Mediocritatea vrea puterea absolută!

Mă deplasez foarte mult, aproape în fiecare zi, prin multe locuri şi intru în contact cu numeroşi oameni de la sate, din pieţe, din mijloace de transport în comun, din mediul cultural ori de pe stradă.

De vreo doi-trei ani constat că mulţi dintre cei cu care discut manifestă un mare grad de nemulţumire, de neîncredere şi chiar dispreţ faţă de unii lideri politici cu vizibilitate aflaţi la ”butoane” în Parlament şi Guvern, în judeţul şi localitatea lor. 

Multă neîncredere la interlocutorii mei am receptat şi în ceea ce priveşte eficienţa Justiţiei, în ansamblul său, care are o atitudine mult prea îngăduitoare în raport cu faptele grave de corupţie pe care trebuie să le sancţioneze, nemulţumire care a luat amploare mai ales după ce magistraţii au început să bată în retragere în urma asaltului unor politicieni cu dosare penale pe rolul instanţelor, dar cu funcţii de decizie în stat, dispuşi să ducă România de râpă numai să le fie ”albite” acele dosare.

În ultima jumătate de an, paşii m-au purtat şi pe meleaguri mai îndepărtate de Vrancea - la Cluj, Piteşti -, dar şi mai prin apropiere (Galaţi). Din dialogurile la care am fost martor ocazional, ori din contactul cu oamenii am rămas cu aceeaşi constatare. Cu aceeaşi concluzie. Mărturisesc că o asemenea stare de spirit în rândurile unor oameni de toate profesiile şi rangurile sociale (mai puţin la politicieni) nu am mai trăit să văd decât la concetăţenii mei de dinainte de decembrie 1989, când aşteptau să se întâmple un miracol menit a scăpa ţara de o conducere odioasă, cum a fost aceea a clanului de la vârful nomenclaturii ceauşiste. 

Făcând aceste  afirmaţii nu mă joc cu vorbele, întrucât am proprietatea cuvintelor.  În plus, în ”depozitul” sufletului mi-a rămas şi amintirea trăirilor din deceniul al nouălea al secolului şi mileniului trecut. În acele vremuri, în sufletul oamenilor se adunaseră munţi de obidă însă teama că îşi vor pierde libertatea îi oprea să-şi verse năduful. Dar astăzi  sunt liberi să se exprime fără nici o reţinere. Astăzi ei văd că Liviu Dragnea, de exemplu, calcă vârtos pe urmele lui Ceauşescu şi au o întrebare-dilemă (ca şi jurnalistul Moise Guran): când va scăpa de El cealaltă Românie? E vorba, desigur, de România românilor care nu se simt reprezentaţi de coaliţia PSD+ALDE votată doar vreo trei milioane şi  câteva sute de mii de cetăţeni.  

Dacă oamenii erau precauţi înainte de 1989 în a-şi exprima (chiar şi în familie ori pe la ”colţuri”) opinia despre cultul personalităţii, despre incultura Doamnei CODOI sau a altor liderii politici odioşi ai vremii, astăzi o fac deschis şi în gura mare, împreună cu generaţiile tinere care nu au trăit acele timpuri. Ei îşi varsă revolta în legătură ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu serviciul, cu salariul şi pensia lor, cu stare Sănătăţii, Învăţământului, a drumurilor şi căilor ferate, îşi fac cunoscută îngrijorarea în legătură cu exodul fără sfârşit al românilor în căutarea unui trai mai bun prin alte ţări mai bine administrate. Şi acuză direct, cu nume şi prenume.

Cele mai des pronunţate, şi cu cel  mai mare dispreţ, sunt de la PSD şi balamaua sa - ALDE. E vorba de Liviu Dragnea şi Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, de Viorica-Vasilica Dăncilă (”ce blestem pe această ţară!” - cânta un marinar la proră) şi Olguţa Vasilescu (ministrul care a bulversat sistemul de salarii şi pensii), de ministrul acela de la Economie de prin Piatra Neamţ, pe care l-au luat toate năduşelile când a trebuit să răspundă întrebărilor unor jurnalişti, de cel de la Educaţie care nu consideră plagiatul o infracţiune, de atâţia şi atâţia secretari şi subsecretari de stat şi directori de agenţii guvernamentale, cu salarii grase, promovaţi în funcţie pe bază de carnet de partid şi nu de pregătirea în domeniu. 

Nu sunt uitaţi nici politrucii de tristă faimă, cum este, de exemplu, acest Iordache-altă întrebare? instruit de PSD cu misiunea de a reconstrui din temelii Justiţia din România după chipul şi asemănarea ayatolahului din Teleorman (împreună cu Tudorel Toader, cel ce se dă mai deştept decât experţii GRECO), deşi omul pare a fi sărac cu duhul în materie de ştiinţă a Dreptului (şi-a asigurat blazonul universitar tocmai pe la Bălţi, în Moldova de peste Prut). 

Mai mult ca sigur că pesediştii cumsecade şi simpatizanţii lor nu se simt deloc confortabil atunci când se scrie şi se vorbeşte atât de critic – cu epitete şi comparaţii dintre cele mai dure şi urâte - la adresa liderilor PSD de la centru sau locali. Oricine ar trăi acelaşi sentiment, auzind aproape zilnic că liderii tăi, care conduc ţara, sunt catalogaţi ca mincinoşi notorii, ignoranţi în ştiinţa conducerii, năpădiţi de incultură, fariseism şi ipocrizie, dominaţi de prostia agresivă; că unele ”dive” social-democrate au un comportament de ţoape, iar cei trei prim-miniştri pesedişti Grindeanu, Tudose şi Dăncilă au făcut din ţopăiala fiscală un mod de guvernare considerat cu totul impredictibil de specialişti români şi străini de marcă, dar mai ales de către oamenii de afaceri români şi investitorii străini. Au pus în aplicare tot felul de ”revoluţii” cu efecte involutive.

Dar întrebarea pe care ei ar trebui să şi-o pună este una singură: sunt justificate aceste aprecieri negative? Răspunsul este indubitabil: mai mult decât temeinice. Şi-atunci, de ce nu ies din cuvântul acestor lideri a căror mediocritate se vede de la o poştă şi de ce îi urmează orbeşte? Pentru că în campania electorală ei, ca activişti, agitatori şi alegători, au fost momiţi cu funcţii, cu salarii şi pensii mari, pentru ca, acum, să vedem consecinţele unei legi a salarizării care a produs un şir de nedreptăţi, afectând 600.000 de salariaţi din sistemul public, din toate ministerele.

În domeniul Sănătăţii, de Legea aşa-zisei creşteri salariale cu 25 % a inflexibilei Olguţa au ajuns să beneficieze doar medicii şi asistentele medicale (sub pretextul, corect, să nu mai plece din ţară în căutarea unor câştiguri mai mari), în timp ce 7 (şapte) categorii salariale din sistem au plecat acasă, în 2018, cu mai puţi bani decât în 2017, medicul Duţescu, din Vrancea, solidarizându-se printr-un gest de mare omenie cu cei afectaţi împărţindu-şi cu ei salariul lui şi bătând, astfel, obrazul ministrului cu pricina.

Apropo de Olguţa Vasilescu: la 24 noiembrie 2017, seara, după încheierea unui simpozion sindical desfăşurat în oraşul lalelelor - Piteşti -, urmat de o conferinţă de presă, i-am adresat acesteia două întrebări simple şi directe privind previzibilele pierderi salariale de după 1 ianuarie 2018 (studiasem în amănunt celebra Aplicaţie a modului de calcul privind trecerea impozitului şi contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în aceea a salariaţilor, simulare care încălzise presa şi Internetul). Răspunsul acestei doamne fudule şi arogante a fost ca şi cel dat sutelor de directori de spitale revoltaţi ei înşişi (beneficiari de creşteri salariale) când au văzut disperarea subordonaţilor rămaşi fără sporuri: ea a scos o lege infailibilă şi nu înţelege la care salarii fac eu, ca reporter, referire.

Atât de infailibilă s-a dovedit legea EI, încât a tot fost peticită prin ordonanţe de urgenţă, iar mai apoi să fie nevoie de intervenţia energică a ministrului Sănătăţii pentru ca nici un angajat din sistem să nu mai plece acasă cu un salariu mai mic decât în 2017.

În seara aceea, întorcându-mă de la Piteşti la Focşani, am fost sunat de un jurnalist cu experienţă, din presa centrală, care urmărise jurnalul de ştiri de la ora 20 al televiziunii DIGI 24, pentru a-mi spune că ministra a ocolit răspunsul. Aşa a fost. Scriu de vreo 45 de ani articole pe teme economice, inclusiv despre salarii şi pensii, şi m-am convins câtă economie ştie doamna cocoţată într-un post pe care nu-l onorează cu o prestaţie profesionistă.

Dar nu este singura nepregătită în materie de economie. Mai toţi colegii ei din partid (inclusiv Liviu Dragnea şi ”eminenţa cenuşie” Darius Vâlcov), precum şi din guvern, sunt pe trasee paralele cu Realitatea. Tot pe acolo se află şi fostul prim-ministru Tăriceanu, pe vremea căruia ”duduia economia” scoţând însă un fum ceva mai negru decât celebra fabrică poluantă, de altădată, de la Copşa Mică.

Numai un manager analfabet economic ar majora salariile în lipsa unei creşteri corespunzătoare a productivităţii muncii. Şi numai nişte analfabeţi economici ar pune inflaţia de 5 % din România pe seama factorilor ”exogeni” – adică externi, cum a afirmat Dragnea după întâlnirea cu boardul BNR - , deşi cauzele sunt preponderent interne: majorarea accizei la carburanţi (cu impact în tot mediul economic şi circuitul comercial), al accizei la tutun (sunt vreo 7 milioane de fumători în România).

Nu am înţeles de ce Mugur Isărescu i-a ţinut isonul şi nu i-a cerut lui Dragnea să răspundă la o întrebare simplă: de ce factorii ”exogeni” nu dus la creşterea inflaţiei şi în ţările din jurul nostru mai mult de 2,2 % ? Ar fi aflat că acolo bugetul nu este un sac fără fund. Am mai scris şi reiterez: programul de guvernare al PSD este o utopie de esenţă fourieristă.

Dar multe intenţii ascunse în campania electorală au ieşit la iveală în ultimul an şi patru luni, după ce o putere mincinoasă şi manipulatoare, cu sacii alegerilor din 2016 în căruţă, a început să facă tot ce-i trăsneşte prin cap. Abia acum teleormăneanul Dragnea, parşiv ca şi majoritatea acoliţilor săi, vorbeşte despre schimbarea ”din temelii” a modului de funcţionare a instituţiilor de bază ale ţării, îndeosebi a Justiţiei şi a altora din domeniul siguranţei naţionale, care, în mod firesc, conform separaţiei puterilor în stat, nu trebuie subordonate politic.

Între decembrie 2004 şi decembrie 2014, câtă vreme la preşedinţia  României s-a aflat Traian Băsescu, adversarii lui politici şi din presă l-au atacat din toate poziţiile, catalogându-l un individ conflictual (”ştampila” i-a pus-o Ion Iliescu). Iar electoratul PSD a pus tot răul din ţară în cârca marinarului. În locul căpitanului de marină, dar şi cu mai mulţi votanţi în spate, a ajuns preşedinte Klaus Werner Iohannis. Alt temperament, altă structură umană, altă pregătire profesională, altă educaţie, altă gândire. Un apărător al Constituţiei, al statului de drept şi al  valorilor europene. Un avantaj pentru Ţară! Nu şi pentru socialiştii lui Dragnea şi liberalii roşii ai lui Tăriceanu. Şi ştiţi de ce? Pentru că Mediocritatea vrea să deţină puterea absolută în Statul Român.