O familie cu blazon. Trei generaţii de academicieni care au scris istoria poporului român

Constantin Giurescu (1875-1918, Constantin C. Giurescu (1901-1977) şi Dinu C. Giurescu (1927-2018) au scris pagini importante despre istoria României în ultimii 150 de ani.

Familia Giurescu a dat acestei ţări trei generaţii de mari istorici. Din informaţiile noastre, nu credem să mai existe undeva în această lume o familie întinsă pe atâtea generaţii de istorici şi academicieni, doi dintre ei purtând numele de Constantin şi ultimul, Dinu, care a fost contemporan cu noi până acum un an, când a murit.

Primul intelectual din familie, Constantin Giurescu, s-a născut în august 1875, la Chiojdu de Buzău, a urmat şcoala primară în sat, a obţinut o bursă la Liceul Petru şi Pavel din Ploieşti  şi a absolvit examenul de Bacalaureat  în 1894. 

A vrut să urmeze calea matematicii, eventual a medicinii, dar a ales istoria, fiind impresionat de o lecţie a lui Grigore Tocilescu despre Dacia Romană.  

A devenit licenţiat în istorie, în iulie 1898 şi  a fost numit în aceeaşi toamnă profesor suplinitor al catedrei vacanţe  de la Liceul Unirea din Focşani. În 1900 a făcut cunoştinţă cu Elena Antonescu, fiica lui Costache Antonescu, negustor de seamă din Focşani, o tânără de 20 de ani, frumoasă. Nunta celor doi a avut loc în ianuarie 1901, într-o iarnă grea, cu troiene mari de zăpada.

"Pleacă la Bucureşti, conferenţiar de Istoria românilor la Facultatea de Litere şi Filozofie. Lucrează apoi ca şef al Arhivelor din Ministerul de Externe şi secretar general la Ministerul Instrucţiunii Publice. În 1914 devine membru titular al Academiei Române. Publică numeroase studii privind vechile instituţii româneşti şi cercetări istoriografice", potrivit profesoruli vrâncean Valeriu Anghel.

A murit de febră spaniolă,  la doar 42 de ani, la puţin timp după sfârşitul Primului Război Mondial.

Fiul său, Constantin C. Giurescu, i-a călcat pe urme şi a devenit una dintre personalităţile istoriografiei româneşti.   El s-a născut în anul 1901 în oraşul Focşani, dar şederea acestuia în oraşul Micii Uniria fost scurtă, pentru că în anul 1906 părinţii s-au stabilit la Bucureşti, într-o casă cumpărată la licitaţie. El a obţinut licenţa în anul 1922, la Facultatea de Istorie şi geografie, iar în anul 1923 a fost numit profesor la Liceul Unirea din Focşani.

Doi ani mai târziu obţine titlul de doctor în istorie. Este ministru în guvernele Argetoianu şi Tătărescu, iar în anul 1950 istoricul a fost arestat de comunişti.

"După 1964, odată cu distanţarea României de Moscova, Constantin C. Giurescu a fost repus în drepturile sale, în 1974 fiind primit în Academia Română. În cele aproape 350 de lucrări, ca şi în numeroase recenzii, note, replici abordează cu aceeaşi competenţă şi probleme de istorie veche, medie, modernă şi contemporană, precum şi de toponimie, geografie istorică, lingvistică, artă, drept, literatură", mai spune profesorul vrâncean Valeriu Anghel.

A murit în 1977,  dar nu fără a lăsa în urmă o operă istoriografică impresionantă. Lucrarea sa de referinţă este "Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până azi (1975)", realizată în colaborare cu fiul său, Dinu C. Giurescu.

Acesta din urmă s-a născut pe data de 15 februarie 1927, la Bucureşti. Din 1946 până în 1949 a reuşit să termine cu brio cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti iar în 1950, an în care a fost arestat tatăl său,  a primit licenţa Facultăţii de Istorie din Bucureşti. În 1968 a devenit doctor în istorie, iar  între 1968 şi 1987 a profesat la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie. 1988 este anul în care Dinu  Giurescu a decis să lase România pentru America, dar a revenit imediat după  Revoluţie, fiind până în 1997 profesor universitar la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie. 

În anul 2002 devine membru al Academiei Române. A fost şi deputat în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Partidului Conservator. A demisionat din funcţia de deputat şi s-a retras din politică, după ce a fost ales vicepreşedinte al Academiei Române, la 24 aprilie 2014. A murit pe 24 aprilie 2018, exact în ziua când îi expira mandatul de vicepreşedinte al Academiei Române.