Răcoare în familie la consiliul judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aparatele de aer condiţionat de pe clădirea Consiliului Judeţean aduc bani frumoşi
Aparatele de aer condiţionat de pe clădirea Consiliului Judeţean aduc bani frumoşi

Ion Harabagiu, tatăl secretarului judeţului Vrancea, Raluca Dan, câştigă sute de mii de lei de pe urma aerului condiţionat montat de firma sa la Consiliul Judeţean.

Majoritatea întreprinzătorilor recunosc că afacerile cu banii publici sunt cele mai profitabile pentru cei care au şansa să fie răsplătiţi cu astfel de fonduri. Dacă în schemă sunt implicate şi rude ale celor care se află în funcţii de decizie, tranzacţiile pot fi cu atât mai înfloritoare.

Este şi cazul lui Ion Harabagiu, tatăl secretarului judeţului, Raluca Dan, semnatara tuturor actelor de legalitate emise de Consiliul Judeţean Vrancea, care câştigă sute de mii de lei numai din întreţinerea aparatelor de aer condiţionat montate pe instituţia unde lucrează fiica sa.

În urmă cu mai mulţi ani, firma lui Harabagiu, Harions Data, a fost aleasă de CJ Vrancea să monteze aparate de aer condiţionat în birourile instituţiei publice, afacere în urma căreia în conturile firmei au intrat peste 100.000 de lei. Afacerea a fost gândită cu bătaie lungă, luând în calcul, la semnarea contractului, faptul că aparatele de aer condiţionat se mai strică. Astfel că, pe lângă Harions Data, Ion Harabagiu a mai înfiinţat o firmă, Harions Service, care-i aduce venituri anuale consistente, în cazul Consiliului Judeţean, din încredinţări directe. Ultimul contract obţinut de la CJ Vrancea, în valoare de 35.000 de lei, vizează dezinfectarea şi igienizarea celor 57 de aparate montate pe „Casa Albă", aşa cum este cunoscută în Focşani instituţia publică.

Lunar, CJ Vrancea plăteşte aproape 90 de lei pentru service-ul fiecăruia dintre cele 57 de aparate, fie că trebuie intervenit, fie că nu. Asta înseamnă, la preţurile actuale, că pentru Consiliul Judeţean ar fi mai avantajos să cumpere în fiecare an câte un aparat de aer condiţionat, pentru care i se oferă şi o garanţie, decât să plătească pentru întreţinerea lor.

„Nu este o chestiune negociabilă. Eu prestez un serviciu şi cine vrea cumpără, cine nu vrea nu cumpără. Anunţul a fost pe SEAP. Fiica mea nu are nicio legătură cu asta, ea era în clasa a VI-a când eu am început să fac afaceri", a declarat grăbit Ion Harabagiu, scuzându-se că se află la o întâlnire de afaceri la Iaşi.

Secretarul Judeţului, Raluca Dan, este obligată de lege să menţioneze în declaraţia de interese faptul că o rudă de a sa de gradul I derulează un contract cu instituţia în care îşi exercită funcţia, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Contract bănos la spital

Firma se ocupă şi de service-ul celor 300 de aparate de aer condiţionat ale Spitalului Judeţean „Sf. Pantelimon" din Focşani, clădire care se află tot în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea. Valoarea contractului anual de achiziţia servicii de reparare şi întreţinerea aparatelor de aer condiţionat este însă mult mai mare, de 300.000 de lei.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite