Focşani

articolul anterior articolul urmator

Primăria Focşani recunoaşte oficial: societatea de termoficare nu poate scăpa de faliment. Ce propune administraţia

1
29 Jun 2022 11:57:37
Autor: Borcea Stefan
ENET a beneficiar de investiţii de zeci de milioane de euro FOTO: Ştefan Borcea
ENET a beneficiar de investiţii de zeci de milioane de euro FOTO: Ştefan Borcea

Municipalitatea vrea să plătească 150.000 de lei pentru realizarea unui studiu de oportunitate privind  delegarea serviciului public de alimentare cu energie termică.

Societatea de termoficare a municipiului Focşani are zilele numărate până la obştescul sfârşit prezis de multă vreme, dar refuzat cu îndârjire de primar.

Acest lucru a dus în anul 2019 la intrarea în insolvenţă a ENET, iar datoriile acumulate, de ordinul zecilor de milioane de euro, au băgat şi mai mult în groapă societatea la care Consiliul Local este acţionar majoritar.

Pentru prima dată, Primăria Focşani recunoaşte gravele probleme prin care trece societatea, concluzionând că falimentul nu mai poate fi evitat.

Operatorul sistemului de termoficare, SC ENET SA, a acumulat datorii reprezentând în principal credite garantate de stat şi neachitate precum şi datorii la diverşi în sumă de 153 de milioane de lei.

Practic, sumele care ar trebui achitate în cei trei ani de insolvenţă cuprinşi în Planul de reorganizare ar fi de cel puţin 120 de milioane de lei, reprezentând creanţe garantate, creanţe bugetare plus cheltuielile de funcţionare curentă.

„Şi în ipoteza în care planul de reorganizare ar fi aprobat de creditori, ar fi imposibil de respectat întrucât marja de profit a societăţii este plafonată în jur de 5%, fiind prestat un serviciu public cu impact social. În aceste condiţii, ENET ar urma să intre în faliment, caz în care ar fi în imposibilitatea de a mai asigura producerea, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem centralizat în municipiul Focşani, nemaiputând asigura continuitatea serviciului şi respectarea celorlalte obligaţii cuprinse în Contractul de concesiune”, se arată în referatul lui Bogdan Bratu, şeful Serviciului de Investiţii din Primăria Focşani.

La toate acestea se adaugă şi amenda de patru milioane de euro primită de la Uniunea Europeană pentru neachitarea contravalorii certificatelor de emisii CO2.

Reprezentanţii administraţiei locale se gândesc deja la înfiinţarea unei noi societăţi pentru gestiunea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Acest lucru, în cazul în care se va decide o astfel de soluţie, se poate asigura fie prin gestiune directă, fie prin gestiune delegată.

În cazul primei situaţii, asta înseamnă că autoritatea locală îşi asumă şi exercită competenţele pentru administrarea, funcţionarea şi exploatarea sistemului de termoficare printru-un  serviciu public de interes local înfiinţat în subordinea Consiliului Local sau ca societate comercială, înfiinţată de autorităţi.

În ce priveşte gestiunea delegată, ea se realizează prin intermediul unor operatori de drept privat.

Din acest motiv, primarul propune realizarea unui studiu de oportunitate pentru delegarea serviciului public de alimentare cu energie termică. Studiul costă 150.000 de lei, dar este nevoie de aprobarea consilierilor locali.

Toate soluţiile înseamnă timp pentru realizarea studiului (cel puţin două luni), licitaţii şi multe alte proceduri, lucru care pune în pericol asigurarea căldurii în iarna 2022-2023.

ENET mai are 10.000 de clienţi, racordaţi la sistemul centralizat, adică 30% din clienţii existenţi în 1990.

Vă mai recomandăm:

Primul pas pentru deblocarea crizei apei calde. 2,2 milioane de lei de la Guvern pentru Primăria Focşani

Amendă de 4 milioane de euro pentru societatea de termoficare a Focşaniului. Salvarea de la faliment, tot mai improbabilă
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cody F. Rocco
29.06.2022, 22:02:07

adica nu doar ca suntem rupti in tur, da' hai sa mai spargem 150000 sa sa vedem daca merita sa ne schimbam pabtalonii.

Modifică Setările