Primarul de comună care premiază cu 500 de lei tinerii care se căsătoresc. Care este condiţia obligatorie pentru acordarea ajutorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din comuna vrânceană Tulnici vor să sprijine familiile din comună şi s-au gândit în primul rând la tinerii care abia fac pasul în întemeierea unei familii, cât şi la cuplurile longevive, care au împlinit 50 de an de căsătorie.

Consilierii locali au votat două proiecte de hotărâre în acest sens. Astfel, cuplurile care se căsătoresc sunt premiate cu suma de 500 de lei.

"Nu este o sumă prea mare, aş putea spune că este chiar simbolică, dar ne-am gândit că este felul nostru de a fi alături de o familie la început de drum. Am fi vrut să dăm mai mut, dar nu suntem o comună bogată. De la adoptarea hotărârii şi până acum avem 26 de cupluri care au trecut pe la Primărie să-şi ridice banii", ne-a declarat Aurel Boţu, primarul comunei Tulnici.

Principala condiţie pentru a beneficia de aceşti bani este ca cel puţin unul dintre cei doi soţi proaspăt căsătoriţi să aibă domiciliul în comuna Tulnici.

Tot în această comună, autorităţile premiază şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Suma este aceeaşi, 500 de lei. Primarul Boţu ne spune că de o premiere specială au parte persoanele care împlinesc 100 de ani de viaţă, acest premiu de longevitate fiind în valoare de 5.000 de lei.

image

Până acum, o singură persoană din comună s-a ales cu acest beneficiu (foto), dar în perspectivă sunt mai multe persoane care se apropie de aniversarea centenarului.

La Focşani, Primăria municipiului premiază cu 500 de lei, de mai mulţi ani, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite