Povestea căilor ferate din Munţii Vrancei. Cum au dispărut 94 de kilometri de şine ca şi cum n-ar fi fost FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Lucrarea. "Căile Ferate Forestiere Tişiţa"
Foto: Lucrarea. "Căile Ferate Forestiere Tişiţa"

În prezent, liniile ferate  nu mai există, doar semne pe unde au trecut, în condiţiile ]n care se puteau amenaja în scopuri turistice, dacă s-ar fi dorit, aşa cum este pe cealaltă parte a muntelui, la Comandău.

La începutul secolului trecut, lemnul din Munţii Vrancei era exploatat de societăţi străine, concesionare. 

Acestea au construit linii de cale ferată în munţi, cum a fost şi linia înfiinţată de la Mărăşeşti şi până în Cheile Tişiţei, o zonă superbă de altfel.

Linia ferată avea cu tot cu ramificaţii 94 de km şi era de tip „mocăniţă”, cu ecartament îngust.

„Prin 1919 societatea şi-a adus 29 de meşteri cehi şi slovaci pentru a schimba o ramificaţie construită de armata germană în timpul Primului Război Mondial si pentru reorganizarea gării de cale ferată din punctul ,,Ciutele”. Pentru a avea o imagine completă a poveştii, menţionez faptul că ,,Societatea Anonimă Tişiţa” exploata 7.000 de hectare de pădure, avea 94 de kilometri de linie de cale ferată îngustă, 10 locomotive cu aburi, vagoane de marfă şi de călători. Linia pornea de la Mărăşeşti, atunci important nod de cale ferată, urma Valea Şuşiţei trecea prin Răcoasa, Câmpurile, Soveja, tabăra Gălăciuc, Tulnici, Lepşa, Cheile Tişiţei până la graniţă. Lângă Cascada Putnei exista gara Putna, apoi linia înainta spre Greşu unde se ramifica spre stânga Cheile Tişiţei şi spre dreapta pe valea Lepşuleţului. În amonte de Greşu, linia continua pe valea Putnei cu ramificaţie spre Poiana Mărului până în punctul Buniu, la confluenţa Putnei cu pârâul Ţiganului. Aici, într-o poiană era punctul de plecare al unui funicular”, spune Florin Sima, ghid turistic în Vrancea.

cai ferate muntii vrancei

Potrivit acestuia, în anul 1926 societatea este naţionalizată şi trece sub proprietatea statului, iar intre 1940 – 1941, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, este scoasă linia de cale ferată. Rambleul ei, pe anumite porţiuni, încă este vizibil şi astăzi.

Evident, se puteau amenaja în scopuri turistice, dacă s-ar fi dorit, aşa cum este pe cealaltă parte a muntelui, la Comandău.

Nu este singura linie de cale ferată care a fost construită în Munţii Vrancei.

Exploatare industrială a pădurilor, transport şi locuri de muncă

Străinii erau abonaţi la exploatarea aurului verde al României, iar Munţii Vrancei au fost printre cei mai râvniţi. Mari afacerişti străini, în general germani, au văzut ce potenţial imens au pădurile din ţara noastră şi au pregătit strategii complexe pentru a ajunge să exploateze cât mai eficient masa lemnoasă.

Mai multe societăţi forestiere au investit pentru a transporta lemnul pe calea ferată, pe şine cu ecartament îngust. Timp de mai bine de două decenii, lemnul a fost transportat în afara ţării cu ajutorul căilor ferate construite atunci.

Pentru ca exploatarea să fie cât mai eficientă şi, implicit, profitul înregistrat cât mai mare, societăţile forestiere s-au grăbit să-şi instaleze căi ferate cu ecartament îngust, împânzind Vrancea cu o adevărată reţea de asemenea drumuri de fier, potrivit istoricului vrâncean Ionuţ Iliescu, care a scris un amplu material pe această temă în lucrarea Cronica Vrancei.

Acesta spune că în anul 1900, inginerul Henri Engel din Fălticeni şi investitorul Adolf Kroeber solicitau Prefecturii Judeţului Putna, fiecare separat, aprobările necesare în vederea construirii unei căi ferate înguste care să lege Staţia C. F. R. Odobeşti de pădurile luate în arendă în zona Nereju.

Prin reprezentantul său în judeţ, Kroeber a cumpărat drepturile de exploatare pentru mai multe păduri din Vrancea. El şi-a construit la Odobeşti, aproape de linia ferată, un gater complex, astfel că avea nevoie de linia ferată îngustă cu care să transporte lemnul din munţi pentru a-l prelucra.

Linii de cale ferată îngustă au mai avut societăţile Frăţia şi Năruja, care au exploatat pădurile cumpărate de la obştenii din comuna Vrîncioaia, dar şi din Negrileşti.

Din documentele de arhive, reiese că în 1939, linia ferată a Societăţii „Năruja", care stabilea legătura între propria fabrică forestieră şi linia ferată ce venea dinspre Comandău, în total peste 36 de kilometri, era încă în stare de funcţionare. Istoricii mai pomenesc de încă trei linii de cale ferată în munţi, respectiv Odobeşti-Burca-Valea Sării, apoi Tulnici-Lepşa, construită de armata germană în timpul Primului Război Mondial, dar şi Calea Ferată a Societăţii Tişiţa, pentru transport mixt.

„Având o existenţă mai scurtă sau mai îndelungată, în funcţie de durata exploatărilor forestiere, căile ferate înguste din Munţii Vrancei au avut o dublă importanţă pentru acest colţ de ţară. Pe de o parte, ele vorbesc de la sine despre exploatarea industrială a pădurilor vrâncene, iar pe de altă parte ele au asigurat atât transportul sătenilor şi a masei lemnoase necesare nevoilor casnice, cât şi locuri de muncă, fără de care nu se puteau construi, întreţine şi exploata. În plus, de pe urma funcţionării lor, obştile răzăşeşti au încasat importante sume de bani, cu care au realizat de regulă, unele obiective de interes comun”, concluzionează istoricul Ionuţ Iliescu.

Vă mai recomandăm:

Mocăniţa Apusenilor a pornit din nou la drum. Trenul simbol al moţilor mai merge doar în interes turistic

VIDEO Mocăniţa din Apuseni a plecat din nou la drum. Curse în fiecare weekend pentru turiştii care ajung la Abrud sau Câmpeni

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite