Focşani

„România educată” dorită de Iohannis se vede în tabăra Cîţu

2
22 Sep 2021 09:38:38
Radu Borcea
Klaus Iohannis şi Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Klaus Iohannis şi Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

După câştigarea funcţiei supreme în stat, de Preşedinte al Administraţiei Prezidenţiale de către Klaus Werner Iohannis, acesta a promis poporului care l-a ales - dar şi acelora care nu l-au dorit preşedinte – că va construi o „Românie educată”.

Nu dintr-o dată, ci „pas cu pas”, cum sună şi titlul cărţii sale apărută pe piaţă la scurt timp de la preluarea funcţiei. Am tot aşteptat să vedem că se întâmplă acest lucru, dar – slabă nădejde! Speranţe deşarte!

Primii care ar fi trebuit să-l ajute pe preşedinte să facă paşi în direcţia anunţată ar fi trebuit să fie cei din apropierea lui. Din Parlamentul lui şi din Guvernul lui. Dar în primul mandat nu a avut parte de aşa ceva. Atât parlamentul, dominat de PSD, cât şi guvernul, format de acelaşi PSD, i-au fost ostili. Spre sfârşitul anului trecut însă poporul i-a făcut pe plac lui Johannis şi a dat votul unei majorităţi de dreapta. A fost pohta ce-a pohtit preşedintele.

Timp de aproape un an de zile a avut şi un Parlament deschis colaborării instituţionale, dar, mai ales, a avut ceea ce-şi dorea şi după care a tânjit atâta amar de vreme din mandat: „guvernul meu”. Pe criterii numai de Johannis ştiute, acesta a numit în funcţia de premier al României un individ pe nume  Florin Vasile Cîţu care, vedem în aceste zile, are el însuşi grave carenţe de educaţie. În afară de banii pe care premierul îi poate aloca derulării Proiectului „România educată” – că doar în pixul lui stă această posibilitate -  premierul nu are cu ce să contribuie. Nu este un exemplu de om educat civic, moral, iar politic nici atât.

Ciudat pentru mine, şi pentru majoritatea covârşitoare a românilor din ţară şi din Diaspora, este că în lupta oarbă pe care Cîţu o duce pentru a pune mâna şi pe funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal individul a reuşit să atragă de partea sa aproape toţi membrii guvernului şi numeroase filiale ale partidului. Cu mintea sa nu ar fi reuşit să facă acest lucru dacă…Dar omul a pornit la luptă cu sprijinul şi încurajarea lui Iohannis, cu promisiuni făcute primarilor că le va da 50 de miliarde de lei din Programul PNDL 3. Fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare (pe care am avut ocazia să-l cunosc la Bruxelles, la Parlamentul European, în Săptămâna Mare a Paştilor din anul 2009), declara acum câteva zile unui post de televiziune, citez din memorie, că Florin Cîţu le vinde primarilor blana ursului din pădure, că aceşti bani nu sunt în buget, că şi aşa avem un deficit excesiv bugetar. Cu alte cuvinte, individul Cîţu face promisiuni populiste. Şi numai el, ci toţi ciumpalaţii din jurul lui: Florin Roman, Rareş, Bogdan, Robert Sighiartău, Raluca Turcan etc., etc.

Disperarea că Tabăra Cîţu nu va reuşi să pună mâna pe putere la Congresul PNL pentru alegerea preşedintelui acestui partid (dar şi pe cele 30 de miliarde de euro din Programul de Redresare şi Rezilienţă negociat cu Comisia Europeană) s-a văzut pe toată durata campaniei electorale. Tabăra needucată din PNL a lui Cîţu a încălcat nu numai Constituţia, ci şi normele de bună conduită din Parlament, pentru a împiedica dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură îndreptată împotriva premierului (de la PSD nu aveam nici o aşteptate!). Disperată că la congres nu va avea voturile necesare pentru a-l impune pe Cîţu preşedinte de partid, Tabăra needucată din jurul lui a înlocuit pe listele de prezenţă la vot numeroşi primari, consilieri judeţeni şi locali care, prin Statutul partidului, erau participanţi de drept, cu oameni de-ai „lor”.

Şi în toată criza aceasta politică, în care Cîţu şi ai lui au abandonat guvernarea, dar şi apărarea sănătăţii populaţiei (vaccinarea era în responsabilitatea asumată directă a premierului), preşedintele jucător (în echipa lui Cîţu) ce a făcut? A bagatelizat totul! Destrămarea coaliţiei de guvernare a fost o nimica toată! Şi a mai făcut ceva: a îndemnat boborul să înveţe să joace golf. Căci golful este o componentă a României educate, nu-i aşa?    

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

herr v.6.01
22.09.2021, 11:06:07

Sa impart certificate de buna purtare (educatie) nu pot ca nu ma pricep, insa sa detectez sofisme din analize la gazeta, da. "[Iohannis] a îndemnat boborul să înveţe să joace golf. Căci golful este o componentă a României educate, nu-i aşa?" Omul de paie - critici ceva ce nu exista., golful nefiind o componenta a RE. A vb ioha de altceva? Pac la razboiu' - e componenta a RE.

No Mercy
22.09.2021, 18:07:05

Postulatul Vanatorului/d.c . referitor la politicieni mafioti si mincinosi, si la limbaii lor din mass media si de pe net : ”Oricât de gunoaie ar fi lichelele din politica, se vor gasi intotdeauna niste gunoaie si lichele mai mici, care sa incerce sa distraga atentia de la incompetenta tampa si escrocheriile politicienilor respectivi, sa le bagatelizeze samavolniciile, sa le sara in aparare si sa le ”repereze onoarea”.

-8 (8 voturi)
Modifică Setările