Primarul din Focşani acuză că rezultatul alegerilor europarlamentare a fost viciat. Cum „a umflat“ edilul din declaraţii cifrele votanţilor pe listele suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani, a pus sub semnul întrebării rezultatul alegerilor europarlamentare. PNL a câştigat detaşat în Vrancea, iar PSD a fost aproape la egalitate cu USR.

Rezultatele alegerilor europarlamentare din 26 mai îl nemulţumesc pe primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă. Intrat în logica partidului de guvernământ, care acuză că alegerile au fost fraudate şi va fi înfiinţată o comisie parlamentară de anchetă pentru votul la alegerile europarlamentare, edilul Cristi Misăilă susţine că rezultatul de la Focşani a fost viciat.

Argumentul său se bazează pe numărul persoanelor care au votat pe listele suplimentare, considerat extrem de mare.

“Un rezultat din punctul meu de vedere viciat, atâta timp cât în Focşani, pe listele electorale suplimentare, au participat la vot 6.800 de cetăţeni. Aproximativ 17% din votanţii care au fost prezenţi la urne au fost din afara localităţii, ori nu putem să spunem că aceasta este voinţa focşănenilor, ci a unor cetăţeni care au fost în tranzit. Mă bucur că Focşaniul a devenit oraş turistic. Cel mai mare număr de votanţi pe liste suplimentare în toată istoria alegerilor, fie europarlamentare, fie locale, fie parlamentare sau prezidenţiale a fost de 2.400 de votanţi. Dintr-o dată Focşaniul a devenit oraş turistic şi am avut 6.800 de votanţi”, a spus Cristi Misăilă, în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune Atlas TV.

Edilul susţine că situaţia de la Focşani s-a regăsit şi la nivel de Vrancea.

“Este un fenomen la nivel de judeţ, pentru că şi la judet au fost 18.500 de votanţi pe listele suplimentare. Pe listele suplimentare se înscriu doar membrii secţiilor de votare, care nu pot părăsi secţia de votare şi mai votează cei care sunt de obicei în tranzit, cei din spitale, penitenciare. La nivel de judeţ, de fiecare dată au fost maxim 7.000 de votanţi în istoria alegerilor, iar acest acest număr de acum nu ni le putem explica. Avem câteva suspiciuni pe care nu putem să le facem publice, în schimb e un rezultat viciat”, a spus primarul Misăilă.

Situaţia statistică prezentată însă de edil nu este nici pe departe cea reală. Astfel, la nivel de municipiu Focşani au fost 4.452 de voturi pe liste suplimentare, şi nu 6.800, cum susţine primarul. Aproape 1.000 de voturi pe liste suplimentare aparţin deţinuţilor de la Penitenciarul Focşani şi bolnavilor internaţi la Spitalul de Urgenţă, iar alte peste 500 membrilor secţiilor de votare din municipiu, care nu au putut părăsi secţia pe timpul procesului electoral.

De asemenea, la nivelul judeţului Vrancea au votat pe liste suplimentare 16.662 de persoane şi nu 18.500.

Spre comparaţie, la alegerile europarlamentare din 2014 la Focşani au fost 22.866 de votanţi, din care 2.261 au votat pe liste suplimentare, iar în 2019 au fost 38.236 de votanţi şi 4.452 de voturi pe listele suplimentare. În Vrancea, au existat în 2014 nu mai puţin de 13.712 voturi pe liste suplimentare, în condiţiile unei prezenţe la vot de 112.075 persoane, faţă de acum când s-au prezentat la urne 146.869 de alegători.

Prin urmare, nu se poate vorbi de un rezultat viciat al alegerilor, cum nu s-a pus problema nici în 2014, când Cristi Misăilă organiza alegerile europarlamentare în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, fiind la acea vreme subprefect.

La Focşani, PNL a obţinut cel mai mare număr de voturi, 10.859, urmat de PSD cu 8.313 voturi şi USR-PLUS-8.036 de voturi.

Ceea ce a surprins cu adevărat şi edilul nu a făcut vorbire despre acest lucru a fost numărul voturilor primite de UDMR la Focşani, 118, faţă de 21 de voturi în anul 2014. De menţionat că reprezentantul UDMR în Biroul Electoral Judeţean Vrancea a fost Mihaela Vasilescu, şefa de cabinet a preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. În tot judeţul UDMR a obţinut 742 de voturi.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite