Investiţii fără constructor. Licitaţii au fost repetate de patru ori, fără succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţeta de la Teatru mai are de aşteptat
Piaţeta de la Teatru mai are de aşteptat

Mai multe investiţii din Focşani, scoase la licitaţie de cel puţin 4-5 ori, nu au fost adjudecate, deşi sumele alocate pentru ele sunt consistente şi chiar au fost majorate şi de trei ori.

Primăria Focşani nu prea are noroc în privinţa constructorilor la investiţiile publice din oraş. Două licitaţii importante ca valoare, anunţate în mod repetat, au fost din nou anulate.

Deşi bugetul este unul generos, se pare că niciun constructor nu este dispus să lucreze la aceste investiţii pe care Primăria Focşani le tot promite de ani buni. Vorbim de obiectivul de investiţii “Reabilitare şi modernizare Piaţetă Teatru şi Milcov”, care are un buget de peste patru milioane de lei. Suprafaţa supusă spre reabilitare în Piaţeta de la Teatru este de 3.539 mp, iar la Piaţeta Milcov este de 2.064 mp. Sursa de finanţare este bugetul local.

De asemenea, tot din lipsă de constructori a fost anulată licitaţia pentru contractul vizând construcţia terenurilor de sport promise la Liceul cu Program Sportiv din Focşani.

Valoarea lucrărilor este estimată la 7,3 milioane de lei. Potrivit proiectului, municipalitatea vrea să construiască trei terenuri de tenis, unul acoperit şi două descoperite, dar şi două terenuri multifuncţionale în aer liber pentru baschet, handbal, volei şi minifotbal.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite