Prietena mea, Bormaşina!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aţi citit bine! Astăzi, am realizat poate mai clar, că viaţa urbană implică să te împrieteneşti cu zgomotul. Dacă nu o faci la timp, te îmbolnăveşti de stres, iar mai apoi nu faci decât să cheltuieşti toţi banii câştigaţi cu trudă, petrecând pe la doctori fix acele ore de care tu aveai nevoie să te odihneşti!

Zgomotul mă iubeşte. Îl atrag ca pe un magnet. Ori de câte ori am nevoie de linişte, zgomotul îmi invadează intimitatea. La serviciu, pe stradă, acasă, în magazine, peste tot pe unde merg zgomotul străbate spaţiul până îmi scormoneşte creierul.

Mă trezeşte la ora 7.00 sunetul unui ciocan: „zdrang”! Se sparge un perete la apartamentul de alături, ca şi cum ar spune: „Cucoană, astăzi deşteptarea are loc mai devreme”! Bine, zic! Fie! Mă pregătesc în ritm de zbang şi zdrong! Aşa e viaţa la bloc! Unii sunt evacuaţi, alţii câştigă licitaţii, iar pe fondul renovărilor se mai face câte un profit!

La serviciu, auzi dintr-un capăt al holului: „Băăăăăăăăăă, eşti un tâmpiiiiittt”! „Băăăăăăăăă, ce oră aveeeeeeeeeeeem acum?” „Băăăăăăăăăă, du-te dracului de prost”! Evident că nu pot reacţiona întocmai, îmi păstrez calmul şi atrag atenţia că nu suntem pe câmp. Cu calm, mai depăşim nişte minute!

Mă îndrept spre alt colţ al holului, iar dintr-o parcare se aude „muzica” dintr-o maşină tunată cu boxe de peste 1000 W, în jurul căreia s-au strâns o mână de curioşi în ale „şmecheriei”: „Ce tare sunt nu-i aşa? Maşină cu boxe ca a mea nu are nimen(i)(ea), da-da, se aude muzica în tot cartierul şi străbate fiecare gemuleţ, măi-măi”!

Ajung acasă. Nu-mi mai vine nici să mai mânânc ceva! Parcă aş vrea să-mi refac neuronii! Începe să-mi vâjâie capul! Îl aşez pe pernă, închid ochii! „BRRR”!!! „Prietena mea” cea mai bună, bormaşina, nu mă lasă. „Da` ce? Mi-ai uitat prezenţa? Sunt aici, lângă tine, nu te las la greu!” Şi stau cu ochii închişi şi o rog să înceteze! Mă ascultă 2 minute şi iar: „Brrrrrrrrr”! „Brrrrrrrrrrrrrr”!

Renunţ la somn! Mă apuc să fac şi altceva. În apropierea geamului o mâţă dansează pe maşină şi porneşte o alarmă. „U u U u Ni No”. Probabil e din aceea ieftină, dar noh, omul şi-a pus alarmă şi a parcat maşina în partea opusă a blocului.

Şi tot aşa, cu aceeaşi ciclicitate toată săptămâna. Păstrez calmul cu gândul că în weekend recuperez orele de odihnă! Ce tupeu să-mi imaginez asta! Păi nu ştii doamnă că cel de alături nu a terminat treaba şi că ziua de sâmbătă, în general, e doar a morţilor? Clopotul de la biserica din apropiere bate, bormaşina îşi face treaba, iar mie îmi mai rămâne să sting lumina, după ce dau cu mopul! Ce atâtea vaite?

O voce îmi şopteşte: „Nu tu ţi-ai ales viaţa urbană, cu tot zgomotul cuprins? Nu ţi-e clar de atâţia ani că ai peste 20 de vecini care adoră, pe rând, în fiecare dimineaţă şi după amiază să te zăpăcească cu o bormaşină?” Între timp, o seamă de prieteni vor să mă amuze pe facebook cu reclama la un vestit website de anunţuri gratuite, în care se vorbeşte despre o bormaşină.

Doctorul meu ORL – ist mi-a spus că pastile antizgomot nu există, dar mi-a sugerat să mă împrietenesc totuşi cu el până se redresează economia ţării şi voi putea strânge bani de o casă, lângă o pădure şi unde aş putea auzi doar sunetul unei ape curgătoare! Abia atunci voi putea asculta cu adevărat „Nocturnele” lui Chopin!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite