În cadrul videoconferinţei cu prefecţii, susţinută de colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Sars Cov-2(CNCAV), s-a discutat despre deciziile care vor fi luate de urgenţă.
Una dintre ele vizează sistarea temporară a programărilor prin aplicaţia RENV (Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor), asta întrucât stocurile existente la acest moment de vaccinuri Pfizer şi Moderna asigură deocamdată doar imunizarea celor aproximativ 1.400.000 de persoane programate în perioada 27.12.2020-20.01.2021, atât pentru prima doză de vaccin cât şi pentru doza de rapel.
Totodată, s-a mai decis vaccinarea cu prioritate a cadrelor din sistemul de învăţământ, astfel încât în maxim 2 săptămâni să se poată realiza imunizarea profesorilor care şi-au exprimat intenţia de vaccinare. Conform datelor comunicate de Ministerul Educaţiei, la data de 20 ianuarie 2021, 120.112 profesori din toată ţara şi-au manifestat intenţia de vaccinare.
"Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Sars Cov-2 a informat prefecturile că la finalul lunii ianuarie se aşteaptă autorizarea vaccinului furnizat de AstraZeneca, situaţie în care se va putea asigura continuitatea procesului de vaccinare prin deschiderea de noi centre şi vaccinarea tuturor categoriilor de populaţie", potrivit unui comunicat al Prefecturii Vrancea.
Vă mai recomandăm
Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Explicaţie VIDEO
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
34 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
pai si cand ne putem iar programa online?
cand iti da ordin gheorghita. fii vigilent.
La Pastele cailor. Eu am incercat din prima zi sa ma programez si desi am o boala cronica, sistemul nu m-a vazut "eligibil" ca pe multi altii. gheorghita spunea ca stie de situatia asta si va face platforma functionala pt toti cei cu boli cronice astfel incat sa se poata programa chiar daca nu au luat in ultimul an retete compensate de CAS. Acum spune ca nu ne putem programa. Organizare demna de "tara lucrului bine facut". De ce nu s-a dat liber la platforma sa se programeze lumea de acum pe date ulterioare ca dozele de vaccin vor veni..nu toate odata. In ritmul in cafre se misca lucrurile, cei din etapa a doua vor ajunge sa se vaccineze in etapa 3 si ceilalti la vara -n paispe.
S-a schimbat schimbarea! Acum or sa organizeze echipe mobile de vaccinare. O ambulante cu sofer si asistente se vor deplasa prin cartiere vi vor vaccina la rand cetatenii. Cei care refuza vor fi batuti si "convinsi" sa se vaccineze.
Javre comuniste ! Sa ne spuna cat costa un vaccin sau trebuie sa dam Șpaga la ”eroii neamului ”,medicii incapabili si ...infecti ! Asta face”” guvernul meu ” .
Vezi toate comentariile (34)