FOTO Constituirea Consiliului Local Focşani, amânată. Doar aleşii PNL au depus jurământul, restul au lipsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar aleşii liberali au depus jurământul
Doar aleşii liberali au depus jurământul

Ca urmare a lipsei majorităţii aleşilor, este de aşteptat ca prefectul judeţului să convoace o nouă şedinţă de constituire, în cadrul căreia vor depune jurământul şi ceilalţi aleşi.

Miercuri dimineaţă trebuia să aibă loc şedinţa de constituire a noului Consiliu Local al municipiului Focşani, în urma convocării făcute de prefectul Gheorghiţă Berbece. 

Din cei 21 de aleşi municipali, instanţa a validat doar 17 mandate de consilieri, după ce alţi patru candidaţi aleşi pe listele PSD au fost nevoiţi să renunţe la mandatul încredinţat, locul lor urmând să fie luat de următorii candidaţi pe liste.

În sală au fost prezenţi toţi cei zece consilieri ai PNL, care cu această ocazie au depus jurământul de credinţă, lipsind de la ceremonial aleşii PSD şi USR-PLUS. Ultimii au motivat absenţa prin faptul că evenimentul trebuia să se desfăşoare în prezenţa tuturor consilierilor.

„Considerăm că această ceremonie de o solemnitate aparte trebuie să se petreacă în prezenţa tuturor consilierilor locali aleşi prin voinţa focşănenilor ca un gest de curtoazie şi respect pentru votul acestora. E important ca încă de la început Consiliul Local să plece la drum în componenţa completă aşa cum a fost ea dictată de alegători şi, pe viitor, să funcţioneze transparent şi numai în interesul cetăţeanului”, au precizat într-o postare pe Facebook reprezentanţii USR-PLUS.

Neoficial, absenţa reprezentanţilor USR-PLUS are legătură cu faptul că negocierile cu PNL pentru un post de viceprimar sunt în impas din cauză că liberalii vor insistent ambele posturi de viceprimari, lucru care ne-a fost confirmat de către unul dintre negociatorii PNL. Practic, useriştii au vrut să dejoace o eventuală legitimare a liberalilor, care pe fondul nevalidării celor patru supleanţi PSD puteau convoca o şedinţă extraordinară pentru a-şi impune în funcţie doi viceprimari.  

„PNL şi PSD vor să ia rolul de arbitru imparţial pe care focşănenii l-au acordat USR-ului la Focşani. Prin neparticiparea PSD-ului la şedinţa de investire a Consiliului Local, PNL devine stăpân absolut peste Consiliul Local. USR nu va gira acest blat”, au mai transmis reprezentanţii USR, care în urmă cu zece zile s-au exprimat, prin vocea preşedintelui organizaţiei municipale, că nu vor face o alianţă cu PSD în Consiliul Local.

Reamintim că noua structură politică a Consiliului Local este următoarea: 10 consilieri PNL, 9 consilieri-PSD şi doi consilieri USR-PLUS.
Pentru constituirea legală a Consiliului Local era nevoie de prezenţa a 50%+1 dintre membrii CL Focşani, adică minim 11 din 21 de consilieri. De la eveniment a lipsit şi primarul ales Cristi Misăilă, care se află în carantină după ce la finele săptămânii trecute a fost depistat cu noul coronavirus. Este de aşteptat ca prefectul să facă o nouă convocare, iar de această dată consilierii validaţi nu vor mai putea lipsi întrucât îşi vor pierde automat  mandatul, conform Codului administrativ. Din informaţiile noastre, şi ceilalţi patru aleşi PSD care aşteptau să fie validaţi au primit confirmarea de la Judecătorie, astfel că următoarea şedinţă ar putea fi una cu o prezenţă completă. 

Vă mai recomandăm:

VIDEO Precizări ale aleşilor USR-PLUS în Consiliul Local Focşani: „Nu facem alianţă cu PSD”

Noii consilieri locali din Focşani, convocaţi pe 21 octombrie pentru a depune jurământul. Primarul Cristi Misăilă va asista online la ceremonie

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite