FOTO VIDEO S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Focşaniului. Cum arată oraşul iluminat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul Unirii a fost împodobit ca un brad
Monumentul Unirii a fost împodobit ca un brad

Anul acesta, de iluminatul festiv de sărbători s-a ocupat o firmă căreia Primăria Focşani i-a încredinţat şi servicul de iluminat public.

În această seară, centrul municipiului Focşani a fost inundat de lumini multicolore. După o beznă de circa o oră pe străzi, au fost aprinse în mod oficial, ca în fiecare an, luminile de sărbători. Butonul "magic" a fost aprins chiar de doi copii din comuna Nereju, aleşi de primarul Cristi Misăilă.

"Avem aici nişte copii talentaţi, care au cântat, au dansat şi au păstrat datinile strămoşeşti, pentru că trebuie să demonstrăm că suntem români în an aniversar, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Am vrut neapărat să avem alături de noi aceşti tineri minunaţi care au prezentat valorile străbunilor noştri care s-au luptat pentru noi ca astăzi să fim aici, să fim frumoşi, să fim uniţi şi să fim buni", a spus Cristi Misăilă, primarul Focşaniului.

După aprinderea luminilor, Piaţa Unirii părea parcă luminată mai mult faţă de anii din urmă, chiar dacă autorităţile au băgat adânc mâna în buget şi au atribuit unei firme de specialitate această sarcină de a realiza iluminatul festiv de sărbători.

În această seară  s-a pornit la drum şi Carava lui Moş Crăciun, copii având şansa să cunoască aici cele mai îndrăgite personaje din basme în cadrul proiectului Vrancea Dalbă.

romania 100

Acest lucru se va întâmpla în fiecare zi de sâmbătă şi duminică, până la sfârşitul anului, urmând să-şi facă apariţia în oraş invitaţi speciali.

În Piaţa Uniri este organizat în acest an şi un Târg de Crăciun, unde comercianţii vând produse specifice sărbătorilor.

 De asemenea, patinoarul  amenajat anul acesta în grădina Publică, îi aşteaptă zilnici pe cei dornici de distracţie pe gheaţă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite