Pisicuţul Victor Ponta s-a (re)obrăznicit!

Când scriu aceste rânduri am în memorie imaginile ce se derulau în cascadă, pe ecranele televizoarelor, cu rezultatele exit-poll-urilor de la alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014.

După ora 21, televiziunile care l-au susţinut cu toată forţa lor mediatică pe Victor-Viorel Ponta, adică Antena 3 a lui Voiculescu şi România TV a lui Ghiţă-Dubay, încercau să-i convingă pe români că favoritul lor a ieşit învingător. Celelalte, mai neutre, anunţau o relativă egalitate de moment. Dealtfel, tonomatele de la A3 au rămas mai multe ore prizonierele propriei case de sondare a opiniei publice, nevenindu-le să creadă ce măciucă a primit în moalele capului (ni)micul Titulescu de la electorat.

Trecuseră minute bune peste ora 21 de la ieşirea lui Klauss Iohannis în faţa camerelor tv., pentru a-şi anunţa victoria, când din tabăra pesedistă nu era nici o veste. Dintr-odată, surpriză! La rampă îşi face apariţia Liviu Dragnea, care a coordonat campania lui Ponta, îndrugând câteva fraze din care lăsa să înţeleg că şeful lui nici n-a câştigat, dar nici nu şi-a pierdut speranţa.

Pe unde se ascunsese Ponta după ce aflase, din informaţii certe, că  alegătorii au oprit marşul său triumfal (pe banii poporului) spre fotoliul prezidenţial de la Palatul Cotroceni, nici azi nu ştim. Ca să se trezească din buimăceală, s-o fi dus omul, ferit de ochii mulţimii, să-şi toarne o găleată de cuburi de gheaţă în cap. Că tot era în plină desfăşurare campania Ice Bucket Challange îmbrăţişată de atâtea şi-atâtea VIP-uri de pe la noi şi de aiurea.

Când, iată-l spăşit în faţa presei făcând un anunţ scurt: „Poporul are întotdeauna dreptate”.
Din ditamai miştocarul (care declarase, cu emfază, că în timpul turului I de scrutin, el, cel mai găligan dintre candidaţi, va mânca popcorn şi va bea pepsi privindu-i de sus pe contracandidaţi cum se încaieră între ei) rămăsese un simplu pisicuţ. Şi aşa a rămas o vreme (până la Crăciun şi Anul Nou), lingându-şi rănile.

Dar să nu credeţi că pisicuţul, împreună cu toată echipa lui de perdanţi, nu s-a gândit la o cale de salvare a propriei carierei şi imagini. Întâi şi-a amăgit partizanii că va organiza de urgenţă un congres extraordinar, în ianuarie 2015, pentru a analiza cauzele înfrângerii.

În etapa a doua a trecut la excluderea din partid a criticilor cei mai vocali. În a treia i-a amăgit pe români că vor urma reforme profunde în partid prin eliminarea cumulului de funcţie în politică şi administraţie (preşedinte de consiliu judeţean-preşedinte PSD judeţean, primar-preşedinte de organizaţie la municipiu, oraş, comună), după care a adoptat strategia tragerii de timp: congresul partidului este mutat în luna martie, urmat de o răzgândire, că nu se ştie care martie, în care an.

Deşi Ponta trebuia să fie istorie ca şef de partid şi prim-ministru după 16 noiembrie, acest lucru nu s-a întâmplat din mai multe motive:

1). Moleşeala liderilor Marelui Partid Naţional Liberal, care imediat după victoria lui Klaus Iohannis au intrat în vacanţă şi au plecat prin staţiunile turistice pentru a-şi petrece sărbătorile Crăciunului, după efortul „epuizant” din campania electorală;

2). Incoerenţa marelui partid (cu numele), unde titularul siglei (PNL) nu prea are habar ce face concubinul PDL şi invers;

3). Expectativa adoptată de noul preşedinte al ţării provenit din rândul liberalilor, care pare a reevalua promisiunile făcute în campania electorală încheiată la 16 noiembrie 2014;

4). Norocul chior al pisicuţului Ponta căruia i-a pus Dumnezeu mâna în cap, având parte de un partid amorf, format din mulţimi de oameni de factură lăpuşneană şi nu de militanţi şi activişti care să-şi ia la scuturat „patronul” atunci când acesta îi duce într-o fundătură;

5). Cu toate că votul românilor din 16 noiembrie 2014 a fost unul cât se poate de clar în ceea ce priveşte dorinţa de schimbare, că românii nu l-au preferat pe Ponta, presa obedientă acestuia (televiziunile menţionate, dar şi numeroase alte publicaţii tipărite) au continuat să rămână în tranşee, ca soldatul japonez rătăcit prin junglă, subiectul lor preferat continuând să fie Traian Băsescu şi guvernarea PDL, această atitudine fiind ca un vânt la pupa pentru Victor Ponta, PSD şi pentru liberalii nostalgici după USL.  

Într-un astfel de context temporal, nu este de mirare că  „pisicuţul” s-a (re)obrăznicit şi, cu răbdare, cu strategia temporizării tot mai aplicată, se leagă şi mai strâns de fotoliile de preşedinte de partid şi premier. Acum ştim sigur că acel congres de „urgenţă” al PSD mutat din ianuarie în martie va fi la o dată şi mai târzie. Şi mai ştim – din declaraţia pisoiului devenit motan (cu voie de la Iohannis) – că şi-ar fi propus să rămână prim-ministru nu numai până la alegerile parlamentare din 2016, ci chiar şi după aceea, poate până în anul 2017, cum sugera Liviu Dragnea.

Pisicuţul care privea la fostul preşedinte ca Gigel la poarta nouă când a fost întrebat despre celebrul MTO s-a (re)obrăznicit.  Şi a redevenit premierul care guvernează la televizor, dă sentinţe, se laudă că a făcut din România buricul Europei la creştere economică şi cere clasei politice să aplaude atunci când le propune să guverneze pe baza de consens: pact pentru buget de 2 % pentru Armată (uitând că decizia fusese luată anterior); pact pe autostrăzi, pe educaţie, cultură, la rând, fiind, pesemne, un pact pentru amplasarea toaletelor publice.    

O ţară însă nu poate fi condusă de un politician de care norocul se ţine ca scaiul de lâna oii şi care trece prin viaţă din promovare în promovare în ierarhia politică şi administrativă în funcţie de conjuncturi temporale favorabile.

Pentru că exact aşa s-a întâmplat cu Victor Ponta în numai 15 ani ( împins şi de la spate de structuri interesate în ascensiunea lui!): la 26 de ani procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; la 28 de ani membru în Executiv (secretar de stat, şef al Corpului de Control al Guvernului); la 31 de ani ministru; la 40 de ani prim-ministru; la 42 de ani, la câţiva paşi de Cotroceni.

Funcţii mari, realizări privite cu lupa, laude nemeritate şi abuzuri cât cuprinde. Doctor în drept prin hoţie, avocat şi conferenţiar pe bază de plagiat doctoral, guvernare prin ordonanţe de urgenţă pentru profit personal şi de partid.

Decizia unui prim ministru (Ponta) de a da o ordonanţă de urgenţă (nr. 55/2014), fără nici o urgenţă reală (declarată, dealtfel, neconstituţională), prin care PSD îşi atrage în curtea proprie 404 primari de la alte partide nu se cheamă hoţie politică?

Decizia lui Ponta de a-şi bate joc de banii contribuabililor prin transferul permanent al banilor din bugetul de stat în contul Fondului de Rezervă al Guvernului (de fapt, în contul primului ministru), de la 168.129.000 lei iniţial, până la 1.893.347.000 lei la finele anului 2014), deci o creştere de 10 ori, folosindu-şi pixul, precum Mischie, pentru aprobarea celor 60 de hotărâri de guvern, nu hoţie politică se numeşte. Sau mită electorală, pentru a-şi crea avantaj în campania prezidenţială?

Desigur că România are nevoie de stabilitate. Dar Victor Ponta este un prim ministru cu orgoliul rănit. În plus, anul 2015 este unul preelectoral (alegeri locale în vara anului viitor, alegeri parlamentare în toamna anului viitor). Cunoscându-i însă apucăturile, ce garanţie avem că Victor Ponta, în încercarea lui disperată de a-şi vindeca rănile, de a-şi retuşa imaginea în partid şi în ochii românilor nu va folosi, din nou, bugetul, fondul de rezervă la dispoziţia sa pentru a-şi fideliza baronii, primarii şi alţi culegători de voturi? Eu nu uit de proverbul care spune că „năravul din fire n-are lecuire!”

Răspunsul la aceste întrebări nu-l pot da decât colaboratorii apropiaţi care l-au purtat pe umeri ca să ajungă la Cotroceni şi au rămas dezamăgiţi, dar mai ales adversarii lui politici: PNL, căruia i s-au furat 248 de primari, PDL – 195, guralivul Dan Diaconescu, rămas nu numai fără 24 de primari, dar şi fără grup parlamentar. Dacă le convine statutul de Păcălici, n-au decât să-şi ducă crucea.