FOTO VIDEO Secvenţe ale accidentului din Munţii Apuseni, reproduse în Munţii Vrancei. Planul Roşu, pus în aplicare în cel mai complex exerciţiu din ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exerciţiul a avut loc la graniţa dintre Vrancea şi Covasna
Exerciţiul a avut loc la graniţa dintre Vrancea şi Covasna

Peste 150 de persoane şi 40 de mijloace tehnice au participat la un amplu exerciţiu intern de cooperare organizat de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale Judeţelor Covasna şi Vrancea, la graniţa dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale, în zona de munte.

Exerciţiul intern de cooperare organizat de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Covasna şi Vrancea a urmări modul în care se gestionează trei situaţii de urgenţă complexe produse în zona de munte, la limita celor două judeţe, pentru a nu se mai întâmpla situaţia de la începutul anului, din Munţii Apuseni.

Practic, au fost stabilite trei scenarii în scopul verificării modului de acţiune, coordonarea şi cooperarea la nivelul tuturor forţelor angrenate în rezolvarea situaţiilor tactice stabilite.

Conform primei situaţii tactice, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Covasna, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, este anunţată izbucnirea unui incendiu la fondul forestier, în apropierea graniţei cu judeţul Vrancea.

Din primele informaţii transmise de un participant la trafic pe DN 2D, incendiul se manifesta cu violenţă pe orizontală la litieră şi coronament. Din cauza curenţilor de aer din zonă exista pericolul propagării incendiului către teritoriul administrativ al comunei Greşu din judeţul Vrancea. Imediat au fost alertate forţele de intervenţie din cadrul Secţiei de Pompieri Târgu Secuiesc. Ulterior, luându-se în considerare suprafaţa mare pe care se manifestă incendiul, fiind afectat fondul forestier din ambele judeţe, în misiunea de localizare şi lichidare a incendiului, conform planurilor de cooperare, au fost concentrate progresiv atât personal, cât şi tehnică specifică din cadrul ambelor judeţe, precum echipaje de la I.S.U Covasna, C.L.S.U. Ojdula, S.V.S.U. Ojdula, Ocolul Silvic Breţcu, I.J.J. Covasna, U.M. 01048 Sfântu Gheorghe, I.S.U. Vrancea, Ocolul Silvic Tulnici, Direcţia Silvică Vrancea, C.L.S.U. Tulnici, U.M. 1270 Focşani.

Având în vedere amploarea consecinţelor şi suprafaţa mare pe care se manifestă arderea, misiunea a fost coordonată din teren la nivelul C.J.S.U. Covasna şi C.J.S.U. Vrancea, dispunându-se constituirea şi deplasarea în zona afectată a grupurilor de suport tehnic pentru incendii la fondul  forestier din ambele judeţe.

1

În această etapă a exerciţiului au participat 5 autospeciale de stins incendii, 6 autocamioane de intervenţie, 2 tractoare, alte 16 autovehicule pentru transport persoane şi materiale şi mijloace de primă intervenţie: lopeţi, motofierăstraie, târnăcoape, mături etc., fiind angrenate peste 140 persoane.

Cea de-a doua situaţie tactică a presupus producerea unui  grav accident rutier pe DN 2D, pe teritoriul judeţului Vrancea. Un autoturism a intrat în coliziune cu un autovehicul ce venea din sens opus, ambele răsturnându-se într-o râpă de pe marginea drumului. În cele 2 autoturisme erau 10 persoane, din care 7 rănite grav, iar 4 şi încarcerate, toate necesitând urgent asistenţă medicală de specialitate. La faţa locului s-au deplasat, în primă instanţă, echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra. În urma informaţiilor primite, inspectorul şef al I.S.U. Vrancea constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru punerea în aplicare a Planului Roşu de intervenţie şi solicită, conform procedurilor specifice, acordul Prefectului judeţului Vrancea.

Având în vedere numărul de victime şi faptul că cele 2 autoturisme sunt într-o zonă greu accesibilă, inspectorul şef a dispus, suplimentar, deplasarea la locul intervenţiei a postului medical avansat de categoria I aflat în dotarea Detaşamentului de Pompieri Focşani şi s-a solicitat Salvamont Vrancea intervenţia cu un echipaj pentru sprijinirea salvării victimelor din zona greu accesibilă.

2

În acelaşi scop, au fost angrenate şi echipaje din cadrul Salvamont Covasna. Echipele specializate au acţionat pentru descarcerarea victimelor blocate în autovehicule şi evacuarea persoanelor rănite către o zonă uşor accesibilă echipelor medicale. Sub coordonarea Medicului şef UPU – SMURD Vrancea, care îndeplineşte funcţia de Director al Operaţiunilor de Salvare Medicală, s-a amplasează postul medical avansat, s-a executat triajul, s-a acordat primul ajutor medical calificat şi s-a efectuat brancardajul victimelor la locul accidentului, stabilindu-se priorităţile şi ordinea în care răniţii vor fi transportaţi la spital.

La intervenţie au participat de la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi Serviciului de Ambulanţă Vrancea 5 ambulanţe de prim ajutor şi 2 de terapie intensivă, 1 autospecială pentru descarcerare, 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă dotate cu modul de descarcerare, cât şi alte 5 mijloace de transport. 

În a treia situaţie tactică, dispeceratul I.S.U. Covasna este anunţat prin numărul de apel unic 112 că 4 persoane dintr-un grup de 6 excursionişti care au plecat din comuna Ojdula, judeţul Covasna, către Cascada Putna, din judeţul Vrancea, au urgent nevoie de asistenţă medicală de specialitate.

Persoana care apelat nu a putut preciza cu exactitate locaţia grupului. Echipaje din cadrul I.S.U. Covasna au început căutarea persoanelor cu echipe de căutare-salvare din direcţia Ojdula către graniţa cu judeţul Vrancea şi au informat I.S.U. Vrancea despre probabilitatea ca persoanele rătăcite să se afle pe raza judeţului nostru.

De comun acord, cele două inspectorate au stabilit zona în care se vor efectua căutările şi forţele participante de la nivelul fiecărui judeţ. Astfel, după executarea recunoaşterii preliminare a zonei s-a stabilit poziţia Punctului de comanda avansat şi echipele de căutare-salvare formate din paramedici, servanţi pompieri, jandarmi, cadre M.ApN, persoane de la ocoalele silvice şi de la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

3

Fiecare echipă a fost dotată cu un UTV sau ATV şi cu mijloace pentru acordarea primului ajutor calificat, şefii echipelor de căutare salvare având asupra lor câte o hartă a zonei în care se vor desfăşura căutările, o busolă şi staţie de transmisie - recepţie. 

În rezolvarea acestei situaţii au fost implicate 100 persoane, 3 ambulanţe de prim ajutor şi 1 de terapie intensivă, 5 autocamioane de intervenţie şi 15 alte autovehicule  din cadrul I.S.U. Vrancea şi Covasna, S.A.J. Vrancea şi Covasna, I.J.J. Vrancea şi Covasna, militari MApN din cele două judeţe, S.C. Alpin Sport Salvamont Covasna, Clubul Autocrono Covasna – Secţia Off-Road, Asociaţia Focul Viu – Vrancea, C.L.S.U. Tulnici şi Ojdula şi lucrători silvici din cele două judeţe.

Situaţiile tactice au prezentat în grad înalt de dificultate, atât din punct de vedere al complexităţii procedurilor de intervenţie specifice, cât şi din cauza terenului greu accesibil, specific zonei de munte unde s-au desfăşurat.

Coordonarea profesionistă a tuturor forţelor participante, atât a persoanelor implicate, cât şi a mijloacelor tehnice, şi-a demonstrat eficienţa, evidenţiind că intervenţia în cazul producerii unor situaţii de urgenţă de tipul şi amploarea celor simulate prin acest exerciţiu s-ar realiza cu operativitate şi în conformitate cu planurile şi procedurile specifice întocmite la nivelul structurilor implicate.

"Din punctul nostru de vedere, lucrurile s-au desfăşurat în mod corect şi normal, însă ce am constatat este că va trebui să vedem ce soluţie găsim pe această zonă, care nu are nici măcar acoperire pentru Serviciu Unic de Urgenţă 112. Acest lucru va trebui remediat cât de cât în cel mai scurt timp, pentru că dacă într-un caz real, dacă se produc accidente şi un cetăţean vrea să intervină, să solicite un sprijin la 112, nu avem posibilitatea, ceea ce este o problemă", a declarat la sfârşitul exerciţiului subprefectul Cristi Misăilă.

"Planul roşu de intervenţie a mai fost activat la nivelul judeţului Vrancea la nivel de exerciţii deoamdată şi sperăm să nu fie activat în cazuri reale. La toate exerciţiile de până acum activarea s-a produs în zonele urbane, astfel încât timpul de răspuns a fost foarte mic. Cu ocazia acestui exerciţiu am putut verifica intervenţia profesioniştilor în locuri greu accesibile, în afara căilor de acces din zonele locuite. Cu sprijinul celorlalte forţe de intervenţii am reuşit ca evacuarea victimelor să o facem în condiţii foarte bune", a precizat lt. col. Flaviu Dorel Chiscop, şeful ISU Vrancea.

La exerciţiul comun au participat inspectorul general al I.G.S.U., col. dr. Nicolae Cornea, cât şi persoane cu funcţii de conducere de la nivelul tuturor instituţiilor implicate de la nivelul ambelor judeţe. 

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Lupte grele la Smârdan, cu 1000 de soldaţi şi 220 de mijloace tehnice, într-un exerciţiu în care au fost angrenaţi şi militari din Republica Moldova

Exerciţiul interarme multinaţional „Mălina 14”, desfăşurat astăzi în Poligonul de la Smârdan  a avut la bază un scenariu fictiv, bazat pe ducerea luptei de apărare pe poziţii de către un grup de luptă constituit din subunităţi de infanterie mecanizată, tancuri şi artilerie, cu sprijinul forţelor aeriene.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite