România rătăcind pe cărări întortocheate

Pe măsură ce anii trec şi România capătă vechime ca stat membru al Uniunii Europene, ne-am fi aşteptat ca instituţiile statului de drept să se consolideze şi să funcţioneze din ce în ce mai bine, spre folosul cetăţeanului.

Dar lucrul acesta nu se întâmplă, pentru că toate puterile constituţionale ale statului au funcţionat/funcţionează cu blocaje repetate şi de durată.

Un prim exemplu grăitor: în sesiunea legislativă din primăvara anului 2012, parlamentarii USL au chiulit de la muncă din luna ianuarie până la data de 7 mai, când, prin, „convertiri ideologice” cum numai la noi se pot produce peste noapte, au dărâmat Guvernul Ungureanu printr-o moţiune de cenzură ce înfiera înfiinţarea secţiei maghiare la Universitatea din Târgu Mureş.

În realitate, adevăratul motiv a fost acela că MRU îşi luase prea mult avânt în sondaje, creând deranj atât în USL, cât şi printre liderii de sorginte fesenistă din PDL, obligaţi de preşedintele Băsescu să susţină un premier care nu provenea din gaşca lor.

Al doilea exemplu: cu mai bine de doi ani în urmă, au făcut grevă şi magistraţii, motivul invocat de oamenii în robă fiind de ordin salarial. Era începutul unei lupte pentru bani şi funcţii în interiorul Justiţiei, dar şi pentru controlul ei, aflată încă în desfăşurare şi al cărui final este încă imprevizibil.

Din 7 mai 2012 avem altă majoritate parlamentară, consolidată după alegerile din 9 decembrie trecut, însă aceste puteri în stat funcţionează tot cu poticneli şi tot pe cărări întortocheate. De 10 luni, avem un guvern condus de „doctor” Ponta, care s-a „remarcat” doar prin birurile noi puse pe veniturile şi aşa modeste ale contribuabilului român.

De la M.R.U. şi până astăzi ne-am ales cu 20 de noi taxe şi impozite, la gaze, lumină şi alte utilităţi, dar şi în agricultură. Ne-am ales cu cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, dar cu încasări la bugetul de stat la fel ca în anii precedenţi. Dacă până la 1 martie 2013, ţăranii care aveau două vaci în grajd erau consideraţi săraci, iar statul şi UE îi ajuta cu o modestă subvenţie, de la 1 martie a.c., având o vacă în plus, ei sunt mai bogaţi şi trebuie impozitaţi suplimentar. Însă nici acest nou impozit în plus nu se regăseşte în buget.

Traseistul  Frunzăverde a ieşit pe 26 martie cu o declaraţie alarmată: să fim fericiţi dacă ţara va avea bani doar pentru pensii şi salarii (de bugetar). Toţi banii colectaţi să meargă la votanţi! Investiţiile să mai aştepte, că la anu’ avem prezidenţiale şi electoratul din 9 decembrie 2012, de  4,2 milioane de cetăţeni sau cât or mai avea încredere în USL, trebuie ţinut aproape. De PNL, desigur, că Ponta şi-a văzut saci-ncăruţă.

Prin declaraţia sa aiuritoare, caraşoveanul de la Reşiţa nu făcea altceva decât să-şi susţină şeful de partid, pe Crin Antonescu, care, cu două zile mai devreme, duminică, 24 martie, la emisiunea „După 20 de ani”, de la PRO TV, avea să ne ofere o mostră de elocinţă şi de pricepere într-ale economiei.

Citiţi aici ce spune şeful liberalilor: „Este neclar ce vrea să facă guvernarea, deocamdată nu are nici un impact pozitiv asupra economiei, nu văd nimic concret”. Până aici, am înţeles că guvernul nu…guvernează. Dar mai departe ne-a băgat de tot în ceaţă: „A fost un buget din toată nevoia – cum se spune în popor – şi sigur că rămâne ca în cursul lunilor următoare şi perioadei următoare, trecând nişte hopuri care au ţinut şi de vizitele cele mai recente ale FMI unde au existat câteva mişcări ca să spun aşa dictate, că asta e situaţia, să înceapă Guvernul încet, încet, cât se poate de repede, cât e posibil, realist de repede, să mute pe această tablă”. L-am văzut pe cel mai vestit „orator” român vorbind în cea mai desăvârşită limbă păsărească!

Pentru ca drumul întortocheat al României să nu-l parcurgă  numai legislativul şi executivul ţării (unde valoarea se confundă cu carnetul de partid şi ataşamentul faţă de grupurile de interese economice), şi Justiţia urmează acelaşi itinerariu.

Şi nu ar trebui să se întâmple acest lucru, pentru că eu încă mai cred că alta este calitatea, cel puţin profesională, a oamenilor din sistem. O demonstrează câţiva procurori şi judecători curajoşi care nu ţin cont de numele din buletin al inculpaţilor atunci când pronunţă o sentinţă. Însă şi în Justiţie se petrec lucruri care nu au nici o legătură cu statul de drept.

La începutul acestui an am văzut cât preţ pun judecătorii pe instituţia numită Consiliul Superior al Magistraturii, forul care le veghează şi gestionează cariera. Şi mi-am zis: bun, am văzut că la alegerile electorale, la referendum sunt comunităţi întregi care votează ca turma. Că aşa le cer primarii, preşedinţii de consilii judeţene.

Să facă planul şi să-l depăşească. Dar judecătorii instigaţi să-i dea afară din CSM pe Ghica şi Danileţ să reacţioneze tot ca o masă de manevră? Şi am găsit răspunsul: dincolo de buzunarul lor, de funcţiile lor, de satisfacerea orgoliilor personale nimic nu-i interesează. Nici măcar „amănuntul” că, în vara trecută, statul de drept a fost zgâlţâit din temelii, ţara noastră riscând să fie scoasă de pe orbita europeană şi euroatlantică.

În România, guvernele postdecembriste şi primii doi foşti preşedinţi ai ţării, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, chiar i-au considerat pe magistraţi ca fiind prima putere în stat, mărindu-le salariile ori de câte ori aceştia au mai inventat câte un spor. Până şi tichete de masă au cerut oamenii în robă, bogaţi şi pofticioşi. Şi locuinţe de serviciu, cu chirii achitate de stat! Din bani publici. Le-a dat şi medicamente gratuite! Şi spor de stres. Şi spor de praf de pe dosare! Şi spor de confidenţialitate! Ca şi cum păstrarea secretului se serviciu ar fi o chestie facultativă. Şi spor de combatere a corupţiei! Ca şi cum magistraţii ar trebui să judece acţiuni de caritate şi nu infracţiuni!

Frunzăverde se scuză că vorbele i-au fost scoase din context, dar până la urmă a spus un adevăr: majoritatea covârşitoare a poporul român nu munceşte pentru dezvoltarea statului român, ci pentru pensii şi salarii. Cele trei puteri în stat rătăcesc pe calea europeană.