Focşani

articolul anterior articolul urmator

Iubirea „spirituală“ a doi mari poeţi şi eseişti români. Cum a reacţionat Mircea Ivănescu când Irina Mavrodin l-a cerut în căsătorie

4
25 Aug 2019 06:08:35
Autor: Borcea Stefan
Irina Mavrodin l-a divinizat pe Mircea Ivănescu
Irina Mavrodin l-a divinizat pe Mircea Ivănescu

Irina Mavrodin şi Mircea Ivănescu au trăit o frumoasă şi lungă prietenie în anii studenţiei, dar şi în anii care au urmat, până la finalul vieţii lor.

Irina Mavrodin a fost o strălucita poetă, eseistă şi traducătoare, autoare a numeroase volume de poezii şi studii critice. A tradus ciclul de romane "În căutarea timpului pierdut" a lui Marcel Proust.

Poeta s-a educat la Focşani spre sfârşitul perioadei interbelice, la Liceul Unirea, iar de locurile copilăriei, la Satu Nou, lângă Panciu, a rămas atrasă până la sfârşitul vieţii.

Irina Mavrodin, care s-a stins din viaţă în anul 2012, la Bucureşti, la vârsta de 83 de ani, s-a destăinuit într-un interviu acordat regretatului publicist focşănean Alexandru Deşliu, unde a acceptat să vorbească şi despre momente din viaţa sa personală.

O viaţă personală marcată de o căsătorie nereuşită şi de regretul că nu a avut copii. Scriitoarea mărturiseşte însă că în perioada studenţiei l-a divinizat pe colegul ei de trudă în domeniul scrisului, poetul, eseistul şi traducătorul Mircea Ivănescu, pe care l-a şi cerut în căsătorie. O relaţie „de a fi şi de a nu fi împreună”, cum o caracterizează Irina Mavrodin.

„Am fost foarte buni prieteni şi, timp de ani de zile, am petrecut împreună multe ore zilnic, pe când eram colegi, chiar colegi de bancă, la facultate, dar şi după aceea. La un moment dat, cutreieram împreună toate cârciumile din Bucureşti, Mircea având un fel de proiect amuzant: să poată spune că le-a frecventat cu adevărat pe toate. Era un fel de joc, pe care-l jucam în doi, cu multă seriozitate şi punctualitate, nu numai seara neapărat, dar adeseori şi dimineaţa”, povesteşte poeta.

Irina Mavrodin spune că întâlnirile cu Mircea Ivănescu prin cârciumi erau tot atâtea exerciţii de a tăcea şi de a comunica prin tăcere. Îl admira imens, vedea în el un geniu.

„Simţeam nevoia să mă întâlnesc mereu cu el, iar el se comporta - mi se părea mie cel puţin, căci totul a rămas şi astăzi în ambiguitate - cu o ironie şi o autoironie greu de suportat şi care mă făceau să mă simt mereu vinovată. Ne plimbam adeseori prin Cişmigiu, cu trei-patru prieteni, colegi din grupa de franceză. Făceam mici festinuri, stând pe bănci sau pe iarbă, cu puii fripţi, cozonacii şi sticlele de vin pe care mi le trimiteau din când în când părinţii mei de la Focşani. Mircea nu se atingea de mâncare, iar de băutură se apropia parcă din datorie şi cu un fel de silă. Din când în când, se ridica brusc şi pleca, uneori chiar în fugă. Fugeam după el, îl rugam să nu plece, dar nu reuşeam să-l conving. Spun toate aceste amănunte, pe care - curios lucru - nu le-am uitat, pentru a face cât de cât comunicabil, dincolo de cuvinte, acel mod al nostru de a fi şi de a nu fi împreună”, povesteşte Irina Mavrodin.

Tot poeta a fost cea care a făcut primul pas în această relaţie şi într-o zi l-a cerut pe Mircea Ivănescu în căsătorie, cu care a rămas în relaţie de prietenie până la sfârşitul vieţii.

„S-a făcut că nu aude vorbele mele şi ori de câte ori i-am vorbit despre acest episod, mi-a răspuns că el nu-şi aminteşte nimic. Acum îmi spun că noi nu am reuşit să trecem din zona unei relaţii pur spirituale, legată poate mult şi de poezie, într-una pasională. Sau poate nu am reuşit să dezleg enigma relaţiei noastre”,  spunea  Irina Mavrodin în interviul apărut în cartea lui Alexandru Deşliu.

Cu câţiva ani înainte de moarte, Irina Mavrodin îşi definea tinerea extrem de frumos. Ea a mărturisit că a avut mari iubiri şi mari nefericiri din dragoste, considerând iubirea dintre bărbat şi femeie ca o valoare supremă. Totul într-un context diferit, care s-a pierdut cu timpul, cu o boemă artistică, literară, care îşi avea strălucirea şi savoarea ei.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Corina
25.08.2019, 09:25:44

Mulțumiri pentru articol. Vă cheamă Ștefan Borcea, nu Borcea Ștefan. Sper că Adevărul e de acord.

gigione deladolj
25.08.2019, 18:16:14

Ce făcea marele Ivănescu se numește în termeni de specialitate "raptus"...haha, Omu o lua la fugă....poate juca la echipa "adversă", nu se știe. Iar doamna s a consolat cu iubiri, pui fripți și sticle de vin de la Focșani...mai veniți frate cu multe povești de astea cu ciudați?

Corina
25.08.2019, 21:12:37

Poftim cu ce vine, chiar când mă pregăteam să-i devin fan! (De fapt, cu nick-urile tale în schimbare continuă, e cam vânare de vânt...) Îi admiram pe amândoi, dar nu știam de prietenia asta. Mircea Ivănescu și-a găsit perechea potrivită în altcineva. A avut o soție de o viață, a și lucrat împreună cu ea. Maria Ivănescu.

VE l
25.08.2019, 09:58:04

Ar fi fost binevenită şi fotografie a celor doi la tinereţe.Am înţeles că a fost o relaţie în afara obişnuinţei.