Secţia TBC a Spitalului de Urgenţă din Focşani, reabilitată termic pe bani europeni. Ce valoare are contractul semnat de Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secţia va intra în reabilitare
Secţia va intra în reabilitare

Perioada de implementare a proiectului este de 43 de luni, lucrările de reabilitare termică fiind preconizate să se încheie în anul 2021.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a semnat contractul de finanţare pentru proiectul intitulat „Reabilitarea energetică şi lucrări conexe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf Pantelimon Focşani, secţia Pneumoftiziologie”.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020.

Valoarea totală a contractului este de 5.787.743 lei, din care finanţarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene şi din bugetul naţional este de 4.081.010 lei, ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată. Valoarea eligibilă suportată de Consiliul Judeţean Vrancea este de 83.285 lei, echivalentul a 2% din valoarea totală a proiectului.

Prin această investiţie se urmăreşte reabilitarea termică a clădirii, în scopul creşterii eficienţei energetice a acesteia, precum şi a reducerii costurilor de întreţinere, creând în acelaşi timp condiţii de sănătate specifice nivelului Uniunii Europene.

Realizarea lucrărilor de intervenţie au ca scop creşterea performanţei energetice, analizarea construcţiei şi a instalaţiilor aferente din punct de vedere tehnic şi economic. 

În cadrul proiectului vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât şi în exterior. Se va instala o pompă de căldură aer-apă, care contribuie la necesarul total de energie termică utilizată la funcţionarea instituţiei. Totodată, se vor utiliza echipamente tehnologice, eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire şi a sistemului de furnizare a apei calde consum şi a lucrărilor de instalare a sistemului de ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior.

Secţia de Pneumoftiziologie este o clădire cu subsol tehnic, parter plus 4 etaje cu 90 de paturi cu suprafaţa utilă de 1.371,33 mp. Reabilitarea clădirii este necesară pentru a crea celor aproape 1.500 de persoane (pacienţi şi personal) un mediu care să le ofere confortul minim, siguranţă şi să le permită desfăşurarea unui proces eficient.

Perioada de implementare a proiectului este de 43 de luni, în perioada 1 august 2017 – 28 februarie 2021.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite