Mănăstirile Dălhăuţi şi Lepşa, principalele puncte de atracţie pentru turişti de Sărbătorile Pascale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii vin aici să-şi petreacă sărbătorile pascale în cadrul mirific al munţilor Vrancei, iar cei care merg să se cazeze la mănăstiri vor să-şi redobândească liniştea sufletească.

Mănăstirea Lepşa datează de la 1774 şi adăposteşte încă vechea icoană din 1584,primită de la Ierusalim, împreună cu icoana Sfântului Nicolae, care a scăpat nevătămată dintr-un  incendiul care a avut loc în anul 1929.
Biserica şi celelalte construcţii au fost distruse.

Toate sfintele icoane au pierit în mijlocul flăcărilor, cu excepţia uneia. Icoana Sfântului Nicolae, pictată în secolul al XVII-lea, se afla în chilia stareţului când nenorocirea a lovit obştea şi, ca prin miracol, a scăpat nevătămată.
Biserica nouă va fi ridicată în anul 1936.

La câţiva ani de la incendiu, în 1934, Carol al II-lea a vizitat mănăstirea şi a făcut o danie: un policandru. Tot cu ocazia construirii noii biserici, Mănăstirea Lepşa a primit de la Ierusalim o icoană veche, din 1584, care înfăţişează chipurile Mântuitorului şi Fecioarei Maria.

În 1952, Lepsa devine mănăstire de maici.

La Lepşa, managerii de pensiuni aflate imediata vecinătzate a mănăstirii au pregătit la rândul oferte pentru turiştii care vor să-şi petreacă Sărbătorile de Paşte în zona de munte a judeţului.

„Oferim cazare fără masă la preţul de 60 de lei/noapte de persoană iar pachetul este de minim două nopţi. Vila poate fi închiriată de un grup, dar şi individual, pentru că dispunem de şase camere, respectiv două cu băi proprii şi patru camere cu baie comună”, ne-au declarat reprezentanţii Vilei Alina din Lepşa.

La alte pensiuni din Lepşa, tarifele pentru o noapte de cazare pleacă de la 120 de lei şi ajung chiar şi la 150 de lei/cameră/noapte, majoritatea proprietarilor preferând însă să închirieze camerele către grupuri de turişti.

Un alt locaş de cult frecventat de credincioşi este mănăstirea Dălhăuţi, nu foarte departe de Focşani, în comuna Cîrligele, cunoscută în ţară datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar şi prin faptul că aici a trăit vreme de două decenii Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.

La Mănăstirea Dalhauti, din judeţul Vrancea, pelerinii sunt cazaţi în odăi simple, dotate doar cu strictul necesar: pat, masă şi un mic dulap. Cazarea este gratis, însă locurile sunt limitate.

"De obicei, creştinii stau acasă de Paşti şi Crăciun, dar în Nopatea de înviere şi la slujba din Ziua de Paşti vin foarte mulţi oameni, pentru că sunt slujbe mai speciale", ne-a declarat Maica Emanuela, stareţa Mănăstirii Dălhăuţi.

Masa este servită chiar de măicuţe, care prepara mâncăruri călugăreşti din legume şi ciuperci. De Paşte, specialităţile casei sunt sărmăluţele din urda, foarte apreciate de pelerini, şi fasolea făcăită.

Călugăriţele afirmă că mănăstirile sunt căutate în special de cei care doresc să-şi redobândească liniştea sufletească. Cei care aleg o astfel de cale, chiar şi pentru câteva zile, sunt atenţionaţi să lase la o parte "obiceiurile lumeşti".

Alte mănăstiri din Vrancea care se vor bucura de mulţi credincioşi sunt „Mănăstirea Brazi” de la Panciu, „Mănăstirea Recea”, din comuna Dumbrăveni” sau „Mănăstirea „Valea Neagră” din Nistoreşti.

Mai puteţi citi:

Mănăstirea Brazi şi Hrubele lui Ştefan cel Mare, din oraşul Panciu, promovate la Târgul de Turism al României

Festival de artă religioasă la Mănăstirea Brazi din Panciu

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite