PORTRET: Laura Mihaela Gologan, artista pasionată de pictura murală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Mihaela Gologan
Laura Mihaela Gologan

Este absolventă a Universităţii de Artă din Bucureşti şi îşi doreşte să răzbată şi să-şi facă un nume în domeniul artei plastice româneşti.

Laura Mihaela Gologan este unul dintre artiştii plastici despre care criticii de artă afirmă că va avea un cuvânt greu de spus în acest domeniu, deşi abia a ieşit de pe băncile facultăţii.

Talentul cu care a fost înzestrată încă din fragedă copilărie spune că îl moşteneşte din familie, în condiţiile în care atât sora sa cât şi un frate sunt absolvenţi ai Universităţii de Artă.

„Nu este mai puţin adevărat că bunicii mei desenau foarte frumos, deşi nu aveau studii ca şi noi. Ţin minte că locuinţa lor era înţesată de lucrări foarte bine realizate, făcute de mâna lor", completează artista.

Spune că pe la vârsta de 11 ani a început să realizeze că are înclinaţii către pictură, lucru pe care i l-au confirmat atât fratele mai mare, cât şi profesorii de la şcoală, aceste încurajări determinând-o să-şi urmeze destinul.

Pictează pereţi

„La început, părinţii mei, ca orice oameni care vor binele copilului lor, nu au fost chiar de acord cu hotărârea mea, dar treptat şi-au dat seama că este opţiunea mea şi că de fapt asta îmi doresc. La facultate am început cu sculptură, în anul doi am făcut pictură murală şi în anul trei am mers pe design vestimentar. Le-am încercat pe toate ca să văd ce mi se potriveşte mai bine şi am ales cu multă încredere pictura murală, specializarea pictură laică şi religioasă", povesteşte Laura.

Graţie acestui stil care înseamnă pictură pe pereţi, artista a fost cooptată într-o serie de proiecte, precum decorarea pereţilor în şcoli şi grădiniţe, lucrarea sa de licenţă însemnând pentru ea pictarea unei bucăţi din clădirea Apa Nova Bucureşti.

„În toate aceste proiecte am avut libertatea de gândire, toţi cei cu care am lucrat fiind de acord cu ideile mele", ţine să ne spună pictoriţa.

Se inspiră din cotidian

Dincolo de arta murală, Laura Mihaela cochetează şi cu pictura abstractă, lucrările sale putând fi admirate, alături de picturile unor artişti consacraţi, la Galeriile de Artă din Focşani.

„În momentul actual sunt mai mult inspirată de realitatea de zi cu zi, de agitaţia în care ne aflăm, de ceea ce mă lovesc şi eu în viaţa mea. Iar aceste lucruri încerc să le transpun în lucrările mele", precizează artista.

Cartea de vizită a Mihaelei Laura Gologan numără participări la numeroase expoziţii de grup, fiind distinsă în anul 2007 cu premiul I la concursul internaţional de artă plastică „Nicolae Tonitza" şi premiul doi la concursul naţional de desen şi fotografie „România Europeană". Este o prezenţă constantă a taberelor de creaţie şi este membră a Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Vrancea.

Întrebări şi răspunsuri?

Care sunt pictorii tăi preferaţi?

Pot să spun că sunt fascinată de operele a doi mari pictori. Unul este străin, Vasili Kandinsky , iar celălalt este românul Dan Perjovschi, care abordează teme sociale de actualitate în operele sale.


Ai vândut până acum vreun tablou?

Încă nu, dar cu timpul sper din tot sufletul să o fac. Momentan sunt în căutarea unui loc de muncă stabil, de preferat la o firmă de publicitate, unde să pot să-mi pun în valoare ideile. Pictura va reprezenta în continuare pasiunea mea şi, de ce nu, o modalitate de a-mi asigura bunăstarea prin valorificarea lucrărilor pe care le voi realiza.

Ce-i place

În afară de pictură, iubesc fotografia. Am avut câteva încercări şi chiar mi s-a oferit un post să fac fotografii artistice la nunţi şi botezuri. Am declinat oferta, dar fotografia mă pasionează şi este al doilea lucru pe care l-aş face în timpul liber. Îmi mai place să lucrez pe calculator în Photoshop sau Corel.

Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii care nu iubesc arta. În România nu există o educaţie în acest sens. Educaţia asta trebuie cultivată la copii încă de mici, de pe băncile şcolii.

Profil
Născută. 24 iunie 1988, Focşani
Studii. Universitatea Naţională de Artă Bucureşti
Familia. Trei fraţi

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite