Revolta ţărănească din Vrancea împotriva colectivizării. Zeci de oameni au fost condamnaţi la ani grei de muncă silnică
0
Ţăranii din comuna vrânceană Răstoaca au intrat în clădirea Sfatului Popular, similară primăriei de astăzi, au luat cererile, le-au scos în drum şi le-au dat foc, iar mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor au fost bătuţi.
În urmă cu 64 de ani, pe 12 ianuarie 1958, sute de ţărani din comuna Răstoaca, judeţul Vrancea, s-au răsculat pentru a opri comasarea terenurilor pentru cele două gospodării colective ce fuseseră înfiinţate în comună.
Localnicii din Răstoaca au intrat în forţă în clădirea Sfatului Popular, au luat cererile, le-au scos în drum şi le-au dat foc, iar placa cu firma Gospodăriei Agricole Colective „Viaţa nouă” a fost dată jos şi spartă cu securea. Tot atunci, sătenii au bătut mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor.
„Tot satul Răstoaca s-a adunat la Primărie să ia cererile pe care le semnaseră cu forţa. Oamenii au intrat în Primărie, au adus băieţii paie cu braţul şi au pus pe foc dosarul cu cereri. Nu ardea, şi atunci eu le-am spus să desfacă filă cu filă. Le-am dat foc şi am plecat acasă. Unii dintre noi i-au mai şi altoit pe cei trimişi de la Centru să ne treacă la colectiv. Ajuns acasă, un frate de-al mamei ne-a spus că o să avem de suferit, pentru că ştia cum procedează comuniştii“, povestea, în urmă cu mai mulţi ani, înainte de a muri, localnicul Chiriţă Gălăgie.
Securitatea a intervenit în aceeaşi zi, încercuind satul cu maşini şi cu armament. Localitatea a intrat în stare de asediu, ţăranilor nepermiţându-li-se să iasă din curţi. Starea de asediu a durat până în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, când au fost făcute primele arestări.
În noaptea de 18 spre 19 ianuarie 1958, Securitatea operează noi arestări printre ţărani. Cei arestaţi sunt duşi la Securitatea din Galaţi.
„Au arestat atunci vreo 30 de inşi, iar pe mine şi pe frate-meu ne-au luat la vreo săptămână şi ne-au dus la Securitate la Galaţi. La început, nu am recunoscut că am fost acolo, dar când s-au pus cu bătaia pe noi, am spus. Nu am avut încotro. Unul târa scaunele, ca să nu se audă ţipetele, iar anchetatorul mă bătea. Eu de la bătaie am rămas surd. Mi-a dat cu podul palmei peste ureche de m-a buşit sângele“, îşi mai aducea aminte Chiriţă Gălăgie.
40 de arestaţi
Din cele peste o sută de persoane arestate, 40 au fost trimise în judecată, primind condamnări cuprinse între opt ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale” şi 20 de ani muncă silnică şi confiscarea averii pentru delictul de „acte de teroare” şi, pe lângă acestea, confiscarea totală a averii.
După condamnare, „răsculaţii“ din Răstoaca au fost transportaţi în lanţuri şi mânaţi, ca animalele, la Gherla. Au urmat apoi temniţele de la Periprava, Strâmba, Salcia şi alte puşcării ale terorii. Cu 80 de grame de pâine şi o zeamă lungă pe zi, cu muncă silnică şi în mizerie, oamenii au îndurat, pe lângă bătăi crunte, şi umilinţe greu de imaginat.
Chiriţă Gălăgie nu-şi mai aducea aminte numele comandanţilor închisorilor prin care a trecut, dar spunea despre ei că se comportau ca nişte criminali.
„Unul avea o coadă de lopată şi dădea unde nimerea: în cap, peste spate, la picioare. Ne-au bătut de ne-au fript. A murit un singur om din Răstoaca atunci, dar din alte părţi au murit mulţi. Mă gândeam că, la un interval de 20 de ani, trebuie să se întâmple ceva, o răscoală sau un război şi o să scap. Ar fi trebuit ca aceşti nenorociţi să fie luaţi la întrebări după Revoluţie, dar cine să facă asta atunci, că tot comuniştii au venit la putere după 1990“.
Toţi ţăranii închişi în urma răscoalei de la Răstoaca au fost eliberaţi, în 1964, după şase ani şi patru luni de puşcărie, în urma unui decret de graţiere dat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Răstocenii care au avut de tras de pe urma prigoanei comuniste mai spun că printre cei care au venit să-i „lămurească“ să se înscrie la CAP s-a numărat şi Nicolae Ceauşescu, pe atunci adjunct la Ministerul Apărării.
„Ceauşescu a venit în comună, la o adunarea populară, şi a zis că cei vinovaţi pentru răscoală vor răspunde cu capul. Avea o căciulă creaţă, neagră, cum au ruşii. Era nervos şi a trântit-o în geamul Primăriei, apoi a dat cu pumnul în masă, tunând şi fulgerând. Îmi aduc aminte că a zis: «Mergem înainte, tovarăşi!», iar unul, Vasile Borcea, i-a zis că mai departe de aici nu poate pleca. Oamenii l-au huiduit şi l-au alungat, dar de trecut pământurile la CAP tot le-a trecut“, îşi aminteşte Chiriţă Gălăgie.
Se încarcă comentariile...
