Situaţie inedită la Focşani. Ofiţerul de stare civilă va oficia căsătorii alături poliţistul local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremoniile de la Teatru costă 500 de lei iar instituţia este deschisă în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 16.00-18.30, iar  sâmbăta şi duminica, în intervalul orar 9.00-13.00 şi 15.00-18.30.

Primăria Focşani vine în faţa consilierilor locali cu un regulament care priveşte organizarea şi desfăşurarea ceremoniilor de căsătorie la Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia.

Deşi există un regulament, municipalitatea consideră că au apărut o serie de evenimente neplăcute care pun în pericol integritatea personalului Teatrului, dar şi a bunurilor din instituţie. Fapt pentru are se impune prezenţa unui poliţist local.

Mai exact, într-un referat trimis primăriei de către directorul Teatrului, Sorin Francu, se arată că nu de puţine ori angajaţii au fost agresaţi de nuntaşi, care au produs chiar şi stricăciuni. De asemenea, pereţii au fost stropiţi cu şampanie, mânjiţi cu prăjituri în mod intenţionat.

“Se sparg geamuri, se adresează injurii şi ameninţări de genul <<ştii cine sunt eu>>, sau <<lasă că ieşi tu afară>>, sau <<ce vreţi mă, am plătit 500 de lei, fac ce vreau eu>>. Toate aceste probleme vin din lipsa unui document cu drepturi şi obligaţii pe durata ceremoniei, care ar trebui să fie înmânat cuplurilor, chiar din clipa achitării sumei pentru oficiere, iar nerespectarea acestuia să aibă con secinţe, eventual sub forma unei amenzi”, se arată în referatul directorului Teatrului.

teatru
teatru

Practic, prin acest document directorul Teatrului solicită ca ceremoniile de căsătorie să fie supervizate pe viitor de un poliţist local, care să poată da amenzi în caz de situaţi neplăcute.

teatru

Ceremoniile de la Teatru costă 500 de lei iar instituţia este deschisă în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 16.00-18.30, iar  sâmbăta şi duminica, în intervalul orar 9.00-13.00 şi 15.00-18.30.
Cuplurile se pot căsători gratis doar în spaţiul de la Starea Civilă din Focşani, din strada Cuza Vodă Nr. 56.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite