Răfuială politică... pe asfalt. Reacţia primarului faţă de controlul dispus de rivalul său în cazul unor lucrări PNDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată asfaltul turnat pe strada Albinei  FOTO: Ştefan Borcea
Aşa arată asfaltul turnat pe strada Albinei  FOTO: Ştefan Borcea

Primăria Focşani nu va primi bani pentru o serie de  lucrări realizate prin PNDL, după ce corpul de control al ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care se află în aceste zile la Focşani, a găsit nereguli la investiţiile derulate.

GALERIE FOTO

Corpul de Control al ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei s-a aflat zilele acestea în Focşani, pentru verificarea în teren a unor lucrări de modernizare a infrastructurii stradale realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), lucrări pentru care au fost deja emise facturi spre decontare.

Urmare a acestor verificări, inspectorii au propus sistarea la plată a unor facturi în valoare de 3,3 milioane de lei, după ce au fost descoperite probleme mari pe străzile Albinei, Cărăbuş, Muncitori, Alecu Russo.

Primarul municipiului a luat foc în urma acestor verificări despre care susţine că nu a fost informat şi crede că oamenii trimişi de rivalul său politic, ministrul Ion Ştefan, care i-a fost contracandidat la Primăria Focşani la alegerile din 2016, fac abuzuri.

“Au găsit motive puerile, din punctul meu de vedere, că s-au deplasat două borduri pe trei străzi, care erau puse pe poziţie, şi pentru asta nu ne vor deconta facturile la străzile locale, care sunt finanţate în baza unui contract la Ministerul Dezvoltării, pe PNDL, în valoare de 3,3 milioane de lei. Sunt sume care trebuiau decontate de foarte mult timp. Deja constructorul ne-a somat că vom fi penalizaţi, conform contractului încheiat cu dumnealor. Dacă plata nu se face în termenul legal de 30 de zile de la emiterea facturii, vom fi puşi să plătim penalităţi”, a spus primarul Cristi Misăilă.

Inspectorii care au verificat străzile, din rândul cărora fac parte şi specialişti în construcţii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, spun că nu bordurile menţionate de primar reprezintă marea problemă, ci calitatea dubioasă a lucrărilor.

În primul rând, este vorba de calitatea stratului de asfalt, care a cedat şi acest lucru este vizibil cu ochiul liber. Lucru pe care l-a sesizat şi reporterul „Adevărul“, după ce a mers pe străzile Albinei şi Cărăbuş, menţionate cu probleme în raportul care va fi întocmit de Corpul de Control al ministrului Dezvoltării.

Pe lângă asfaltul de o calitate îndoielnică, am mai remarcat că la trotuare s-a lucrat în bătaie de joc, pavelele fiind mai înalte cu 5 cm faţă de bordura care ar fi trebuit montată la aceeaşi înălţime. Iar spaţiile libere dintre pavele au fost umplute cu spărturi, aspectul general fiind unul total inestetic. 

image

Fiind vorba de lucrări în garanţie, constructorul poate reveni oricând să corecteze tot ceea ce a stricat, iar dacă, după o nouă verificare a lucrărilor se constată că s-au remediat deficienţele, atunci Primăria Focşani poate trimite din nou factura spre decontare, în limita sumelor contractate pentru lucrare.

La Focsani, proiectele propuse spre finantare prin PNDL II au o valoare totală de 18,8 milioane. Unele lucrări la străzi au fost realizate şi decontate de vechea guvernare, fără verificarea lor în teren, ceea ce ar fi fost de preferat, având în vedere că s-au adus acuze privind modul cum s-a lucrat pe străzi. 

Într-o recentă şedinţă de consiliu local, viceprimarul Marius Iorga i-a reproşat primarului Cristi Misăilă că nu s-a respectat proiectul tehnic de modernizare a străzilor şi că acestea sunt "o măzgăleală".

"Am lucrat şase ani la o firmă care a făcut străzi. Am 200 de kilometri de asfalt pus. Pe străzile făcute a fost o mâzgăleală.Şi a să insist să facem o comisie, dacă nu suntem în stare noi şi o să vedem cum s-a turnat asfaltul ăsta. Nu e canalizare pentru ape pluviale, nu sunt gaighere. Ştiţi care este răspunsul: săpăm la primăvară şi turnăm iar asfalt. Incredbil", a spus în şedinţă Marius Iorga.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite