Nini Săpunaru nu ţine neapărat să fie ministru la Transporturi, deşi se simte "curat ca lacrima"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta a ţinut astfel să comenteze informaţia apărută pe surse, potrivit căreia primul ministru Victor Ponta nu ar fi de acord cu nominalizarea făcută de Partidul Naţional Liberal.

În cursul zilei de astăzi, agenţia de ştiri Mediafax a furnizat o ştire „pe surse”, potrivit căreia, "Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcţia de ministru al Transporturilor şi a cerut o altă nominalizare", se arată în ştire.

Întrebat în legătură cu această informaţie, deputatul Nini Săpunaru a spus. „Nu e treaba mea, ci a copreşedinţilor. Nu eu am solicitat acest post, nu m-am zbătut pentru el, ci mi-a fost propus. Cât este o propunere din partea partidului meu şi mă ştiu curat ca lacrima, o accept. Nu o fac pentru mine, ci pentru partid”, a precizat Nini Săpunaru.

Cât despre o discuţia avută cu premierul Victor Ponta pe acest subiect, Nini Săpunaru a refuzat să comenteze.

Mai puteţi citi:

Nini Săpunaru, propunerea lui Crin Antonescu la Transporturi, afaceri la greu cu statul în baronatul lui Oprişan

Deputatul de Vrancea Nini Săpunaru, propus de Crin Antonescu ministru al Transporturilor

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite