Rampa umilinţei de la Policlinica 2 scoală din adormire instituţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolnav cărat pe scări cu scaunul la fosta Policlinică 2
Bolnav cărat pe scări cu scaunul la fosta Policlinică 2

Rampa are o înclinaţie extrem de mare şi doar cei cuprinşi de spiritul de aventură ar putea să o folosească, dar în alte scopuri decât cel pentru care a fost creată.

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Intervenţie Socială Vrancea s-a autosesizat astăzi, după ce vrancea 24 a prezentat imagini cu o bolnavă care este cărată cu un scaun pe scări de doi bărbaţi la Centrul Medical din Focşani, fosta Policlinică 2, asta pentru că rampa de acces este extrem de abruptă.

„Am dispus efectuarea unui control de către Inspecţia Socială, control care se va efectua la Primăria Municipiului Focşani. În funcţie de rezultatele controlului vor fi lăsate măsuri, astfel încât şi acestă unitate de utilitate publică să poată fi accesibilă persoanelor cu handicap. Măsurile vor fi lăsate astfel încât primăria să poată efectua această investiţie într-un termen rezonabil”, a declarat Costel Dumbravă, directorul AJPIS Vrancea.

Imobilul aparţine Primăriei Focşani, care a vândut mai bine de jumătate din spaţii către medici. Din acest motiv, reprezentanţii administraţiei locale spun că nu se simt răspunzători.

„Fiecare proprietar care oferă servicii medicale în acest spaţiu este responsabil din punctul nostru de vedere”, a declarat Marian Mihu, purtător de cuvânt la Primăria Focşani.

Umilinţa la care sunt supuşi bolnavii a fost suprinsă zilele trecute de un trecător, care a fimat cu telefonul mobil bătaia de joc la adresa pacienţilor. În imagini se obervă cum o bătrână imobilizată în scaunul cu rotile este cărată pe braţe de doi bărbaţi, întrucât rampa construită pentru persoanele cu dizabilităţidoi  nu poate fi folosită din cauza gradului mare de încluinaţie. 

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite