Legăturile poetului Mihai Eminescu cu intelectualii din Focşani, prezentate în premieră de Ziua Culturii Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eminescu va fi omagiat de Ziua Culturii Naţionale
Eminescu va fi omagiat de Ziua Culturii Naţionale

Primăria Municipiului Focşani împreună cu instituţiile de cultură din subordine organizează de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie 2021, un eveniment special. Manifestarea se va desfăşura în Sala Balada, cu un public limitat la 100 de persoane.

Ziua Culturii Naţionale va debuta cu Simpozionul ”Eminescu şi Focşanii”,  moderat de actorul Sorin Francu, Directorul Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”. 

Vor expune : profesorul Anişoara Piţu, care va vorbi despre ”Eminescu şi noi”, bibliotecar dr. Teodora Fîntînaru, care va vorbi audienţei despre ”Întâlnirile mele cu Eminescu” şi cercetătorul, muzeograf prof. Ionuţ Iliescu,  care va vorbi despre ”Eminescu şi intelectualii focşăneni contemporani ai poetului”. Fiecare expunere va fi punctată de un intermezzo muzical susţinut de Cvartetul Ateneului Popular ”Maior Gh. Pastia”.

Simpozionul ”Eminescu şi Focşanii” se va finaliza cu lansarea cărţii pentru copii ”Povestile timpului”, semnată de Adrian Budescu şi publicată la Editura Coresi - ora 16.30, Sala Balada.

De la ora 17.00, tot la Sala Balada, va avea loc un Spectacol Multimedia dedicat ”Zilei Culturii Naţionale”, pentru realizarea căruia şi-au dat concursul actorii Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”, artiştii Ansamblului Folcloric ”Ţara Vrancei”, cvartetul Ateneului Popular ”Maior Gh. Pastia” şi Corul ”Pastorala”.

Pe durata spectacolului aniversar vor fi în direct cu focşănenii, prin intervenţii video, personalităţi marcante pentru viaţa culturală a Municipiului Focşani: Juan Cantarell, Spania – dirijorul Orchestrei de Cameră "Unirea" şi binecunoscutul compozitor Horia Moculescu, cetăţean de onoare al municipiului. Vor fi intervenţii on-line proiectate în Sala Balada.

Tot cu acest prilej va fi lansat, la Focşani, în premieră naţională, proiectul ”Eminesciana 2.0” cu participarea extraordinară a actriţei Cristina Deleanu, pe muzică interpretată de prietenii focşănenilor, pianistul Ştefan Doniga şi violonista Diana Jipa.

Accesul în Sala Balada, pe data de 15 ianuarie 2021, la evenimentele dedicate ”Zilei Culturii Naţionale” se va face în limita a 100 de persoane, în vederea respectării măsurilor de prevenire a raspandirii Covid-19. (Sursa: Primăria Focşani)

Vă mai recomandăm:

Seară "Mihai Eminescu" la Cercul Militar din Focşani. Se împlinesc 170 de ani de la naşterea poetului neamului românesc

FOTO VIDEO Omagiu lui Eminescu la Focşani. Cum a fost sărbătorit poetul naţional la 170 de ani de la naştere


 

focsani eminescu
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite