FOTO Cum a ajuns un fermier vrâncean imaginea Danone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Macovei (40 de ani) şi familia sa au devenit imaginea Danone în România în 2013, graţie uneia dintre cele mai moderne ferme de vaci din ţară pe care o deţine în comuna vrânceană Ţifeşti.

Drumul reuşitei sale în această afacere a fost unul lung, presărat cu zeci de obstacole, în faţa cărora a răzbătut.

Copil de la ţară, Vasile Macovei a cunoscut de mic greutăţile vieţii, iar la vârsta de 17 ani a simţit că trebuie să-şi facă un rost în viaţă. Constructor la bază, imediat după Revoluţia din 1989 a plecat în străinătate, unde a muncit  mai mulţi ani. Cu capitalul strâns s-a întors acasă şi a investit în agricultură.

„În 2004, cineva avea să-mi dea nişte bani, nu a mai putut şi mi-a dat un teren. Eu sunt băiat crescut la ţară şi mi-a plăcut să muncesc. Am cumpărat ceva pământ, am mai luat în arendă până la vreo 400 de hectare şi am început cu un tractor U650, vechi să lucrez pământul. Când am văzut că munca mea o dau gratis la marii cultivatori de cereale, atunci am zis că trebuie să-mi fac o fermă de vaci. Nu am avut nicio legătură cu domeniul acesta, dar sunt un om hotărât, şi dacă mi-am pus în cap să-mi fac fermă, asta am făcut“, spune Vasile Macovei.

image
image

Foto

image

Aşa a pus pe hârtie un proiect în valoare de 750.000 de euro, pentru 35 de capete de vaci, dar şi utilaje pentru fermă. L-a depus la SAPARD şi de aici a pornit afacerea.

Spune că iniţial a plecat greşit în afacere, pentru că o investiţie aşa de mare nu se justifica doar prin 35 de capete de vaci, astfel că a fost obligat din mers să-şi extindă grajdul la 110 capete de vaci. În anul 2008 şi-a dezvoltat afacerea cu încă un proiect pentru 200 de vaci.

26 de litri de lapte pe zi de la o vacă

În 2008, investitorul a depus un alt proiect pentru 200 de capete de vaci, iar în 2009 în fermă au mai apărut 200 de capete de animale. Văcuţele Hollstein au fost aduse din Germania, Olanda, Danemarca sau Ungaria şi sunt extrem de productive, în condiţiile în care media zilnică de lapte/cap de animal este de 26 de litri.

„Am 700 de vaci în fermă astăzi, în patru grajduri. Sunt vaci care dau aproape 30 de litri de lapte pe zi, dar media rezultă din tot ce am aici, cu tineret bovin, cu vaci gestante care nu mai sunt mulse. Hrana este o componentă foarte importantă la animale. Îţi dă lapte dacă-i dai ce-i trebuie să mănânce. Mâncarea la animal este de bază. O vacă bună mănâncă şi bea în jur de 200 de kilograme zilnic. Noi la ora actuală nu cumpărăm nimic din extern, în afară de câteva şroturi (n.a. material furajer cu conţinut bogat de proteine), dar pentru fermă nu avem nevoie de nimic“, spune Vasile Macovei.

Fondurile europene, gură de oxigen

Cel mai mare proiect cu fonduri europene accesat de fermier are o valoare de tei milioane de euro, proiect câştigat în anul 2009 şi finalizat la începutul anului 2012. Prin Măsura 121 – „Modernizarea Exploataţiilor Agricole“ a obţinut o finanţare de 7,7 milioane de lei de la Uniunea Europeană, la care a contribuit şi ferma sa cu 4,2 milioane de lei, reuşind să-şi extindă unitatea şi să se doteze cu toate utilajele de care are nevoie.

image

„Eu am accesat trei proiecte, implementate cu succes. Nu am avut nicio problemă cu aceste proiecte, nu am dat un leu şpagă nicăieri şi cred că şi de asta am reuşit. Trebuie să ai un plan bun din start şi apoi este uşor de accesat fonduri. Ultimul proiect a fost de trei milioane de euro. Fondurile europene mi-au dat o gură mare de oxigen, pentru că, să fim cinstiţi, cine este acela care să intre în afacerea ta să-ţi dea 50%?“.


Şase ani de parteneriat cu Danone

Vasile Macovei este partener cu procesatorul de lactate Danone din anul 2008. Astăzi, din 7.000 de litri de lapte zilnic de la animalele sale, 5.000 de litri le livrează către Danone, companie care s-a arătat extrem de mulţumită de calitatea produsului livrat de vrâncean.

Din această cauză, în anul 2013 ferma de la Ţifeşti devenit imaginea Danone în România, iar Vasile Macovei şi familia sa sunt protagonişti în reclamele cunoscutului brand din domeniul industriei de lactate.

„Deşi am laptele meu, eu nu pot să fac produsul pe care îl face Danone. Dar am marea satisfacţie să văd că laptele meu este căutat de consumator. Şi sunt mulţumit sufleteşte că nu am muncit în zadar“, mai precizează Vasile Macovei 

image

VASILE MACOVEI-(foto Danone)

În această primăvară, Vasile Macovei a fot invitat de Danone să realizeze o reclamă şi în Franţa, la o fermă de acolo, ocazie cu care a constatat că fermele româneşti sunt superioare. „Dacă vă arăt poze, suntem superiori lor, ca infrastructură şi curăţenie. În schimb, ei au o genetică foarte bună“, a conchis Vasile Macovei.

Mai puteţi citi:

Minerul care a refuzat să se dea bătut. Disponibilizat în anii '90, a pus pe picioare o afacere de succes: o fermă de păsări rare la Mărăşeşti

FOTO VIDEO Afaceriştii pe profit din Vrancea, răsplătiţi cu diplome de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite