Nedreptate sportivă. A câştigat toate meciurile, dar a ratat calificarea în finală în faţa unei echipe cu mai puţine victorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de volei CSŞ Focşani
Echipa de volei CSŞ Focşani

Federaţia Română de Volei spune că regulamentul va fi modificat din toamnă, pentru a nu se mai ajunge la astfel de anomalii.

Echipa de volei cadete a Clubului Sportiv Şcolar Focşani a ratat calificarea la turneul final al campionatului naţional, în ciuda faptului că a câştigat toate meciurile disputate la ultimul turneu care a avut loc la Focşani, în perioada 14-16 mai.

Voleibalistele pregătire de Petrică Damian şi Marian Rădulescu au câştigat trei meciuri din trei, 3-2 cu CT Mihai I, 3-2 cu CSS Bacău şi 3-0 cu CSS Alexandria.

Actualul regulament spune că la victoriile cu 3-0 şi 3-1 se obţin trei puncte, iar la cele cu 3-2, doar două puncte. În aceste condiţii, la finalul turneului CSS Focşani şi CT Mihai I au terminat la egalitate, cu şapte puncte.

Departajarea s-a făcut la setaveraj, favorizată fiind echipa care a pierdut mai puţine seturi şi nu cea care a câştigat mai multe, cum ar fi normal. Focşaniul a avut 9 seturi câştigate şi 4 pierdute, iar CTF a avut 8 câştigate si 3 pierdute.

Un regulament primitiv, folosit de ţara noastră în ultimii ani, deşi în competiţiile internaţionale regulile sunt altele.

Preşedintele Federaţiei Române de Volei recunoaşte anomalia din regulament şi spune că din toamnă lucrurile vor fi altfel.

"Nu are rost acum să despicăm acum firul în patru. Aşa s-a jucat de ani de zile. Este un regulament pe care l-am moştenit, noi l-am schimbat şi va intra în vigoare de la toamnă, nu se poate retroactiv. Ştiu, este frustrant şi am înţeles acest lucru, dar nu este singura echipă dezavantajată. S-a întâmplat şi la băieţi, acolo unde Dinamo, cu mai multe victorii, a ieşit pe locul 5, în urma Craiovei, care s-a clasat pe locul 4 graţiei numărului de seturi mai puţin pierdute. Din toamnă intrăm pe un regulament la nivel de competiţii internaţionale, unde să conteze numărul de meciuri câştigate", ne-a declarat Adin Cojocare, preşedintele Federaţiei Române de Volei.

Cât priveşte echipa de volei CSŞFocşani, fetele par resemnate şi spun că aşteaptă revanşa din campionatul viitor. "Vom porni un alt proiect pentru anul viitor, mai profesionist şi mai încrezător..Felicitări acestor minunate jucătoare, antrenorilor şi tuturor celor implicaţi. Sa fim sănătoşi şi va asigur ca la anul vom avea parte de rezultate şi mai bune", au transmis reprezenţanţii echipei.

Din echipa CSŞ au făcut parte: Sima Alessia, Ştirbu Ilinca, Cara Denisa, Damaschin Andra, Popa Claudia, Robu Valeria, Obodariu Flavia, Parpauta Maria, Badin Ioana, Bobeica Riana.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite