Război între Primăria Focşani şi Casa de Cultură pentru clădirea sindicatelor. Care este pretextul pentru acapararea instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa de Cultură din Focşani
Casa de Cultură din Focşani

Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă”, din Focşani, are datorii mari la bugetul local, iar măsurile întreprinse de municipalitate pentru recuperarea acestora nu au dat roade.

Primăria municipiului Focşani şi Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă” se ceartă pe terenuri. Asociaţia Caselor de Cultură a Sindicatelor, la care este afiliată Casa de Cultură din Focşani,  cere să se anuleze două hotărâri de consiliu local care vizează spaţiile din jurul Casei de Cultură din Focşani, spaţii pe care municipalitatea le are inventariate în domeniul public.

Toată disputa a pornit după ce primarul Cristi Misăilă a spus că sindicatele ocupă abuziv teren. Primăria Focşani a făcut o inventariere din care rezultă că terenul aferent clădirii sindicatelor aparţine domeniului public al municipiului.

“Noi am început să reabilităm aleile şi spaţiile verzi şi ne-am dat seama că ocupă, de fapt, cu terasele pe care le are în parc, terenurile Primăriei municipiului Focşani. Atunci s-au sesizat cei de la Asociaţia Caselor de Cultură a Sindicatelor şi ne-au transmis o plângere prealabilă. Noi am făcut memorii la Guvern, însă este o procedură destul de greoaie din punct de vedere juridic ca aceste Case de Cultură să treacă în proprietatea municipalităţii, pentru că s-a dovedit că dumnealor nu au bani să le întreţină. Şi, dintr-un edificiu foarte important şi central amplasat, din păcate a ajuns să fie o ruină şi nu ce ar trebui să fie, ce a fost odată”, spune primarul Cristi Misăilă.

Numai că cei de la Asociaţia Caselor de Cultură susţin că au acte cu privire la proprietatea clădirii.

"Eu am mers şi am căutat la arhive. Am găsit şi contractele de vânzare cumpărare, se atestă inclusiv că am luat două terenuri de la persoane fizice. Iar eu în baza documentelor i-am sesizat pe cei de la Asociaţia Caselor de Cultură a Sindicatelor. Inclusiv toată parcarea e a noastră. Am încercat să vorbesc cu domnul primar şi m-a trimis la juridic. Şi mi-au spus că terenul nu este în parcare... poate este în drum”, spune Emil Răvoiu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă”.

Cert este că instituţia pe care o reprezintă are restanţe mari la bugetul local, iar măsurile luate până în prezent nu au dat roade. Vorbim de o sumă de peste 135.000 de lei, decizie de impunere pentru clădire şi 540.000 de lei titlul de valoare.

Decizia de impunere emisă de municipalitate a fost contestată în instanţă, care a dat câştig de cauză sindicatelor.

Primarul Cristi Misăilă recunoaşte că îl interesează clădirea şi are o soluţie pentru a o prelua. „Singura variantă ar fi să executăm silit clădirea, numai că există o prevedere care spune foarte clar că imobilele care sunt aducătoare de venituri pentru aceste entităţi nu pot fi executate silit. Eu asta am avut în idee, să punem sechestru pe clădire, să o evaluăm şi să o scoatem la valorificare, eventual să o achiziţionăm noi în contul creanţei, pentru a face ceva util pentru focşăneni”, a subliniat Cristi Misăilă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite