde a participat la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL.

A fost o întâlnire paşnică, de împăcare, spun sursele prezente la eveniment, la care liderul liberal şi-a luat angajamentul că va susţine investiţiile de amploare pe care le pregăteşte administraţia judeţeană condusă de liberalul Cătălin Toma.

”Sunt alături de filiala dumneavoastră şi de preşedintele Cătălin Toma, fostul meu coleg din Senatul României. Vreau să vă anunţ personal că ne-am ţinut de cuvânt, iar noul spital judeţean de la Focşani este inclus la finanţare şi va fi realizat prin PNRR. De asemenea, toate UAT-urile vor putea derula proiecte prin PNRR, prin fonduri europene şi prin PNI, proiecte care vor schimba faţa judeţului Vrancea în următorii ani. Ne vom baza pe investiţii majore pentru vrânceni şi împreună cu preşedintele CJ, Cătălin Toma, vom reduce decalajul de dezvoltare dintre această zonă şi alte regiuni”, a spus la finalul întâlnirii Florin Cîţu.

El a venit însoţit în Vrancea de Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene şi secretar general al PNL.

De altfel, liberalii fideli cândva lui Ludovic Orban au făcut coadă la fotografii cu liderii de la centru.

„Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a confirmat că va susţine investiţiile de amploare pe care le pregăteşte administraţia judeţeană liberală.  Vorbim de noul spital judeţean pe care-l vom construi, de parcul industrial de la Garoafa şi de autostrada de la Focşani la Ploieşti”, a precizat şi preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.

În urmă cu o lună, acesta a criticat proiectul de buget propus de Guvernul Ciucă pentru Vrancea, aprobat cu aceleaşi cifre,  susţinând că „nu este unul satisfăcător pentru buna funcţionare a Consiliului Judeţean Vrancea şi a instituţiilor din subordine, putând afecta activitatea curentă derulată de administraţia judeţeană dar şi derularea investiţiilor pe care ni le propunem anul viitor”, susţinea Toma.

PNL Vrancea a pierdut doi din cei trei parlamentari, pe deputaţii Ion Ştefan şi Ionel Dancă, ambii plecaţi la partidul lui Ludovic Orban, senatorul Raluca Ioan fiind acum singurul reprezentant al liberalilor vrânceni în Parlamentul României.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Sprijin pentru Ludovic Orban de la liberalii din Vrancea. Cătălin Toma, reconfirmat preşedinte al filialei judeţene

Ion Ştefan şi Ionel Dancă au demisionat din PNL: „Nu l-am îndepărtat pe Marian Oprişan pentru a fi colegi de coaliţie“

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările