Focşani

articolul anterior articolul urmator

Memoria marilor înaintaşi, batjocorită. Starea jalnică a monumentelor funerare ale unor personalităţi din Vrancea

3
16 Apr 2021 11:58:02
Autor: Borcea Stefan
Monumentul Zoe şiDumitru Bengescu are anul acesta finanţare pentru a fi reabilitat FOTO: Alexandra Tătaru
Monumentul Zoe şiDumitru Bengescu are anul acesta finanţare pentru a fi reabilitat FOTO: Alexandra Tătaru

Administraţia locală a prevăzut în bugetul local o sumă repararea câtorva dintre mormintele monument, dar şi pentru o acţiune mai amplă care vizează cartagrafierea cimitirelor.

GALERIE FOTO

Cele două cimitire importante din Focşani, Nordic şi Sudic, sunt locuri încărcate de istorie. Aici se află mormintele unor personalităţi locale care au influenţat viaţa oamenilor din aceste locuri. Din păcate, multe dintre ele sunt în stare de degradare şi chiar distrugere.

Urmaşii marilor focşăneni de odinioară fie nu mai sunt în viaţă pentru a le îngriji, fie nu mai locuiesc de mult prin zonă, astfel că monumentele ajuns să se degradeze grav. Aşa se întâmplă şi cu mormântul părinţilor celebrei scriitoare Hortensia Papadat Bengescu, din Cimitirul Nordic, care este ţinut cu proptele să nu cadă.

Hortensia Papadat Bengescu a îngrijit de părinţii ei care s-au stins la Focşani iar în memoria lor a fost ridicat un basorelief realizat de sculptorul Oscar Spathe.

Dumitru Bengescu, tatăl Hortensiei, a decedat în 1921 şi a fost ofiţer al Regimentului 10 Putna, luând parte la campania din anii 1877-1878 în luptele de la Griviţa, Rahova, Plevna. Alături de el odihneşte soţia sa Zoe.

Alte două monumente în suferinţă sunt ale familiilor Tufelcică şi Voinov. Chiar dacă numele lor nu mai înseamnă nimic în zilele noastre, acum un secol Tufelcică şi Voinov erau vip-urile din târgul Focsanilor.

„Tufelcică, fost prefect, fost şef al Jandarmeriei locale era o persoană înstărită, înrudită prin soţie cu revoluţionarul de la 1848, Alecu Sihleanu şi cu poetul cu acelaşi nume, mort atât de tânăr. Acest Tufelcică (1818-1897) a lăsat urme frumoase în trecutul localităţii noastre. Avea o casă impunătoare în faţa Cercului Militar de azi şi a găzduit aici de multe ori pe domnitorul Carol I în primii ani de domnie. Una dintre vizite a fost la momentul inaugurării Gării de la Focşani din data de 18 octombrie 1881”, ne spune istoricul Florin Dîrdală.

Despre Neculai Voinov se ştie că a fost un susţinător al Unirii Principatelor şi făcut parte din rândurile tinerilor revoluţionari de la 1848. În timpul alegerilor pentru Divanul Ad-hoc al Moldovei a fost arestat de către prefectul Iordache Pruncu. A fost secretar al Comisiei Centrale de la Focşani, vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor, deputat, senator, ministru de justiţie şi mai presus de toate un mare focşănean.

Urmaşul său, Dimitrie Voinov, a fost profesor universitar şi membru al Academiei Romane, unul dintre cei mai distinşi naturalişti, cunoscut în lumea întreagă prin lucrările sale. Despre mormintele lor, aflate în Cimitirul Nordic, se poate spune că se află în mare suferinţă, fiind descompletate şi neîngrijite.

Urmează inventarierea

Ca ele, multe altele în cele două cimitire publice. Un prim pas ar putea fi reprezentat de o inventariere a lor cât mai cuprinzătoare, apoi să se găsească ceva bani în bugetul Primăriei pentru reabilitare.

Viceprimarul Alexandra Tătaru, care răspunde de coordonarea Compartimentului administrare cimitire şi prestări funerare din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice ,ne spune că în scurtul timp de când a primit aceste atribuţii a avut timp să ia contact cu realitatea de acolo şi are câteva propuneri care se vor materializa după aprobarea bugetului local.

"Am propus alocarea unor sume de la bugetul local pentru reabilitarea, deocamdată, a trei monumente funerare, urmând ca după finalizarea procesului de inventariere şi evaluare a monumentelor funerare aparţinând unor personalităţi care nu mai au urmaşi sau nu se mai ştie nimic de ei, acţiune pe care trebuie să o finalizez până la 1 septembrie, să găsim soluţii pentru reabilitarea monumentelor cu valoare culturală şi istorică", ne-a declarat Alexandra Tătaru.

Astfel, pentru reabilitarea monumentului filantropului Gh. Pastia, din Cimitirul Sudic, s-a propus alocarea de la buget a sumei de 19.000 de lei, pentru reabilitarea basoreliefului Zoe şi Dumitru Bengescu s-au propus 33.000 de lei iar pentru monumentul Eroilor Români, aflat şi el în suferinţă, s-au propus 25.000 de lei.

Tot de la bugetul local se doreşte anul acesta alocarea sumei de 150.000 de lei pentru cartografierea celor două cimitire.

Vă mai recomandăm:

Ţeapă pe bani publici la cimitirul din Focşani. Cum a reuşit o firmă să păcălească administraţia oraşului

Un celebru caricaturist român se războieşte cu Administraţia Cimitirelor din Focşani. De la ce a pornit totul


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Utilizator Adevărul
16.04.2021, 14:34:48

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
16.04.2021, 14:36:57

Comentariu considerat abuziv.

Simen Sayar
16.04.2021, 14:59:31

prea albi. ne trebuie statui cu negri pe care sa-i veneram. ne trebuie mai multa negrofilie si elgebetism.

Modifică Setările