Parlamentarii s-au reîntors în mocirla politicii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian  FOTO: Agerpres
Varujan Vosganian  FOTO: Agerpres

În 16 noiembrie 2014 am votat şi eu pentru Klaus Iohannis preşedinte al României. De fapt, am votat împotriva lui Victor Ponta căruia nu-i pot trece cu vederea plagiatul şi minciunile despre performanţa guvernării sale, pe care le aruncă, zilnic, în spaţiul public, pentru ca prostimea să le ia drept adevăruri.

Am votat pentru Iohannis, dar nu mi-am făcut iluzii că va reuşi să determine schimbări spectaculoase pe scena politică a ţării. Şi asta pentru că singura lui pârghie constituţională cu care poate determina parlamentarii să facă o altfel de politică este mesajul rostit în faţa aleşilor naţiunii. La „butoane” rămâne tot premierul şi majoritatea care-l menţine în funcţie.

Întorcându-se la serviciu după încheierea campaniei electorale, deputaţii şi senatorii au lăsat impresia că ar fi înţeles ceva din rezultatul alegerilor prezidenţiale, ridicând pe bandă rulantă imunitatea colegilor cu dosare penale ţinute multă vreme la dospit pe la comisia juridică. Gestul lor s-a dovedit până la urmă o manevră de amăgire nu doar a noului preşedinte, ci şi a românilor.

Cel puţin trei argumente am pentru a afirma – cum scriu în titlu – că parlamentarii noştri s-au reîntors în mocirla politică. Acolo unde se simt cel mai bine.

1)Deşi Curtea Constituţională a hotărât că Ordonanţa nr. 55/2014 privind migrarea primarilor şi consilierilor locali este neconstituţională, majoritatea parlamentară formată din PSD, UNPR, UDMR şi minorităţi nu a întreprins nimic pentru intrarea în legalitate.

Din porcăiala televizată de zilele trecute, dintre preşedintele Camerei Deputaţilor, pe de o parte, şi liderul de grup liberal Ludovic Orban, pe de altă parte (care ar fi vrut pierderea mandatelor de către traseişti), am înţeles că puterea ar avea pregătit la sertar un proiect de lege care să lase lucrurile aşa cum sunt acum, cu 504 primari şi mii de consilieri locali migratori ademeniţi cu bani să treacă în barca puterii (ce-a mâncat lupul e bun mâncat!), actul normativ urmând să fie aprobat în mod tacit. Deci fără dezbatere.

Nu mai dezgrop morţii spunând că ordonanţa cu pricina a fost posibilă şi pentru că avocatul poporului (PSD-ist), Victor Ciorbea, a tăcut ca mortu’npăpuşoi neatacând ordonanţa la CCR. Spun doar că, în acest caz, o parte din vină o poartă chiar această Curte care, în opinia mea, trebuia să dea o decizie fermă, cu aplicabilitate imediată şi general obligatorie: toţi primarii şi consilierii migratori să-şi piardă mandatul. Democraţia, ataşamentul primarilor şi consilierilor faţă de formaţiunea politică pe listele cărora au candidat ar fi ieşit în câştig pentru prezent şi viitor. Dar Curtea s-a spălat e mâini ca Pilat din…Ponta, lăsându-l tot pe acesta şi coaliţia pe care el se sprijină să repare ce au stricat.

2) Luni, 9 februarie a.c., când noul preşedinte a apărut pentru prima dată în faţa Parlamentului cu un mesaj extrem de important privind modificarea Constituţiei, adoptarea noului Cod electoral, a legilor privind alegerile locale, parlamentare şi în Diaspora, am rămas cu impresia că Dl Klaus Iohannis a vorbit extratereştrilor.

La numai două zile distanţă, Dl Zgonea şi ai lui au anunţat că fac exact pe dos decât le-a sugerat preşedintele. Ei au anunţat public că alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene se va face tot într-un singur tur de scrutin. De ce? Pentru ca PSD-ul să domine în continuare administraţia locală, chiar dacă aleşii nu vor avea decât o reprezentativitate de maximum 20-30%.

Teama de înfrângere în turul al doilea este evidentă. Între reprezentativitate, democraţie şi partid, Ponta Victor-Viorel, tata-socru, Zgonea şi cei din jurul lor preferă partidul.

Cât despre votul electronic sau prin corespondenţă pentru Diaspora, acesta nu-i o prioritate acum. Tema va fi discutată la momentul oportun.

3. Al treilea argument că parlamentarii se simt bine în băltoaca politică – şi mai presus de lege – este votul din Senat, de joi, 12 februarie a.c., unde aleşii din camera superioară au făcut scut în jurul talentatului „cuc armenesc” (vorba lui Creangă) pentru ca Varujan Vosganian să nu ajungă în faţa justiţiei.

Degeaba supărarea preşedintelui, mincinoasă acuza lui Ponta că Varujan a fost salvat de liberali, aruncând pisica moartă în curtea acestora la fel cum au aruncat găinile moarte lângă fereastra lui Iohannis în timpul campaniei electorale. Liberalii au tot atâtea bube-ncap ca şi PSD-iştii, unii nu-s mai breji ca alţii, împreună au îmbătrânit în rele şi este tot mai evident că am avut de-a face cu o cârdăşie marca USL de altădată.

Minciuna şi cârdăşia sunt aici: coaliţia lui Ponta este majoritară şi la Cameră şi la Senat, dar vreo 30 de senatori din ambele partide au preferat să stea acasă pentru a nu-şi strica cumetria.

Cu asemenea parlamentari primitivi, domnule preşedinte Iohannis, România nu are nici o şansă ca să scape de MCV, cum speraţi Dvs. Şi nici să intre prea curând în clubul ţărilor cu democraţie autentică.  


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite