Măsură dură luată de Arhiepiscopul Ciprian: trei enoriaşi din Focşani, daţi afară din Biserica Ortodoxă Română, pentru „ameninţare la unitatea Bisericii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a hotărât în şedinţa din data de 7 mai excomunicarea şi canonisirea din Biserica Ortodoxă a 11 enoriaşi din parohia „Sf. Andrei din Focşani”.

Enoriaşii bisericii „Sf. Andrei” din Focşani se află într-un conflict cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei încă din luna septembrie a anului trecut, după ce preotul paroh Giorgică Vatră, care slujeşte de 16 ani în această biserică ridicată chiar de el cu sprijinul credincioşilor, a fost ameninţat de „şefii” săi de la Buzău cu mutarea în altă parohie.

Pedepsirea preotului Vatră era legată de faptul că soţia sa deţinea în Focşani un magazin cu obiecte religioase, lucru interzis de legile bisericeşti, motiv pentru care duhovnicului i s-a pus în vedere închiderea magazinului.

Ceea ce s-a şi întâmplat, fapt care nu l-a exonerat însă pe preot de pedeapsă, mai ales că enoriaşii bisericii la care slujea au organizat proteste prin care „afuriseau” Arhiepiscopia şi pe cel din fruntea ei, Ciprian.

Iniţial, după vizita ÎPS Ciprian la biserică şi asigurările date de acesta că preotul va fi păstrat în parohie, lucrurile au început să se calmeze, dar nu pentru multă vreme, pentru că ulterior preotul a fost anunţat că va rămâne în biserică ca ajutor al altui preot adus din altă parte şi după o perioadă de 30 de zile de rugăciune la mănăstire.

Fapt care a reaprins conflictul în parohie,prin manifestări de protest regulate. Urmare a acestora, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, întrunit în şedinţă pe data de 7 mai, ca instanţă de judecată bisericească, a luat decizii excepţionale.

Trei dintre enoriaşi, consideraţi „capul răzvrătiţilor”, au fost excomunicaţi, adică excluşi din Biserica Ortodoxă, iar alţi opt au fost canonisiţi, respectiv opriţi de la Sfânta Împărtăşanie.

„Sancţiunea a fost propusă de Consistoriul Eparhial, în urma studierii dosarului cauzei respective şi aprobată de Permanenţa Consiliului Eparhial din 7 mai 2015, motivată de declaraţiile pe care le-au făcut, verbal şi în scris, prin care aceştia dovedesc faptul că sunt o reală ameninţare pentru unitatea Bisericii”, se arată în comunicarea făcută de Arhiepiscopie către enoriaşi.

"Asta este Catedrala distugerii neamului"

Sancţionaţii spun că măsura este una extremă şi nemaiîntâlnită, nedemnă de cei care conduc biserica.

„Problema este că atunci când suntem excluşi din biserica creştin ortodoxă, nu mai avem voie să intrăm în nicio biserică. Noi am fost judecaţi în consistoriul bisericesc, dar nu am fost chemaţi niciodată. Ne-am dus doar cu problema noastră în audienţă la Presfinţit, ne-a promis atunci că va veni şi va face linişte şi pace, a venit, ne-a promis că ni-l lasă pe părintele Vatră, nu a respectat nimic din promisiuni. Îmi asum tot ceea ce le-am spus. Că suntem cei care le umplem buzunarele cu bani şi ei ne întorc spatele. Eu sunt un simplu enoriaş al bisericii ortodoxe. Noi venim de bună voie la biserică, nu suntem salariaţii bisericii, nu se poate face aşa ceva. Venim la biserică să găsim calea spre mântuire. Eu vreau să ştiu în momentul de faţă dacă găsesc calea spre mântuire sau drumul spre iad”, ne-a declarat Nela Panaite, excomunicată pentru opiniile sale.

Femeia spune că va continua lupta  împotriva acestor decizii şi „abuzuri” din Arhiepiscopie şi va acţiona în instanţă instituţia de la Buzău.

"Ne-au spus să facem pocăinţă publică, ca şi cale de întoarcere. Noi am făcut-o odată, dar nu şi-au ţinut cuvântul. Eu la biserica asta am venit să construiesc ceva, nu să dărâm. De când a început această  catedrală a distrugerii neamului s-a pus pe preoţi o presiune foarte mare şi nu mai au voie să vorbească.
Cel mai înţelept ar fi să vină să arhiepiscopul Ciprian dea linişte acestei parohii, care este tulburată de dumnealui, nu de părintele Vatră. Părintele ne-a adus aici, iar el ne împrăştie", a mai menţionat Nela Panaite.

La rândul său, Elena Daniela Baneş, care s-a ales cu aceeaşi pedeapsă, spune că nu se aştepta la o astfel de decizie, pentru că din luna decembrie nu a mai participat la nici un protest.

„În condiţiile în care consider că am luptat pentru apărarea dreptului la credinţă, pentru că eu cred în biserica ortodoxă, ţin să menţionez că situaţia în care mă aflu este una destul de complicată şi îmi este grav afectată imaginea. Din data de 21 decembrie eu nu am mai apărut public, însă susţin cauza credincioşilor doar că am un alt mod de a manageria această situaţie creată. Decizia luată de Înaltpresfinţit este una ieşită din comun. Mă Întreb sincer ce mi-ar spune Bunul Dumnezeu dacă ar fi acum pe pământ. Eu sunt sigură că ar avea puterea să ierte, pentru că nu ar mai fi Dumnezeu. Înaltpreasfinţitul m-a transformat într-un etern meşter Manole. Şi ca să nu se năruiască peste noapte ce am clădit, am zidit în temeliile sufletului meu multe din învăţăturile cele ce-mi erau mai dragi, primite de la părinţii mei şi preoţii ce m-au păstorit. Acum am învăţat ce-i umilinţa, în toate declinările ei”, ne-a spus Elena Baneş.

Celălalt excomunicat din biserică, Romică Gavrilă, nu a dorit să comenteze prea tare decizia, limitându-se doar să ne spună doar atât: „Nu mă interesează decizia Arhiepiscopiei. Biserica este a oamenilor şi a lui Dumnezeu”.

Alţi opt enoriaşi s-au ales cu sancţiuni mai blânde, adică nu mai au drept să primească Sfânta Împărtăşanie.

Li s-a luat dreptul la Sfânta Împărtăşanie

„Suntem mai mulţi care ne-a luat dreptul la sfânta împărtăţanie..Cu ce drept, pentru că am spus un adevăr? Părintele nostru nu a greşit cu nimic, nu ne-a îndemnat să facem ceva şi mă trezesc că nu am dreptul să fiu împărtăşită", ne-a declrat Vintilă Lucica.

„Aş vrea să ştiu de la Preasfinţitul Ciprian să nu primesc Sfânta Împărtăşanie. Eu nu am jignit pe nimeni, ci doar am spus că părintele Vatră a ajutat lumea, a făcut o cantină care dădea de mâncare la săraci şi am cerut să-l lase în pace. Eu am muncit la biserică aici, am depus efort, am dat bani pentru tot ce este aici", spune şi Gheorghiţă Văsâi.

Arhiepiscopia: "Vor fi reprimiţi dacă se pocăiesc public"
 

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a ţinut să ne lămurească în legătură cu ce înseamnă excomunicarea din biserică a unor enoriaşi, precizându-ne şi care sunt paşii de urmat ca respectivii să revină „pe calea cea drepată”.

„Dânşii au fost excluşi din biserica ortodoxă, ceea ce înseamnă că nu vor mai beneficia de asistenţă religioasă în nicio biserică. Sigur, este greu de monitorizat acest lucru în alte eparhii, dar este o problemă de conştiinţă a fiecăruia. Pot fi reprimiţi în momentul în care vor face pocăinţă publică, să recunoască în faţa comunităţii din parohie faptul că au greşit, că atitudinea lor a fost una de dezbinare. Decizia a fost luată de consiliul eparhial, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Ciprian. Nu se întâmplă des astfel de lucruri, este un caz excepţional şi măsurile au fost luate pe fondul problemelor de la biserică”, ne-a declarat Dragoş Olteanu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Enoriaşii au făcut deja cerere la primărie pentru autorizaţie de protest şi în fiecare sâmbătă şi duminică din luna mai vor ieşi în stradă să ia atitudine faţă de deciziile Arhiepiscopiei.

Eugen Tanasescu, preot şi blogger „Adevărul”: "Excomunicarea, o metodă din vremea Sfinţilor Apostoli"

Preotul Eugen Tănăsescu de la Constanţa

Excomunicarea nu este ceva nou în Biserică. Ea a fost o metodă disciplinară a Bisericii încă din vremea Sfinţilor Apostoli. De pildă, Sfântul Apostol Pavel scrie Corintenilor despre pismă, ceartă şi dezbinări, care duceau la partizanat în Biserică. „Zice unul: «Eu sunt al lui Pavel», iar altul: «Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?»“. Prin asta arată că unitatea Bisericii nu trebuie afectată prin partizanat. Prin urmare, excomunicarea este o măsură prin care Biserica constată faptul că anumiţi credincioşi sunt în afara normelor bisericeşti. Dar le oferă posibilitatea să revină la viaţa de comuniune în Biserică prin părăsirea partizanatelor.
Ceea ce s-a întâmplat la Vrancea poate părea exotic, dar face parte din nevoia de întărire a disciplinei în Biserică cerută de mulţi. Cei 50 de ani de comunism şi cei 25 de ani de beţie a libertăţii democratice fac, cumva, ca această măsură să pară nepotrivită. Dar, în realitate, este mare nevoie de întărirea disciplinei bisericeşti. Sunt convins că, prin această măsură, Înaltpreasfinţitul Ciprian nu urăşte acele persoane, cum nici Biserica n-a urât ori de câte ori a excomunicat, ci doreşte să dea un semnal de întărire a disciplinei în Biserică, în condiţiile în care beţia libertăţii îi determină pe mulţi să-şi piardă echilibrul armoniei şi comuniunii în Biserică. Personal, consider că măsura, deşi nedorită, este binevenită în condiţiile în care se înmulţesc cazurile de partizanat şi proteste în Biserică, ceea ce n-ar trebui să se întâmple.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Revoltă la biserica „Sf. Andrei” din Focşani. Enoriaşii se opun schimbării preotului care a construit lăcaşul de cult

Oamenii spun că preotul Giorgică Vatră a ridicat biserica prin forţe proprii, cu sprijinul credincioşilor din parohie şi al donatorilor, şi a lucrat cot la cot cu muncitorii pentru a construi unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din Focşani.

FOTO VIDEO Enoriaşii de la Biserica „Sf. Andrei”, care l-au „afurisit” duminica trecută pe Arhiepiscopul Ciprian, i-au ridicat astăzi osanale înaltului prelat

Credincioşii au venit „înarmaţi” cu pancarte şi afişe pe care erau scrise mesaje de mulţumire şi iertare către Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care miercuri i-a primit în audienţă pentru clarificarea situaţiei.

Preot din Focşani, pedepsit de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei „cu reculegere şi rugăciune” la mănăstire

Protestele din toamna aceasta de la Biserica „Sf. Andrei” din Focşani, când enoriaşii au încercat să-şi apere preotul paroh pentru o sancţiune iminentă ce trebuia să o primească din partea Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, nu au rămas nepedepsite.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite