FOTO Cea mai modernă grădiniţă şi-a deschis luni porţile în mediul rural. Câţi bani europeni a atras administraţia locală pentru această bijuterie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădiniţa din Cîrligele
Grădiniţa din Cîrligele

Grădiniţa cu program prelungit va funcţiona în Cîrligele, comună campioană în atragerea de fonduri europene pentru infrastructură.

GALERIE FOTO

Comuna Cîrligele face parte cu succes din categoria comunităţilor cu adevărat europene din ţara noastră şi un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte accesarea şi derularea fondurilor europene precum şi a beneficiilor obţinute din implementarea acestor proiecte.

Ultimul proiect implementat cu succes de administraţia locală este modernizarea grădiniţei cu program normal şi prelungit din Cîrligele, o unitate care, ne permitem să apreciem, este cea mai modernă la ora aceasta din Vrancea. O investiţie realizată cu mai puţin de 600.000 de lei, cu fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Grădiniţa beneficiază de dotări moderne, paturi pentru copiii care rămân la programul prelungit, grupuri sanitare, mobilier, materiale didactice, loc de joacă, toate noi.

”Grădiniţa din satul Cîrligele îşi va redeschide uşile de luni, 10 septembrie, şi este pregătită să primească preşcolarii într-un spaţiu amenajat şi dotat cu tot ce este necesar. Finanţarea reabilitării clădirii, achiziţionării mobilierului şi dotărilor a fost asigurată din fonduri europene nerambursabile”, potrivit reprezentanţilor Primăriei Cîrligele.

La nivelul judeţului Vrancea, comuna Cîrligele a accesat cei mai mulţi bani pentru dezvoltare, bani europeni obţinuţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar acest lucru se vede.

Toate străzile şi uliţele comunei sunt astăzi asfaltate, există alimentare cu apă şi canalizare peste tot în comună.

De asemenea, elevii beneficiază de cele mai bune condiţii în şcoli şi grădiniţe, iar Căminul Cultural din Cîrligele rivalizează cu orice altă instituţie de profil de la ora.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite