Focşani

articolul anterior articolul urmator

FOTO Mărţişoarele ecologice, lucrate manual de meşteri populari. „Bunica a fost cea care m-a iniţiat“

0
27 Feb 2018 13:22:05
Autor: Borcea Stefan
Mărţişoare confecţionate din materiale naturale
Mărţişoare confecţionate din materiale naturale

Tradiţia confecţionării mărţişoarelor este transmisă din generaţie în generaţie. Creatorii îi ajută pe oameni să ofere celor dragi un mărţişor unicat.

Joi este 1 martie, zi în care pe buzele tuturor românilor se va afla cuvântul mărţişor.

Piaţa a fost invadată deja de mărţişoare, de toate felurile, dar cele confecţionate manual, de meşteri populari sau iubitori de frumos, din materiale ecologice sau lucrate la croşetă, parcă atrag mai mult privirile trecătorilor.

Astfel de mărţişoare sunt confecţionate cu multă migală, iar creatorii lor şi-au dat frâu liber la imaginaţie pentru a îmbina cu măiestrie materiale precum lână, lemn, boabe de fasole, seminţe sau ceramică.

Florentina Trifan, din comuna vrânceană Reghiu, este una dintre expozantele cele mai căutate la târgul de mărţişor.

Spune că a învăţat arta confecţionării mărţişoarelor de la strămoşi, iar elementele necesare pentru realizarea lor sunt răbdarea şi meticulozitatea.

„Bunica a fost cea care m-a iniţiat în confecţionarea mărţişoarelor, iar când am mai crescut am început să lucrez cu mama. Pe lângă talent, trebuie să ai şi foarte multă răbdare şi bineînţeles, imaginaţie. Pentru a expune modele cât mai variate, mă apuc de confecţionat încă din lunile de vară. Până şi şnurul este lucrat manual, cu ajutorul fusului", mărturiseşte Florentina Trifan (foto).

Pe taraba sa pot fi găsite de la bucheţele din flori nemuritoare şi fluturi din pene naturale, până la cercei croşetaţi la igliţă şi conuri de brad sub formă de păpuşi.

Alte piese unicat sunt mărţişoare lucrate cu materiale naturale, precum seminţe, floricele uscate, presate, coji de nucă, frunză de in, seminţe de bostan. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, de la 3 lei şi până la 20-30 de lei, în funcţie de complexitate.

Mărţişoare inspirate din popor

Didina Mihăilă este pensionară din Focşani şi pentru că în copilărie a cochetat cu croitoria s-a gândit că poate aduce un plus acestui domeniu confecţionând mărţişoare lucrate la croşetă.

Femeia confecţionează aproape orice şi se declară extrem de inspirată atunci când lucrează.

Croşetează mărţişoare simple,  brăţări iar piesele de rezistenţă sunt  nişte păpuşi construite din bumbac şi îmbrăcate în portul tradiţional românesc. În ultima perioadă a tras tare cu realizarea de mărţişoare, pentru a putea participa la târgurile de profil.

“Trebuie să ai o inspiraţie extraordinară atunci când lucrezi, să vii tot timpul cu ceva nou. Mă documentez pe internet despre caracteristicile costumelor populare din zona respectivă şi croşetez păpuşi îmbrăcate în port popular specific tuturor zonelor. Folosesc doar materiale româneşti, precum bumbacul”, spune Didina Măhăilă (foto jos).


Femeia spune că banii obţinuţi din vânzarea obiectelor făcute de mâinile ei îi investeşte în materiale şi accesorii, această activitate fiind mai mult o pasiune decât o afacere.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările