Primul parc industrial din Vrancea apare în vremea pandemiei şi se va întinde pe 47 de hectare. Unde va fi amplasat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terenul identificat pentru parcul industrial FOTO: CJ Vrancea
Terenul identificat pentru parcul industrial FOTO: CJ Vrancea

Terenul identificat are pe o parte deschidere la drumul european E85 Bucureşti – Suceava şi pe o parte la calea ferată ce tranzitează zona. Vrancea nu are încă un parc industrial

Autorităţile din Vrancea vorbesc de cel puţin zece ani de realizarea unui parc industrial în judeţ, cu scopul de a atrage investitori în special pentru crearea de noi locuri de muncă.

Încă din anul 2014 s-a conturat planul unui prim parc industrial, după că Consiliul Judeţean Vrancea a preluat în domeniul public 50,9 hectare de teren care se află la limita dintre localităţile Focşani şi Răstoaca.

Tot atunci, Consiliul Judeţean Vrancea a depus la Agenţia de Protecţie a Mediului Planul Urbanistic Zonal,  în vederea obţinerii acordului de mediu pentru parcul industrial. 

S-au plătit şi peste 100.000 de lei firmei Arco Proiect, condusă de arhitectul Florin Mîndru, fost consilier local PSD, dar lucrurile s-au derulat în ritm de melc (ca să nu spunem „deloc“), iar după şapte ani proiectul este abandonat. 

Cel mai probabil, pe terenul pe care s-a dorit construirea parcului industrial va trece şi viitoarea autostradă A7, astfel că noii conducători ai judeţului se orientează la altă variantă.

Consilierii judeţeni au aprobat luni, 29 martie, un proiect de hotărâre privind solicitarea transmiterii unui teren în suprafaţă de 474.574 mp, situat în comuna Garoafa, din domeniul public al comunei Garoafa în domeniul public al judeţului Vrancea, pentru realizarea unui parc industrial. 

Consiliul Judeţean Vrancea a solicitat comunei Garoafa, care se învecinează cu municipiul reşedinţă de judeţ şi pe teritoriul căreia trece drumul european E85, identificarea unui teren care să fie propice realizării unui parc industrial.

Primăria Comunei Garoafa a identificat terenul în suprafaţă de 474.574 mp, care are pe o parte deschidere la drumul european E85 Bucureşti – Suceava şi pe o parte la calea ferată ce tranzitează zona.

”În perioada următoare vom face toţi paşii necesari pentru realizarea acestei investiţii de amploare. Nu există nicio oprelişte pentru preluarea şi altor terenuri disponibile care să se preteze pentru înfiinţarea de parcuri industriale”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma.

Şefii judeţului au mers să vadă terenul Foto CJ Vrancea

parc industrial

Conducătorii judeţului spun că realizarea unui parc industrial în judeţul Vrancea reprezintă una dintre principalele căi pentru dezvoltarea economiei judeţului, prin atragerea şi stimularea investiţiilor private, care vor contribui la crearea de noi locuri de muncă şi la dezvoltarea infrastructurii.  

Anul trecut, în luna noiembrie,  Consiliul Judeţean Vrancea a fost gazda unei întâlniri pe această temă la care a participat directorul pentru servicii comunitare de utilităţi publice şi parcuri industriale din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Acolo s-a precizat că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este asigurată finanţarea necesară pentru înfiinţarea de parcuri industriale, inclusiv asigurarea de utilităţi, din fonduri europene.

Vă mai recomandăm:

Oprişan face studiul de fezabilitate al Parcului Industrial cu firma fostului consilier PSD, Florin Mândru

Municipiul Focşani renunţă la 50 de hectare de păşune pentru construirea unui parc industrial

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite