Minciuna cu care societatea de termoficare acoperă întreruperea apei calde. Care este motivul real al sistării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de termoficare a municipiului Focşani, ENET, a întrerupt săptămâna trecută furnizarea apei cald în oraş, invocând revizia de toamnă înaintea pornirii instalaţiilor de clădură. Peste o treime din apartamentele din Focşani primesc apă caldă şi căldură în sistem centralizat.

Această întrerupe a apei calde furnizată în sistem centralizat în întreg oraşul a părut suspectă, întrucât revizii s-au făcut în fiecare an, dar oamenii nu au fost lipsiţi de acest confort.

În realitate, întreruperea serviciului de apă caldă are legătură cu sistarea gazelor de către furnizorul care alimentează centrala termică, întrucât ENET a acumulat datorii de 13 milioane de lei.

Directorul societăţii de termoficare a fost nevoit să recunoască această situaţie

“Da, ne-au fost tăiate gazele, dar oricum am fi oprit apa caldă pentru că avem probleme cu ambele motoare ale centralei. Sunt specialiştii spanioli care lucrează la reparaţii, urmează să ne vină şi piesele. Nu ştim cât o să dureze”, ne-a declarat Manole Merchea.

Acesta ne-a mai spus că speră să plătească o parte din datorie cu subvenţia pe care statul o acordă pentru perioada de iarnă, sumă estimată la aproximativ 4,5 milioane de lei.

Societatea ENET are, în prezent, 11.000 de clienţi, ceea ce înseamnă că aproximativ 30.000 de oameni din Focşani depind de apa caldă şi căldura asigurată de firma municipalităţii.

Manole Merchea mai spune că toate aceste probleme financiare au legătură cu datoriile istorice ale societăţii.

"Am încercat să facem conversia în acţiuni, dar când era aproape gata să realizăm acest lucru a picat guvernul sau a fost schimbat câte un ministru. Şi de fiecare dată a trebuit să o luăm de la capăt. În plus, datoriile ne-au mâncat banii din activitatea curentă. Faptul că s-au socotit mereu penalităţi şi dobânzi, efortul nostru nu a avut nici un rezultat", ne-a mai spus Manole Merchea.

Directorul ENET crede că singura soluţie ca societatea să scape de datorii ar fi restructurarea financiară, care presupunea intrarea în insolvenţă, urmată de conversia acţiunilor, lucru care ar scoate societatea din insolvenţă fără să se considere că a beneficiat de ajutor de stat.

Ce spune ENGIE

ENET Focşani este clientul ENGIE Romania în baza unui contract de furnizare de gaze naturale.

"În urma acumulării unor debite restante în valoare de 14,5 milioane RON pentru gazele naturale livrate în perioada martie – august 2019 din care 12,95 milioane RON cu scadenţa depăşită, ENGIE Romania a iniţiat, încă din luna mai a acestui an, o serie de discuţii cu reprezentanţii autorităţilor locale şi managementul ENET Focşani pentru a identifica şi soluţiona, pe cale amiabilă, problema acestor datorii. Din păcate, ENET Focşani nu şi-a respectat obligaţiile de plată contractuale şi noile termene de plată stabilite de comun acord, iar ENGIE Romania a fost nevoită să notifice sistarea  furnizării  gazelor naturale începând cu data de 12 septembrie 2019. Pentru a asigura mentenanţa sistemelor de producţie, ENET Focşani, a demarat începând cu aceeaşi dată, respectiv 12 septembrie, operaţiunile de revizie tehnică pentru buna funcţionare a sistemului de termoficare", potrivit ENGIE.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite