Hoţi reţinuţi după ce au vândut o maşină care nu le aparţinea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii s-au ales cu cătuşe
Hoţii s-au ales cu cătuşe

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Adjud au reţinut trei bărbaţi, în vârstă de 21, 29 respectiv 37 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi tăinuire

Din cercetări a reieşit faptul că în noaptea de 4/5 ianuarie, un tânăr de 24 de ani, din comuna Homocea, a încredinţat un autoturism unor bărbaţi de 21, respectiv 37 de ani, ambii din comuna Ploscuţeni. 

Ulterior, aceştia i-au vândut maşina unui bărbat, de 29 de ani, din judeţul Bacău.

Pe numele celor trei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Faţă de bărbatul de 29 de ani, din judeţul Bacău, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz de încredere şi tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite