Reconstituirea tragediei de la Clubul Colectiv, povestită într-o revistă. „Am scris-o ca să nu uităm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul Colectiv, cu câteva minute înainte de tragedie
Clubul Colectiv, cu câteva minute înainte de tragedie

„Colectiv. Ce (ni) s-a întâmplat în noaptea de 30 octombrie“ este demersul a cinci tineri care au documentat tragedia din acea noapte fatidică în care şi-au pierdut viaţa zeci de persoane.

Ana Maria Ciobanu, Andreea Giuclea, Cristian Lupşa, Oana Sandu şi Irina Tacu sunt cinci tineri care au întreprins un demers de reconstituire a serii de 30 octombrie 2015, de la Clubul Colectiv din Bucureşti, când s-a produs cea mai mare tragedie din ultimii ani din România.

Zeci de tineri au murit iar destinele altor zeci de oameni s-au schimbat în numai câteva minute, iar tinerii amintiţi mai sus au încercat într-o carte, aflată deocamdată în formă online, să afle răspunsuri despre cum a fost posibilă o astfel de tragedie.

“Colectiv. Ce (ni) s-a întâmplat în noaptea de 30 octombrie” se numeşte lucrarea apărută în luna decembrie în Revista DOR, trimiestrial de poveşti bine spuse. Povestea nu este încă finalizată, autorii aşteaptând noi mărturii care să completeze acest demers editorial.

"Ca să reconstituim acea noapte – atât cât poţi reconstitui haosul –, am vorbit cu aproape 30 de supravieţuitori, am citit mărturiile altor zeci, am văzut clipuri şi sute de fotografii, am vorbit cu autorităţi, am consultat documente şi rapoarte şi am consumat cât de mult am putut din ce s-a mai spus, filmat şi scris. Povestea este o încercare de a face ordine printre informaţiile ciuntite cu care operăm. Am scris-o ca să nu uităm. Am scris-o pentru că simţim că le-o datorăm celor 60 de oameni care au murit şi zecilor de răniţi care se vor recupera în mijlocul nostru", este explicaţia oferită de autorii materialului cu valoare de document.

Fragment din lucrarea disponibillă în format online:

"De unde stătea, Grigoriu a văzut că nişte scântei se agăţaseră de buretele fonoabsorbant de pe stâlpul din stânga, undeva în margine, poate la vreo trei metri de sol. Buretele a cedat şi Grigoriu a văzut scânteile transformându-se într-o flacără ca de brichetă Zippo. Îi părea un foc pe care l-ai fi putut stinge cu mâna liberă, chiar dacă te ardeai un pic. L-a văzut şi Ţelea de pe scenă şi şi-a scuturat sticla de bere către burete. Unii din public au făcut la fel.
„Asta nu era în program”, a spus Găluţ. Părea că glumea, ca şi cum se aştepta ca flacăra să se oprească de la sine. „Are cineva un extinctor?”.O secundă, două poate şi flacăra a început să se întindă. În zece secunde, avea să ajungă la buretele care acoperea tavanul".

 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite