Meşterul făuritor al măştilor populare, Tezaur Uman Viu. „Străinii sunt topiţi după măşti“
0
Este printre puţinii artişti populari creatori de măşti tradiţionale din România, din lemn şi piele. Materia primă, respectiv pielea de oaie, şi-o procură de la localnicii din satul său.
La vârsta de 67 de ani, Şerban Terţiu este printre puţinii artişti populari creatori de măşti tradiţionale din România, din lemn şi piele.
În anul 2018, Ministerul Culturii i-a făcut onoarea de a-i acorda titlul de "Tezaur Uman Viu", distincţie pe care o deţin puţini meşteri populari.
Spune că meseria a moştenit-o atât de la bunicul său, Ion Amăriei, zis Ursu, cât mai ales de la tatăl său, Pavel Terţiu, renumit în epocă pentru meşteşugul său. De altfel, el foloseşte şi astăzi uneltele de lucru ale străbunilor, dacă ne referim la sfredel, cuţitoaie, fierăstrău şi coarbă, o mică maşină de găurit pentru coarnele de berbec sau de capră pe care le ataşează măştilor.
De o modestie rar întâlnită, Şerban Terţiu ne spune cu convingere că nu i-a plăcut niciodată să vorbească despre el, deşi este conştient de talentul pe care l-a moştenit de la tatăl şi de la bunicul său şi cu care a fost înzestrat.
Meşterul duce măştile lucrate de el în lemn pe la târguri şi pe la expoziţiile din ţară, unde sunt extrem de bine apreciate. De aproape doi ani însă nu a mai fost pe nicăieri, pandemia afectând serios şi acest domeniu.
„În general, atunci când muncesc, folosesc lemn de esenţă moale, precum ulm, tei, plop. Lemnul îl scobesc, exact ca la sculptură, până iese un chip uman. Îi ataşez nas, mai drept sau foarte cârn, după cum îmi vine, pentru că la mine nicio mască nu seamănă cu alta. Ulterior, lemnul îl vopsesc, îi pun coarne de berbec sau de capră şi după aia îl îmbrac cu blană. Pentru barbă şi păr folosesc păr de capră, iar la spate îi pun pielicică de oaie, care acoperă capul celui care poartă masca“, ne dezvăluie Şerban Terţiu din secretele meseriei de meşter de măşti tradiţionale din lemn.
Fiecare mască este unicat
Materia primă, respectiv pielea de oaie, şi-o procură de la localnicii din satul său, Chiricarii Nerejului, bucuroşi că au cui să-i vândă aceste produse, puţin căutate de clienţi.
„Cumpăr piei de la ciobani, le ţin în apă caldă, apoi le spăl şi le întind la uscat. Este şi aici un mic secret, astfel încât blana să fie uşor de lucrat. Am tipare pentru blană, decupez şi îmbrac masca. Dinţii măştii îi lucrez din daltă şi lipesc peste ei boabe de fasole“, zice meşterul.
Confecţionarea unei măşti tradiţionale nu este deloc floare la ureche, iar de multe ori Şerban Terţiu îşi ocupă mai mult de o zi să ducă la bun sfârşit o lucrare. Mărturiseşte că este o activitate pentru care a ajuns la performanţa de a o face şi cu ochii închişi, după ce prin mâinile sale au trecut sute, dacă nu mii de măşti, pentru că spune că le-a pierdut şirul.
„Fiecare mască este unicat. Am măşti vesele, care râd, am şi măşti triste, adică de toate felurile, aşa cum este lumea asta a noastră. Este adevărat, se vând mai bine astea vesele. Străinii sunt topiţi după măşti. Odată, eram la târg, la Sibiu, şi a venit un străin. Nu vorbea româneşte, dar avea traducător cu el. A zis că vrea să cumpere o mască, iar când i-am spus preţul, a cerut cinci. Pentru el era o nimica toată, dar a apreciat foarte mult munca. La o mască de lemn mai dichisită, lucrez şi o zi. Eu o vând cu 100 de lei“, ne spune Şerban Terţiu.
Profesor la Şcola Populară de Artă
De mai mulţi ani, prin calitatea sa de meşter popular la Şcoala Populară de Artă, predă arta confecţionării măştilor populari unor elevi de la el din sat, lucru de care este tare mândru. Speră ca măcar unul dintre ei să deprindă la adevărata valoare tainele realizării măştilor şi să-i ducă tradiţia mai departe.
Cele mai reuşite măşti le păstrează în colecţia sa personală, care cuprinde măşti de sărbătoare, dar şi măşti de moarte, cum le spune.
În cei este 25 de ani de când este meşter popular cu patalama, Şerban Terţiu a colindat ţara în lung şi în lat, iar într-un singur an a avut ocazia să însoţească membrii ansamblului „Chipăruşul“, din Nereju, în Franţa. În comuna vrânceană a existat până în urmă cu câteva decenii un obicei precreştin, cunoscut drept „Dans al morţii“ sau „Chipăruşul“, de unde vine şi numele ansamblului, care era nelipsit de la priveghiuri.
„Toate măştile purtate de cei 12 membri ai ansamblului sunt făcute de mine. Obiceiul spune că în timpul priveghiului la morţi, bărbaţi cu feţe acoperite de măşti tradiţionale din lemn, legaţi unul de altul cu lanţuri, joacă în faţa casei celui mort. În faţa unui foc mare, ei îl înconjoară şi sar peste el. Se spune că aşa se purifică sufletul mortului înainte de a intra în lumea veşnică“, ne spune Şerban Terţiu.
Se încarcă comentariile...
